Toți indivizii manifestă o formă de sensibilitate, cu variații individuale semnificative, ceea ce reprezintă o caracteristică distinctă mai pronunțată în cazul unor persoane. Această trăsătură devine evidentă încă din copilărie, manifestându-se într-o paletă largă de grade și moduri.
Pentru a evalua nivelul de sensibilitate al unui copil și abilitatea sa de a se adapta la mediul înconjurător, a fost dezvoltată o schemă de clasificare metaforică, care include categoriile „orhidee”, „păpădie” și „lalea”. Această analogie cu plantele ne permite să înțelegem modul în care copiii reacționează și se ajustează în fața diferitelor experiențe, în funcție de gradul lor de sensibilitate.
Înainte de a pătrunde în esența acestei clasificări, este imperativ să dezvăluim semnificația sensibilității și motivele pentru care aceasta se manifestă în grade variate.
Sensibilitatea, în esență, reprezintă abilitatea de a recepta, analiza și reacționa la stimuli, atât interni, cât și externi. Această caracteristică se manifestă într-o paletă largă de aspecte, incluzând sensibilitatea senzorială, emoțională și socială.
Gradul de sensibilitate dintre indivizi este rezultatul unei combinații complexe între factorii biologici, genetici și mediul înconjurător. De remarcat este faptul că o sensibilitate crescută nu trebuie percepută ca o anomalie, ci ca o trăsătură perfect normală a personalității. Unii copii se nasc cu această particularitate, iar influențele exercitate de creștere și mediul înconjurător pot modela felul în care aceasta se dezvoltă și se gestionează.
În anul 2005, medicul pediatru și profesor la Universitatea din California, Thomas Boyce, alături de psihologul american Bruce J. Ellis, au introdus în peisajul cercetărilor despre sensibilitatea biologică o stratificare originală, bazată pe o analogie simplă cu lumea florilor.
Acești doi cercetători, profund implicați în studiul sensibilității biologice, au propus o metaforă cu flori pentru a ilustra variatele grade de sensibilitate prezente în rândul copiilor.
În concepția lui Boyce și Ellis, copiii încadrați în categoria „orhidee” se remarcă prin sensibilitatea lor deosebită și reactivitatea amplificată față de mediul înconjurător. Acești tineri trăiesc experiențele lumii cu o intensitate extraordinară, fie că acestea sunt plăcute sau dificile.
Asemenea delicatei flori pe care o simbolizează, copiii „orhidee” manifestă o fragilitate aparte și prosperă doar în condiții propice. Înfloresc și se dezvoltă numai când circumstanțele sunt favorabile, însă sunt mai susceptibili să fie afectați de schimbările neașteptate și să înflorească mai puțin în situații adverse.
Printre trăsăturile distincte ale copiilor „orhidee” se numără o empatie profundă, o creativitate înaltă, o sensibilitate senzorială amplificată și o reactivitate sporită la situații surprinzătoare sau tensionate.
Pe cealaltă parte a spectrului, găsim copiii denumiți „păpădie”. Acești tineri se evidențiază printr-un nivel mai redus de sensibilitate, prezentând o rezistență remarcabilă și o capacitate excelentă de adaptare la mediul lor. Așa cum planta păpădie își găsește rădăcinile și înflorește într-o diversitate de condiții, la fel și acești copii sunt capabili să prospere în diferite situații, demonstrând o abilitate înaltă de a înfrunta adversitățile și stresul.
Printre caracteristicile definitorii ale copiilor „păpădie” se numără puterea lor interioară, nivelul crescut de activitate, curiozitatea și dorința de a explora și a se angaja în activități riscante. Un studiu publicat în prestigiosul jurnal de psihiatrie „Translational Psychiatry” îi descrie pe acești tineri ca fiind extroverți și mai puțin afectați de anxietate, însă mai puțin sensibili la inducerea stărilor pozitive.
Într-o abordare ulterioară a clasificării inițiale propuse de Boyce și J. Ellis, a fost introdus un al treilea grup, care completează panorama sensibilității umane. Acesta a fost conceput pentru a evidenția lalelele cu un nivel intermediar de sensibilitate, situându-se într-un punct de mijloc între cele două extreme.
Copiii denumiți „lalele” ocupă această poziție intermediară, unde fragilitatea și rezistența converg într-un mod distinct. Această poziționare îi face capabili să se adaptezeeficient la anumite situații, dar să manifeste, în același timp, o sensibilitate remarcabilă în fața altora.
Deși este important să subliniem că această diviziune rămâne o metaforă și nu constituie o evaluare diagnostică, este esențial ca părinții să fie atenți la trăsăturile copiilor lor și să le recunoască caracteristicile distincte. Acest demers facilitează înțelegerea mai profundă a nevoilor emoționale ale copiilor și le oferă sprijinul necesar într-o manieră adecvată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil