Invitat în cadrul emisiunii DC Edu de la DC News TV, prof. univ. dr. emerit Emil Păun de la Universitatea din București, a vorbit și despre criza profesiei didactice.
Invitat în cadrul emisiunii DC Edu de la DC News TV, prof. univ. dr. emerit Emil Păun de la Universitatea din București, a vorbit și despre criza profesiei didactice.
„N-aș zice chiar criză, dar în orice caz o problematică cu multe disfuncționalități, să spunem așa. Dacă ar fi să folosim termenul de criză, atunci cred că putem să observăm două aspecte: unul de ordin cantitativ, iar unul de ordin calitativ, care ține de formare”, a spus în cadrul emisiunii prof. univ. dr. emerit Emil Păun. Totdată, acesta a mai specificat că în timpul facultății foarte mulți studenți se înscriu la modulul pedagpgic, însă după finalizarea studiilor foarte puțini sunt cei care se îndreaptă spre o carieră didactică.
Acesta a insistat în ceea ce privește nevoia de profesionalizare. „După părerea mea, actualul sistem nu profesionalizează în suficientă măsură. Una dintre absențele acestui sistem de profesionalizare este inexistența stagiului practic în responsabilitate. Studentul întâlnește școala în momentul în care susține probele obligatorii, lecții de probă etc, dar nu descoperă școala. Majoritatea țărilor au dezvoltat sisteme în care există cel puțin un semestru de stagiu practic, în care acel student fie lucrează direct, fie nu, dar o face întotdeauna pe lângă un mentor, iar mentoratul este o chestiune importantă, care, din opinia mea, ar trebui să intervină încă din formarea inițială”, a mai spus profesorul Emil Păun.
Tinerii absolvenți nu mai vin în învățământ nu doar din cauza salariilor, însă sunt mulți care refuză deoarece consideră că școala este lipsită de respect, potrivit profesorului.
„Eu aș propune următorul lucru: o responsabilitate dublă a universităților și a școlilor. Un fel de parteneriat între universitate și școli, astfel încât încă din formarea inițială; studentul să ia contact prin stagiu cu școala și pe de altă parte, universitatea să aibă răspunderea celui pe care l-a format pentru cariera didactică până la definitivat”, a explicat academicianul.
Emisiunea integrală poate fi urmărită mai jos.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.