Când există bunici în spatele unei familii este mare noroc. Uneori, însă, se poate întâmpla ca relația dintre nepoți și bunici să fie caracterizată de un atașament și exclusivitate care poate crea disconfort, dacă nu chiar frustrare, pentru cuplul parental.
Copiii arată că sunt mai atașați de bunici decât de mama sau tatăl lor, dorind să fie mai ales cu ei și să fie mai fericiți în compania lor. De ce se întâmplă asta? Este ceva ce putem considera normal sau este un fenomen asupra căruia trebuie să intervenim? Practic: de ce preferă copiii noștri să fie cu bunicii lor?
Trebuie să presupunem că atașamentul emoțional față de alte persoane decât părinții, pentru fiecare copil, este absolut sănătos și normal. Este fiziologic ca un copil să dezvolte o legătură cu persoanele care au grijă de el, într-o măsură mai mică sau mai mare. Opusul ar fi îngrijorător.
Totuși, atunci când copilul manifestă un atașament excesiv, pe care aproape l-am putea defini ”confuz ” față de una sau mai multe persoane din ”anturajul” lui familial – precum bunicii – trebuie să ne întrebăm care este cauza acestui fenomen, pentru pentru a o remedia eventual prin reechilibrarea situaţiei.
Există, în general, trei motive pentru acest comportament al copiilor în relația bunici-părinte și pot apărea individual sau în combinație unul cu celălalt.
Este cealaltă față a monedei, când un cuplu de părinți are norocul să fie asistați bunici.
Copiii își petrec cea mai mare parte din timpul liber cu bunicii, sunt luați de la școală, duși în parc sau să facă sport, la zilele de naștere ale prietenilor. Ei joacă șah cu bunica lor sau o ajută prin casă. Ei gătesc cu bunicul sau merg cu el la cumpărături.
Cei care se trezesc să trăiască împreună cu bunicii, zi de zi, sunt experiențe formative care cimentează o legătură emoțională foarte profundă, care poate fi trăită cu disconfort și frustrare de către mamă sau tată.
Atenție, copilul nu-și preferă bunicii părinților: pur și simplu este obișnuit să trăiască cu ei o relație plină de oportunități decât să trăiască cu o mamă sau un tată care lucrează cu normă întreagă.
Când bunicii sunt plecați, dacă nu aveți ocazia să îi vizitați zilnic sau măcar săptămânal, este ușor pentru copii să dezvolte o legătură emoțională condiționată de absența lor.
Exact opusul se întâmplă în familiile de bunici asistați: copiii și bunicii au puțin timp la dispoziție pentru a fi împreună, așa că cei din urmă devin o dorință absolută și, în prezența lor, nimeni altcineva nu există.
Tot în acest caz este bine de reținut că nu există o devalorizare reală a figurii parentale: copiii sunt pur și simplu copleșiți de bucuria de a putea fi în sfârșit împreună cu bunicii și, cu cât sunt mai mici, cu atât este mai evident acest lucru.
Aceasta este probabil singura variantă care necesită cu adevărat o intervenție activă în relația dintre bunici și nepoți.
Uneori, bunicii nu împărtășesc linia educațională aleasă de cuplul parental. Prin urmare, ei se plasează în contrast deschis cu acesta criticându-și în mod deschis părinții și, prin urmare, asumându-și o înfățișare „salvifică” în ochii nepoților lor.
În aceste cazuri, mama și tata par a fi răutăcioși pentru că sunt prea rigizi în a spune „nu” și asta determină fiziologic o preferință a copiilor față de bunici.
Pentru că cei mici nu sunt egoiști, așa cum pretind mulți, dar da hedoniști: caută plăcerea și ceea ce îi face să se simtă bine. Așa că tind, în mod spontan, să se alăture cu cine îi satisface mai mult.
Odată ce înțelegem cauza, putem interveni asupra efectelor, implementând strategii care ne pot îmbunătăți relația cu copiii noștri și, în consecință, ne pot reduce frustrarea față de legătura emoțională pe care o împărtășesc în afara noastră.
Dacă cauza disconfortului nostru este că copiii noștri petrec tot timpul liber cu bunicii lor, putem interveni în timpul liber, dedicându-l petrecerii timpului de calitate cu copiii noștri.
Știm că, pe lângă muncă, mai sunt zeci de alte lucruri de care trebuie să ne ocupăm și știm că de obicei ajungem să avem grijă de ele în timpul liber.
Trebuie totuși întocmită o listă de priorități și, dacă trăim prost relația pe care copiii noștri au stabilit-o cu bunicii, îngrijirea lor în timpul liber va fi cu siguranță în fruntea listei noastre.
Important este să ții cont de trei lucruri:
- copiii noștri încă ne iubesc.
- nu vă simțiți niciodată vinovați pentru că munciți.
- dacă timpul pe care trebuie să-l petrecem cu ei este prețios, să-l facem memorabil. Nu neapărat în sensul fantasmagoric, dar memorabil pentru ei.
Amintiți-vă, copiii noștri ne iubesc pentru singurul motiv că suntem mama și tatăl lor. Nu este niciodată o cursă: nu poți câștiga dragostea. Și, de asemenea, amintiți-vă că bunicii lor sunt părinții noștri: și nu vor rămâne aici pentru totdeauna.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil