De câte ori i-ați spus copilului „scoate asta din gură”, „nu mai mesteca creionul” sau „scuipă guma”? Poate i-ați rugat să nu mai mestece hârtie, explicându-le că este murdară sau că acest obicei le-ar putea afecta sănătatea.
Mestecatul obiectelor nu este un act de sfidare, ci o nevoie fizică.
Unii copii continuă să mestece obiecte nealimentare mult după etapa dentiției. Pentru unii, acest obicei este trecător, în timp ce pentru alții poate persista până la vârsta adultă.
Cea mai frecventă explicație pentru care unii copii mestecă obiecte este stresul și/sau anxietatea.
Mestecatul oferă un input proprioceptiv către maxilar, având un efect calmant și auto-organizator. Din acest motiv, unii copii își rod unghiile când sunt nervoși, se leagănă înainte și înapoi, respiră adânc, bat din picioare sau își sug degetele.
Mișcările gurii, mestecatul și suptul sunt tehnici de auto-liniștire, modalități prin care copiii fac față stresului.
Stresul pe care îl experimentează poate varia de la frustrări cotidiene – furie, dificultăți în îndeplinirea unei sarcini, schimbări în rutină, foame – până la situații mai complexe, precum plasamentul într-o altă familie, lipsa unui adăpost, efectele secundare ale unor medicamente sau oboseala (adesea cauzată de petrecerea timpului pe dispozitive digitale în loc de somn).
De obicei, frecvența mestecatului crește odată cu nivelul de stres și cu dificultatea copilului de a-l gestiona.
Este un plan motor cunoscut (adică abilitatea de a organiza mișcările corpului, știind ce pași trebuie urmați și în ce ordine pentru a finaliza o acțiune).
Întotdeauna există ceva la îndemână pe care copilul îl poate mesteca, fie că este sigur sau nu. De exemplu, unii copii mestecă bucăți de îmbrăcăminte, creioane, stilouri, gumă sau chiar obiecte ridicate de pe jos.
Copiii pot controla ce duc la gură, ceea ce le oferă un sentiment de siguranță și confort.
Mestecatul ca mecanism de calmare este frecvent întâlnit la copiii cu autism și/sau tulburări de procesare senzorială (SPD), susțin specialiștii de la njea.org. SPD, cunoscută și sub denumirea de disfuncție de integrare senzorială, este o condiție în care creierul nu procesează în mod adecvat informațiile senzoriale, ceea ce împiedică răspunsurile adecvate la cerințele mediului.
Copiii cu sensibilități senzoriale percep lumea diferit, iar acest lucru poate deveni copleșitor. Luminile pot părea mai intense, sunetele mai puternice, iar atingerea poate fi resimțită ca dureroasă.
Chiar și contactul vizual poate fi perceput ca o amenințare.
De exemplu, unii copii poartă glugi în timpul orelor pentru a-și satisface nevoia de confort senzorial, își sprijină capul pe brațe pentru a diminua lumina sau zgomotele ori își trag un articol vestimentar peste gură sau urechi pentru a se proteja de stimuli externi.
„Stimming” este prescurtarea pentru autostimulare și reprezintă o modalitate prin care copiii cu dificultăți senzoriale își organizează și gestionează fluxul de informații senzoriale care le bombardează sistemul nervos.
Stimmingul include comportamente repetitive, precum bătutul din palme, balansul înainte și înapoi, învârtirea obiectelor, repetarea unor cuvinte, mestecatul, ridicarea repetată pentru a ascuți un creion și alte gesturi similare.
Aceste comportamente îi ajută pe copii să-și regleze stările interne și să facă față mediului înconjurător.
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
Percepem lumea din jurul nostru prin simțuri, iar unul dintre ele este propriocepția. Propriocepția reprezintă abilitatea de a ști unde se află corpul nostru în spațiu și timp, precum și modul în care procesăm informațiile transmise de articulații și mușchi pentru a ne mișca și a ne menține echilibrul.
Copiii care au dificultăți legate de conștientizarea corporală pot părea stângaci sau prea energici. Ei pot deteriora obiecte fără intenție, se pot ciocni de alții în timp ce privesc înainte, se pot împiedica frecvent sau pot cădea de pe scaune.
De asemenea, pot avea un control motor slab, dificultăți în a sta nemișcați, probleme de concentrare, tendința de a se mișca mereu și o predispoziție la distragere.
Copiii cu propriocepție deficitară pot beneficia de ceea ce se numește „dietă senzorială” – un set de activități concepute pentru a le regla sistemul senzorial.
Aceste activități sunt personalizate în funcție de nevoile fiecărui copil și includ, de obicei, exerciții care implică efort fizic.
Curățarea meselor
Transportul rechizitelor către și dinspre clasă
Împingerea unui prieten sau a unui frate pe un leagăn
Strângerea și sortarea hârtiilor
Ridicarea și stivuirea obiectelor
Curățarea geamurilor
Aspirarea sau măturarea
Exerciții fizice precum flotări, înot sau sport
Utilizarea pernelor, vestelor sau păturilor cu greutate pentru a îmbunătăți conștientizarea corporală și a induce o stare de calm.
Dacă un copil nu beneficiază de o dietă senzorială adecvată sau nu primește suficient stimul proprioceptiv pe parcursul zilei, acesta poate încerca să se autoregleze singur.
În multe cazuri, copiii apelează la mestecat, deoarece este o acțiune familiară, ușor accesibilă și controlabilă. În plus, mestecatul oferă un input proprioceptiv maxilarului, contribuind la calmare și organizare senzorială.
Unii copii prezintă hiposensibilitate orală, adică o sensibilitate redusă sau chiar lipsa senzației în cavitatea bucală.
Gândiți-vă la situația în care aveți o sensibilitate scăzută la nivelul degetelor: pentru a compensa acest lucru, probabil ați apăsa mai tare pe obiecte, le-ați strânge mai puternic sau ați căuta suprafețe cu texturi variate, care oferă mai multe informații tactile.
Copiii cu hiposensibilitate orală pot căuta activități care le oferă un feedback senzorial intens la nivelul gurii.
Printre acestea se numără consumul de alimente crocante, umplerea excesivă a gurii cu mâncare, scrâșnirea dinților sau mestecarea unor obiecte nealimentare.
Mestecatul poate contribui la creșterea concentrării și la reducerea distragerilor, mai ales datorită caracterului său repetitiv.
Mișcarea maxilarului activează mușchii feței și ai gâtului, oferind un plus de stabilitate, ceea ce poate fi deosebit de util pentru copiii cu dificultăți de planificare motorie.
Poate că ați mestecat gumă în timpul unui test sau ați mușcat un pix ori un creion în timp ce încercați să vă concentrați.
Dacă nu, cu siguranță cunoașteți pe cineva care a făcut-o.
Pica este o tulburare caracterizată prin dorința sau nevoia de a mesteca și chiar de a înghiți obiecte nealimentare, precum hârtie, lut sau nisip.
Dacă observați că un copil mestecă frecvent astfel de materiale, este important să informați părinții, asistenta școlară, consilierul sau managerul de caz al echipei educaționale pentru a solicita imediat asistență medicală.
Nu este neobișnuit ca un copil să mestece pentru a-și calma disconfortul provocat de erupția molarilor de șase ani.
Dacă acesta este motivul, comportamentul ar trebui să se reducă odată ce dinții își găsesc poziția finală.
Pierderea molarilor primari are loc, în medie, între 10 și 12 ani, iar până la vârsta de 13-15 ani, copiii ar trebui să aibă toți molarii permanenți.
Copiii care nu pot fi hrăniți pe cale orală pot resimți nevoia de a mesteca, deoarece le lipsește acest act natural. Pentru a le satisface această nevoie, li se oferă alternative, cum ar fi dispozitive speciale de mestecat, pe care le pot folosi în timpul hrănirii prin tub.
Aceste dispozitive au un aspect asemănător jucăriilor de mestecat pentru câini.
În mediul școlar, asistenta medicală este, de obicei, responsabilă de schimbarea tuburilor de alimentare pe parcursul zilei.
Când un copil se plictisește, va căuta instinctiv ceva de mestecat, indiferent dacă este sigur sau nu.
Printre obiectele frecvent mestecate se numără radierele creioanelor, agrafele, șervețelele sau alte lucruri aflate la îndemână.
Observă și documentează comportamentele copilului. Este important să reții că, de cele mai multe ori, copiii nu mestecă din dorință, ci din necesitate.
Deși mestecatul sau mușcatul pot avea uneori o componentă comportamentală, ele sunt cel mai adesea legate de nevoi senzoriale.
Prin urmare, simpla interdicție („Nu mai mesteca!”) nu va avea efect.
Dintr-un motiv sau altul, corpul copilului îi transmite că trebuie să mestece, iar acesta reacționează instinctiv la această nevoie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil