Poate ți s-a întâmplat și ție: copilul tău face ceva ce nu ar trebui să facă, îi explici calm că nu trebuie făcut și, după un timp, realizezi că a început din nou, ba mai mult îți întoarce vorbele contrazicând cu mare îndârjenie tot ceea ce tu i-ai explicat.
Îi spui să nu facă și el o face. Îi explici că nu e bine, dar raspunsul copilului te izbește în față: ”Ba, da! Pentru că așa vreau eu!”... ”Ce se întâmplă? De ce mă tot contrazice, ignorând ceea ce îi spun?”
În articolul de astăzi vom afla de ce ne contrazic copiii.
Copiii mici nu au capacitatea de a se autocontrola, așa că dacă simt un impuls, șansele ca ei să-l controleze sunt minime, dacă nu zero.
Acest impuls poate apărea în diferite situații, fie din frustrare, fie uneori chiar din veselie. Cauzele sunt de fapt foarte variate. Dar, odată ce i-am subliniat că acel lucru nu se face, de ce o repetă?
Foto: George Chambers/ Pexels
Copiii sunt ca niște mici oameni de știință, cu creierul programat să învețe cât mai multe lucruri, în cât mai puțin timp. Această învățare necesită explorare care, la rândul ei, deseori intră în conflict cu dorințele noastre ca părinți.
Creierul îl împinge constant să descopere lucruri, așa că nu neapărat ei nu te ascultă, ci doar experimentează relația cauză-efect.
Problema este că între ascultare și descoperire, creierul lui o va alege întotdeauna pe cea din urmă.
Mai simplu spus, asta înseamnă că copiii își folosesc părinții și oamenii apropiați ca un teren de testare, pentru a descoperi lumea din jurul lor.
Dacă faci ceva care le stârnește interesul, copilul va încerca să provoace din nou afecțiunea care a declanșat acea reacție, să o observe din nou și să încerce să tragă propriile concluzii.
Foto: Karolina Grabowska/ Pexels
Dacă au provocat reacția direct, o vor găsi și mai fascinantă, pentru că descoperă că au un anumit efect asupra noastră. Este un sentiment foarte puternic pentru copil.
Cu cât reacția noastră este mai interesantă și mai curioasă, cu atât există mai multe șanse ca aceasta să repete cauza declanșatoare. Dacă la fiecare încercare răspunsul tău se schimbă constant, îi va fi mai greu să înțeleagă ce se întâmplă și va încerca să îl repete de câteva ori pentru a ajunge la o concluzie.
În aceste cazuri, idealul este să răspunzi cu o reacție fermă, dar neutră, aproape plictisitoare și mereu aceeași.
Un studiu recent, publicat de medici pediatri, analizează diferența dintre vârsta la care părinții cred că copiii își pot controla acțiunile și vârsta la care, din punct de vedere neurologic, își dezvoltă acest tip de abilitate.
Potrivit acestui studiu, majoritatea părinților cred că copiii ar trebui să-și poată controla impulsurile până la vârsta de 2 ani. În schimb, neuroștiința a arătat că această capacitate începe să se dezvolte între 3 și 4 ani și continuă să se dezvolte lent până la vârsta de 20 de ani, când își atinge potențialul maxim.
Foto: RDNE Stock Project/ Pexels
Această diferență între așteptările părinților și realitatea copilului îi face pe mulți dintre noi să credem că copiii ne contrazic intenționat, dar nu este cazul.
Înțelegerea acestei realități arată absurditatea pedepsirii sau penalizării copiilor pentru comportamente care sunt în întregime în concordanță cu dezvoltarea lor și care, în realitate, sunt în afara controlului lor.
În viața ființelor umane, emoțiile au o greutate enormă. Deși de mulți ani am fost învățați să ne reprimăm emoțiile, știința a demonstrat că această negare are efecte devastatoare.
Din acest motiv, este foarte important să-i învățăm pe copii să-și gestioneze emoțiile: simțiți-le, exprimați-le într-un mod sănătos și învățați să-i ascultați și să le acceptați fără a judeca.
Un copil care învață să-și identifice și să-și numească emoțiile, care știe că părinții săi și adulții la care ține îi vor putea recunoaște și respecta și care este sigur că ceea ce simte este complet normal, are mai multe șanse să devină un adolescent care comunica mai bine.
Treptat, acest mod în care comportamentul este adesea folosit pentru a comunica nevoi sau emoții cu care nu se simt confortabil, sau care îi sperie, va dispărea, înlocuit de cuvinte.
Toate etapele dezvoltării necesită ani de tranziție în care emoțiile, senzațiile și îndoielile produc nesiguranță și frică. Și tocmai aceste momente de schimbare reprezintă cele mai dificile provocări pentru părinți.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil