Un copil care înjură poate face acest lucru prin imitație, prin izbucnire sau prin provocare. Care este cel mai potrivit comportament pentru noi, părinții?
Interesul pentru înjurături începe în jurul vârstei de 3 ani, când, pe măsură ce limbajul se dezvoltă, copilul încearcă să repete toate sunetele pe care le aude în jurul său.
Nu este conștient de ceea ce spune și nu are nicio intenție jignitoare: în același timp, însă, înțelege că înjurătura, în comparație cu toate celelalte sunete, are un „plus”, pentru că numai atunci când pronunță anumite cuvinte adulții au reacții speciale, de mirare, amuzament, jenă. Așa că se poate bucura de repetarea anumitor sunete în încercarea de a provoca din nou acele reacții.
Ce este mai grav, unii părinți reacționează cu mare amuzament atunci când micuțul de numai 2-3 ani rostește papagalicește diverse înjurături... ba chiar îl felicită! Este un comportament dezgustător, care denotă o proastă educație și care trebuie evitat și corectat imediat!
Niciodată să nu încurajezi un copil să rostească cuvinte jicnitoare, cuvinte care aparțin vocabularului adulților sau să lovească pe cineva.
Tocmai pentru că copilul nu își dă seama de caracterul jignitor al anumitor cuvinte, cea mai bună atitudine din partea adulților, cel puțin inițial, este să se prefacă că nu s-a întâmplat nimic, pentru că de foarte multe ori, exact în momentul în care au ajuns la gura lui, ele dispar.
Este foarte important ca părinții să nu râdă sau să pară șocați de înjurături, altfel copilul se poate simți stimulat să o repete la nesfârșit.
Pe măsură ce copilul crește, își dă seama că înjurăturile pot fi un instrument foarte eficient pentru a atrage atenția, a provoca scandal sau doar a elibera nervii. Chiar dacă nu înțelege încă semnificația unui anumit termen, înțelege că este ca un cuvânt magic, cu care poate obține un efect foarte specific.
Să încercăm să-i cerem să înlocuiască acel cuvânt cu altul amuzant, care distorsionează limbajul, dar nu este vulgar: în acest fel se îndepărtează atenția de la înjurături dar se lasă plăcerea de a transgresa și de a provoca râs.
Dacă copilul insistă, evidențiem că anumite cuvinte nu sunt spuse pentru că îi rănesc pe cei care le aud: pentru a ne întări vorbirea ne putem juca cu emoticoane, să desenăm sau să facem clic împreună pe telefonul mobil: de exemplu, dacă pronunțăm cuvinte precum „frumos” sau bun”, vom asorta o fața zâmbitoare, dacă spunem „urât” sau „prost” vom pune o față tristă.
Dacă nici asta nu are nici un efect, copilul trebuie oprit, la fel ca atunci când face alte acțiuni grosolane, spunându-i pe un ton ferm și hotarât că anumite cuvinte nu trebuie spuse.
Odată începută școala primară, copilul a înțeles acum că înjurăturile pot fi folosite cu intenția foarte specifică de a jigni sau batjocori pe cineva, de a irita părintele sau de a-și exprima furia. Și treptat începe să înțeleagă diferitele semnificații.
Tocmai pentru că acum este conștient de implicația morală a înjurăturii, avem nevoie de o intervenție corectivă mai hotărâtoare din partea noastră, părinților, care avem datoria educațională să ne exprimăm dezaprobarea clară.
De exemplu, dacă i-a spus o vorbă urâtă unuia dintre colegii săi, rugați-l să ne punem în locul celuilalt, pentru a-l face să înțeleagă cum s-ar putea simți; ne putem preface și că schimbăm cuvinte urâte între noi, pentru a vedea ce efect au.
Dacă persistă în comportamentul său, fără să provoace scene sau reproșuri senzaționale, se poate recurge la mici sancțiuni, precum interdicția de a vedea un desen animat sau vreo mică renunțare care să-i pună o limită „libertății de exprimare”.
Dați un exemplu bun
Nu le putem cere să nu spună cuvinte urâte când noi nu pierdem niciodată ocazia de a le rosti. La volan, la masă, când vorbim despre un coleg extravagant... Din același motiv îi rugăm pe frații mai mari, care în general sunt mai „casual” în limbaj, să fie atenți atunci când vorbesc în fața fraților mai mici.
Căutați cuvinte alternative
Când este supărat, dorește să-și dezvăluie și verbal sentimentele? Să le cerem să identifice cuvinte alternative și neofensive pentru a exprima furia, mirarea, tristețea. Poate inventăm unele acasă, pentru a le folosi ca cod lingvistic comun, care creează un sentiment de complicitate.
Răsplătiți-l dacă reușește să se stăpânească
Dacă după câteva încercări reușește să evite înjurăturile pe care l-am auzit rostite, să-l răsplătim. Revenind la expedientul de emoticoane, am putea crea un tabel în care să desenam fața zâmbitoare în ziua în care a reușit să nu spună cuvinte rele și fața tristă dacă s-ar îndrăgosti din nou.
Sau dați un punctaj zilelor „virtuoase” și, când ajungeți la un anumit obiectiv, faceți ceva frumos împreună.
Învață-l să-și ceară scuze
Dacă s-a rostit o înjurătură jignitoare împotriva cuiva, trebuie să-l învățăm pe copilul nostru să-și ceară scuze: poate că nu și-a dat seama de importanța a ceea ce a spus, poate da, dar insulta este întotdeauna greșită și trebuie să-și ceară scuze. oricine a fost jignit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil