Mulți părinți se plâng că copiii lor nu ascultă. Pentru a contracara această tendință, ei implementează metode disciplinare tradiționale precum strigătul și pedeapsa. Există strategii mai bune pentru a-ți face copiii să te asculte? Haideți să descoperim 4 fraze pe care poți să le folosești atunci când copilul tău nu te ascultă.
În primul rând trebuie să ne dăm seama că copilul este o ființă umană în evoluție, care își construiește propria identitate: este deci normal să se ciocnească cu adulții și cu regulile, pentru că își dorește să vadă care ar fi ”marja lor de manevră”. Pe scurt, nu este vorba că copilul nu ne ascultă întotdeauna din lipsă de disciplină sau pentru a fi contrar, ci pentru a concura cu ceilalți.
Copiii nu își provoacă întotdeauna părinții, dar uneori sunt mânați de dorințe autentice care le îngreunează foarte mult să asculte cererile părinților. Părinții cred adesea că ei sunt autoritatea și ar trebui să fie ascultați orice spun ei. Totuși, dacă ar învăța să-și asculte copiii, și-ar da seama că, uneori, ceea ce le cer ei nu este prioritatea în acel moment în raport cu nevoile lor și îi va fi greu pentru copil să o respecte. Este important să înțelegeți ce nevoi îl determină pe copil să facă cererile potrivite.
Structura lui mentală este diferită. Este important să dezvoltați un limbaj eficient, astfel încât copilul să poată asculta și înțelege situațiile.
De exemplu, expresia „O vom face mai târziu” are sens atunci când este spusă unui adult, dar nu și unui copil care nu are încă cunoașterea timpului.
A nu fi întotdeauna impunător înseamnă a reduce cât mai mult folosirea imperativului: Dacă cineva ne-ar face asta, nu ne-am simți ca într-o relație liberă și nu am vrea să ascultăm acea comandă. Să învățăm să folosim pluralul în schimb, „să o facem împreună”, „ o voi face și eu cu tine”.
Desigur, există reguli care „se aplică” doar copiilor, precum ora de culcare: În acest caz, important nu este să rostești sintagma obișnuită „Adulții pot și tu nu”, ci să o însoțești cu o rutină care ajută la procesarea frustrării („când te-ai spălat pe dinți, cheamă-mă ca să putem citi o poveste înainte de culcare”) și cu încurajare („Sunt sigur că poți să o faci singur, acum nu o pot face cu tu, dar când vei termina, voi veni să văd .”
Relația este întotdeauna cea care îl ajută pe copil să experimenteze în mod pașnic ceea ce poate face sau nu.”
Cea mai dificilă și decisivă sarcină a adultului este nu atât aceea de a spune „nu” , cât de a susține consecințele negative pe care acesta le provoacă asupra copilului.
Este esențial să explici motivul unei reguli și să înțelegi de ce copilul a vrut să facă chiar acel lucru.
„Înțeleg că te-ai supărat, dar când te liniștești vom mai vorbi despre asta” este o frază care ține deschisă atât regula, cât și relația cu copilul tău și care permite să scadă temperatura emoțională a copilului , dar și a adultului care poate s-a supărat, dar trebuie să fie cât mai iubitor posibil atunci când abordează problema din nou.”
A anticipa copilul ce se va întâmpla și a-i acorda timp să proceseze este foarte diferit de a-i spune direct „Trebuie să plecăm acum, grăbește-te!”.
În acest fel, pe lângă respectarea timpului, îl vei face să participe la ceea ce se întâmplă sau urmează să se întâmple, evenimente care îl implică și pe el și la care nu trebuie să se simtă doar supus.
A-l pregăti pentru ceea ce se va întâmpla înseamnă, de exemplu, că vor avea timp să se detașeze treptat de acel joc care îi ia atât de mult (nimănui nu-i place să fie întrerupt brusc) și, prin urmare, că vei evita o furie de ultim moment, dar de asemenea, că nu vor fi surprinși, de exemplu, de vizita unui străin”.
Cât de dificil este să-i faci pe oameni să spună „nu” în fața unei noi jucării? Și aici este important să folosiți acest punct de plecare pentru a intra într-o relație cu copilul dumneavoastră.
Vorbește cu copilul tău, dă-i ocazia să-și exprime gândurile: „Îți place foarte mult? De ce? Ce joc ai putea juca cu el?”; ”Îl întrebăm pe Moș Crăciun ? Sau vrei să-l cumperi cu banii tăi când o să ai destui?”.
Sunt întrebări care îi ajută să-și dorească acel lucru, îi fac să viseze și îi fac să se gândească la valoarea pe care o are acel lucru pentru ei, dacă pe scurt este o dorință importantă.
Nu este vorba deci de a distrage atenția copilului, ci de a îndepărta discuția de la dinamica „da” sau „nu”, care în loc să creeze o legătură este separativă. În schimb, deschiderea spre dialog cu el îl face să se simtă ascultat în dorința lui, indiferent dacă face sau nu o achiziție imediată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil