Motivația școlară este o condiție prealabilă fundamentală pentru succesul învățării. Totuși, dacă copilul nu vrea să învețe, cum pot interveni? Dacă copilul meu nu vrea să studieze care sunt cele mai eficiente strategii de intervenție? Să vedem împreună!
Motivația este o variabilă cheie și o condiție prealabilă de bază pentru orice formă de învățare: dacă nu există motivație, este puțin probabil să învățe cu succes concepte și abilități noi.
Fără motivație nu poate exista atenție, perseverență și profunzime de elaborare a conceptului pe care profesorii ni-l prezintă.
Mai mult, la nivel emoțional nuanțele sunt „gri”, iar experiența, experiența de învățare, este negativă.
În plus, experiențele negative sunt evitate de oameni și cu cât persoana este mai mică, ca și propriul copil, cu atât este mai dificil să gestioneze aceste mecanisme!
Prin urmare, dacă nu există motivație, nu poate exista o învățare de calitate și persoana nu poate da tot ce poate.
Aceste principii se aplică la fel ca și motivația școlară și dacă copilul meu nu vrea să învețe, tocmai asupra acestui lucru trebuie să acționăm activ.
În plus, experiențele emoționale trebuie luate în considerare: dacă copilul meu nu dorește să studieze, se datorează și contextului școlar care a fost asociat progresiv ca un stimul negativ.
Să ținem, așadar, în minte caracterul de precondiție pentru învățarea motivației școlare: în niciun caz nu se pot avea rezultate bune la școală și experiențele pozitive legate de aceasta în absența motivației.
Înainte de a vedea împreună care sunt strategiile care pot fi folosite pentru promovarea motivației școlare, vom analiza împreună conceptul de motivație și care sunt variabilele care stau la baza acestuia.
Potrivit psihologului Dr. Alberto Cocco, nivelul motivației este legat de combinarea și interacțiunea a două tipuri de așteptări:
- așteptarea eficacității;
- așteptarea rezultatului.
Așteptarea eficacității constă în credința de a putea îndeplini o anumită sarcină, de a avea toate abilitățile necesare, în convingerea că cineva este „la înălțimea sarcinii”.
Așteptarea rezultatului, pe de altă parte, este convingerea că, odată ce o anumită sarcină specifică a fost îndeplinită, voi avea acces la stimulente, avantaje sau consecințe care sunt pozitive pentru mine.
Pentru a menține nivelul de motivație ridicat am nevoie atât de așteptarea eficacității, cât și de așteptarea rezultatului.
Dacă nici măcar unul dintre cei doi factori nu este prezent la nivelul corespunzător, motivația este compromisă.
De exemplu, dacă trebuie să efectuez un exercițiu de matematică și sunt convins că nu am abilitățile de bază pentru a-l rezolva, atunci așteptarea de eficacitate, încrederea în capacitatea mea de a-l realiza, se pierde și în consecință și motivația.
Sau, dacă în același exercițiu de matematică sunt convins că am toate abilitățile să o fac corect dar în același timp sunt și convins că, din cauza neînțelegerilor mele cu profesorul, am fost vizat și el îmi va da în orice caz, o notă mică, atunci așteptarea rezultatului este cea care este compromisă.
În acest caz știu că am aptitudinile, dar nu vor exista avantaje sau stimulente pentru îndeplinirea corectă a sarcinii. Chiar dacă așteptarea eficacității este prezentă, așteptarea rezultatului nu este prezentă pentru că dau o judecată de inutilitate efortului meu și motivația este compromisă.
Odată ce am verificat că nu există probleme în ceea ce privește abilitățile cognitive de bază (raționament, citit, scris, calcul, ...), pentru a încuraja motivația trebuie să intervin neapărat asupra așteptărilor de rezultate și deci asupra stimulentelor asociate școlii.
Un exemplu clasic al faptului că problema nu este la nivelul competențelor este atunci când părintele este raportat în interviul cu profesorii că:
- „...copilul/tânărul este foarte inteligent, dar nu își dă interesul suficient...”
- "...păcat că nu se implică pentru că ar avea toate aptitudinile..."
Sau, un alt exemplu este atunci când în toată școala elementară sau gimnazială nu au existat probleme de performanță și, dintr-o dată, există o scădere bruscă a performanței.
În aceste cazuri luate ca exemplu este evident că abilitățile de bază sunt prezente și că problema performanței este cauzată de alți factori: emoționali și/sau motivaționali.
Adesea, atunci când este o problemă la nivelul motivației care determină dificultăți academice, persoana a asociat școala ca un stimul absolut negativ și nu reușește să obțină niciun stimulent din angajamentul școlar:
- rezultatele sunt negative;
- când ajunge acasă, desigur, mama și tata nu sunt fericiți și, prin urmare, când vine vorba de școală, răspunsul este negativ;
- relația cu profesorii se înrăutățește;
Cu aceste premise este clar că școala este asociată ca ceva absolut negativ și, în aceste faze, fiecare ocazie va fi bună pentru a scăpa de școală. Școala va fi evitată pe cât posibil iar elevul se va concentra pe jocuri video, ieșiri cu prietenii, joaca, ... făcând orice altceva decât cărți, caiete sau studiu.
Mai mult, în această fază se stabilesc cercuri vicioase pentru că cu cât îmi pierd mai mult motivația și aduc eșecuri acasă, cu atât mai pierd stimulentele și, prin urmare, motivația școlară.
La început am văzut că motivația este o condiție prealabilă fundamentală pentru învățare, prin urmare, până nu o voi putea recupera, nu voi putea să aduc acasă rezultate tangibile și să-mi rezolv problema cu școala.
Dacă copilul meu nu vrea să învețe, este pentru că școala a fost asociată cu ea ca un stimul negativ: pentru a rezolva problema, trebuie să inversez situația.
Dacă școala a fost asociată cu stimuli negativi care au erodat motivația școlară, încet-încet va trebui să asociez stimulente, stimuli pozitivi, cu angajamentul școlar.
Ne amintim mereu că variabila cheie pentru a acționa asupra motivației este să ne asigurăm că școala va fi asociată cu o serie întreagă de stimulente pozitive pentru a recupera așteptările de rezultate și, în consecință, motivația școlară.
STRATEGII DE INTERVENȚIE ȘI SFATURI OPERAȚIONALE PENTRU RECUPERAREA MOTIVAȚIEI ȘCOALĂ
Strategiile operaționale de recuperare a motivației școlare pot fi împărțite în trei faze pentru a fi implementate în următoarea ordine:
1. implementează zilnic o sesiune de lucru (temă/studiu);
2. implementează un ghid de la copilul tău în fiecare sesiune de lucru cu scopul de a modula dificultatea sarcinii și de a verifica dacă angajamentul și atenția sunt menținute;
3. utilizați sesiunea de lucru implementată pentru a introduce cât mai multe stimulente posibil și pentru a le asocia cu angajamentul școlar.
Mai jos vom examina cele trei faze ale procedurii cu criteriile de urmat pentru implementarea lor corectă.
1. FAZA OPERAȚIONALĂ 1 – IMPLEMENTAREA SESIUNII DE LUCRU
Prima faza de urmat pentru a interveni asupra motivației școlare este implementarea zilnică a sesiunilor de lucru (teme sau studiu, după caz) .
În fiecare zi trebuie să existe o sesiune de o durată cât mai constantă pentru a distribui cât mai mult munca și a face aceste sesiuni cât mai scurte.
Pentru implementarea cu succes a sesiunilor de lucru în această primă fază, este necesar să se impună cu forță și decizie, urmând să utilizeze strategii educaționale specifice pentru gestionarea neprevăzutelor.
2. SPRIJIN ȘI GHID ÎN SESIUNEA DE LUCRU
Faza a doua constă în urmărirea și sprijinirea copilului sau în ședințele de lucru.
Sprijinirea lui în această fază are ca obiectiv principal să-l facă să experimenteze, în contextul protejat al sesiunii de lucru stabilite, stimulentul succesului rezultat din angajamentul său într-o sarcină legată de școală.
Faceți posibil să spuneți: "O poți face!". „Dacă îți dai tot interesul vei reuși”
Atunci când îl sprijinim în aceste sesiuni de lucru trebuie să încercăm să lăsăm absolut deoparte toate negativitățile asociate situației școlare.
Trebuie să facem copilul sau tânărul să perceapă aceste ședințe de lucru ca și cum am juca un joc de societate, un joc de puzzle, un puzzle de cuvinte încrucișate, ... o performanță în care „ok trebuie să mă angajez” dar care trebuie păstrată în oarecum detașat de tot disconfortul și stimulii negativi care au fost asociați cu școala.
3. ASOCIAȚI CÂT MAI MULTE AVANTAJE CU SESIUNEA DE LUCRU
Cu primele două faze am recreat un context de muncă protejat, o oportunitate de învățare în care angajamentul școlar poate fi asociat cu o serie întreagă de stimuli pozitivi.
De altfel, în a treia fază obiectivul fundamental este acela de a încuraja pe cât posibil angajamentul școlar în sesiunea de lucru.
Trebuie să lăsăm copilul să experimenteze că, cu angajament, poate avea acces la o serie întreagă de stimulente și avantaje.
Câteva exemple de avantaje pe care trebuie să-l lăsăm să experimenteze dacă sesiunea de lucru s-a desfășurat corect sunt:
- a se putea juca liniștit, fără contraste sau reproșuri după ședința de lucru;
- a putea ieși în liniște (în cazul unui copil mai mare sau al unui adolescent);
- lauda verbală;
- absența criticilor, reproșurilor și contrastelor;
- atmosfera de familie relaxată;
- relație caldă și senină cu mama și tata;... etc...
Când copilul meu nu vrea să învețe și motivația școlară este compromisă, implementarea cu succes a celor trei faze nu este deloc ușoară.
Totuși, dacă voi reuși să își recupereze motivația școlară, înseamnă că își va folosi resursele în cel mai bun mod posibil, transformându-le într-o adevărată investiție în viitorul și bunăstarea lui.
Cu un nivel bun de motivație școlară, copilul meu va putea continua în cariera școlară cu rezultate mai bune și un nivel mai ridicat de bunăstare și satisfacție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil