Ce înseamnă când un copil nu tace niciodată? Ce se află în spatele nevoii lui de a vorbi non-stop?
Un copil care vorbește non-stop pune la încercare răbdarea celui mai ”zen” părinte. Toți părinții își încurajează copiii să se exprime, dar ce facem când este prea mult? Și cum să-l faci pe micuțul tău povestitor să se oprească? Pe scurt, ce să faci cu un copil care nu tace niciodată?
Problema unui copil care nu tace niciodată nu este atât de ușor de rezolvat. Părinții trebuie să afle ce este în spatele nevoii copilului de a vorbi.
Este vorba despre un copil înfometat după atenție pentru că nimeni nu-l ascultă? Este acesta doar un mod inteligent de a se comporta rău? Sau se întâmplă ceva, biologic, în creierul copilului? Lobii noștri frontali controlează frânele: se întâmplă ceva la nivel neurologic? Nu funcționează frânele? Părinții care presupun că cauza este mai degrabă comportamentală decât biologică și pedepsesc copilul în consecință riscă să agraveze problema.
Din punct de vedere al dezvoltării, copiii încep să pună o mulțime de întrebări în jurul vârstei de trei sau patru ani. Încep să folosească tot mai des temutul, „ DE CE?” și nu se satură niciodată de el. Este un comportament normal de dezvoltare.
Cu toate acestea, până la vârsta de cinci ani, copiii au stăpânit convențiile sociale ale conversației: vorbirea pe rând și ascultarea.
Dacă la vârsta de șapte sau opt ani copilul continuă să monopolizeze majoritatea conversațiilor, întrerupe și vorbește peste alți interlocutori, acest lucru, pe lângă iritarea părinților, poate fi o problemă serioasă atât pe plan social, cât și pe plan academic. El poate fi marginalizat de colegii săi, poate să-l frustreze pe profesor și să lase pe toți adulții să se ocupe de copil cu furie și frustrare.
Devine o problemă atunci când metodele obișnuite de parenting nu funcționează. Dacă ai vorbit cu copilul, l-ai certat, ai încercat să-l educi și comportamentul persistă, este posibil să se întâmple și altceva. Atunci ar fi rezonabil să cauți un expert în comportament care să te sfătuiască.
Se poate, de asemenea, ca, dacă copilul nu tace niciodată și tinde să vorbească non-stop, să existe o problemă neurologică de bază.
Tulburare cu deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD): Copiii cu ADHD fac multe lucruri în exces: se mișcă, se agită, cântă, fredonează și da, vorbesc. Lipsa controlului impulsurilor le poate face dificil să nu întrerupă sau să spună lucruri nepotrivite.
Sindromul Asperger: Persoanele cu această tulburare din spectrul autist au dificultăți în a înțelege indiciile sociale, pot monopoliza conversațiile și nu reușesc să realizeze că cealaltă persoană este inconfortabilă, frustrată sau dornică să plece.
Tulburare de învățare non-verbală: Este un sindrom neurologic caracterizat prin faptul că cei afectați sunt capabili să folosească comunicarea verbală (atât orală, cât și scrisă), dar au mari dificultăți în comunicarea non-verbală. Pe măsură ce copiii încep să vorbească devreme, își dezvoltă un vocabular bun, au abilități verbale superioare, o memorie bună și atunci când se exprimă par a fi foarte competenți. Cu toate acestea, au dificultăți în procesarea informațiilor non-verbale și o înțelegere dificilă a limbajului corpului, a expresiei faciale sau a tonului vocii.
Dacă nu există un motiv de sănătate subiacent, așează-te cu copilul tău și discută sincer despre vorbitul lui excesiv, venind cu un plan care să-l atenționeze atunci când se întâmplă. Un semnal fizic sau vizual, cum ar fi o mână pe umăr sau un deget pe buze pentru tăcere, îl poate ajuta să înțeleagă când monopolizează conversația sau întrerupe vorbitorul.
Un sistem de recompense poate fi de asemenea util, așadar fii pregătit să îl recompensezi NU cu jucării sau cadouri, ci cu încurajări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil