Copilul cade sau se lovește mai des decât alții? Ce este sindromul „copilului stângaci” și semnalele de care părinții trebuie să țină cont: „Nu neglijați simptomele!”

Această afecțiune, denumită și displaxie sau Tulburare de Dezvoltare a Coordonării Motorii (DCD), poate afecta în mod substanțial abilitățile motorii ale copiilor, lăsându-i în urmă în ceea ce privește activitățile cotidiene.

Într-o perspectivă oferită de doi terapeuți, Rocío Marco și Gemma Vidal, de la Fundația pentru Sănătatea Copiilor din Comunitatea Valenciană, Sindromul Copilului Stângaci a fost adus în atenția publicului. Această tulburare poate fi identificată prin semne subtile, dar semnificative, care nu ar trebui neglijate de părinți. Printre aceste semne de avertizare se numără frecventele căderi sau accidente ale copilului, precum și dificultatea acestuia de a realiza activități simple, dar importante pentru vârsta sa, precum legarea șireturilor pantofilor sau manevrarea ustensilelor.

Este important să se înțeleagă că această tulburare nu este legată de probleme musculare sau fizice. De fapt, cauza acestei dificultăți în mișcare constă în problemele de planificare a sarcinilor și a mișcărilor, mai degrabă decât într-o problemă neurologică sau de sănătate. Un aspect important de subliniat este că aceasta nu afectează inteligența copiilor în niciun fel. Conform terapeuților, „dificultățile sunt legate exclusiv de coordonarea motorie, fără a avea vreo legătură cu probleme neurologice, dizabilități intelectuale sau deficiențe de vedere”. Cu toate acestea, există posibilitatea ca Sindromul Copilului Stângaci să coexiste cu alte tulburări, precum ADHD, care poate împărți anumite caracteristici similare la început și, astfel, poate duce la confuzie în diagnosticare.

Citește și „FOMO”, un nou sindrom legat de rețelele sociale care afectează mai mult adolescenții. Psihologii atrag atenția părinților: „Are un impact devastator!”

Semne de avertizare timpurie

Semnele inițiale pot dezvălui o poveste importantă în dezvoltarea copilului tău. Aceste semne de avertizare ar trebui să fie luate în considerare cu seriozitate, deoarece pot oferi indicii prețioase despre o posibilă tulburare puțin cunoscută, dar semnificativă: sindromul copilului stângaci.

Un prim pas esențial este observarea dacă copilul atinge etapele așteptate pentru vârsta sa. Înaintarea spre mersul pe jos, sărit și explorarea lumii înconjurătoare trebuie urmărită cu atenție. Terapeuții specializați subliniază importanța monitorizării dezvoltării activităților de bază, precum îmbrăcatul, încălțatul sau manevrarea obiectelor de uz cotidian. Identificarea unor dificultăți în aceste sarcini poate oferi indicii clare asupra prezenței tulburării.

Un alt simptom al acestui sindrom poate fi observat în mișcările dezorganizate ale copilului în interacțiunea cu mediul înconjurător sau în timpul jocului. Activități aparent simple, precum urcatul pe un leagăn, rezolvarea puzzle-urilor sau joaca cu o minge, pot dezvălui dificultăți semnificative. Pe măsură ce copiii cresc, provocări pot apărea în sarcini precum scrierea (din cauza dificultăților în a ține creionul în mod corespunzător), igiena personală sau chiar abilitatea de a-și încheia nasturii la îmbrăcăminte.

Vezi și Adevărul din spatele copiilor care par a fi autiști, dar nu sunt. De ce se întâmplă asta? Specialiștii răspund: „Nuanțele pot fi importante!”

Tipuri de displaxie

Displaxia ideatică: În acest tablou, copilul se confruntă cu o provocare în planificarea acțiunii. Gândirea în succesiune și ordinea logică a mișcărilor devine un labirint pentru acești mici căutători. Chiar dacă scopul lor este clar, să pună în practică acei pași poate deveni o sarcină dificilă.

Displaxia ideomotorie: În acest scenariu, gândirea este o adevărată fântână de idei, dar punerea lor în practică este umbrită de frustrare. Copilul poate crea o secvență logică și coerentă de mișcări, însă execuția devine o provocare majoră. Imaginația lor rămâne prinsă în capcana incapacității de a-și pune în acțiune planurile.

Displaxia oromotorie: Această variantă, adesea numită și apraxie verbală, aduce în prim-plan lupta pentru limbajul oral. Copilul poate dori să se exprime, dar cuvintele se transformă în obstacole. În ciuda intențiilor clare, mișcările necesare pentru pronunțarea cuvintelor rămân un teren împovărător.

Displaxia constructivă: Aici, provocarea se concentrează asupra spațiului și relațiilor dintre elementele vizuale. Construirea unui puzzle devine un labirint, iar copierea unui desen sau aranjarea cuburilor în conformitate cu un model devin misiuni formidabile. Crearea unei conexiuni vizuale și spațiale devine o provocare majoră.

Citește și 6 exerciții simple care i-ar putea ajuta pe copii să devină mai înalți

Consecințele displaxiei la copiii

În urma tuturor complexităților pe care le aduce în urma sa, consecințele displaxiei la copii devin o realitate palpabilă și semnificativă. Pentru acești mici luptători, călătoria către coordonarea motorie poate duce la întoarceri neașteptate, afectând aspecte esențiale ale vieții lor.

Copiii afectați de tulburarea de dezvoltare a coordonării motorii (CDD) pot găsi dificultăți în a se implica în jocuri de grup sau sporturi. Aceasta le poate limita interacțiunea socială și participarea activă la activitățile desfășurate împreună cu prietenii lor. În plus, riscul de a deveni supraponderali poate crește, în parte din cauza limitărilor lor fizice și a dificultăților în mișcare, ceea ce poate influența în mod negativ sănătatea lor generală.

Pe lângă aceasta, performanța școlară poate suferi, fiindcă activitățile care implică motricitatea fină și dezvoltarea coordonării pot deveni provocatoare. Acest declin în performanță poate crea un cerc vicios, afectând în final încrederea copilului în propriile abilități. Aceste probleme de încredere în sine pot să declanșeze probleme de natură emoțională și comportamentală, cum ar fi anxietatea sau stresul, adâncind astfel dificultățile pe care le întâmpină.

Astfel, impactul displaxiei nu se oprește la nivelul motricității; acesta se extinde în multiple sfere ale vieții copilului. În fața acestei realități complexe, specialiștii subliniază importanța intervenției temeinice și specializate. De aceea, când semnele displaxiei sunt prezente, este esențial să se caute sprijin de la profesioniști specializați în domeniul dezvoltării copiilor. Prin evaluări exhaustive și intervenții adecvate, copiii pot primi suportul necesar pentru a-și depăși provocările, a-și îmbunătăți stima de sine și a-și construi drumul către o viață mai plină și mai echilibrată.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.