Un nou studiu arată că creierul poate învăța înainte ca acest lucru să fie vizibil prin rezultate concrete. Descoperirea despre cunoștințele latente oferă o idee nouă asupra dezvoltării copiilor și asupra modului în care interpretăm greșelile acestora.
Ca părinți, uneori ne simțim stresați când copiii noștri par să nu învețe.
Le repetăm aceeași regulă de nenumărate ori, însă ei continuă să greșească.
Oare nu înțeleg?
Nu sunt pregătiți?
Sau poate... au învățat deja, dar încă nu pot demonstra acest lucru?
Un studiu recent, realizat pe șoareci antrenați în sarcini auditive, a scos la iveală o idee revoluționară: creierul poate dobândi cunoștințe chiar și atunci când comportamentul nu le reflectă încă.
Deși experimentul a fost realizat pe animale, concluziile sale sunt atât de surprinzătoare încât ar putea schimba felul în care înțelegem procesul de învățare la copii.
Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Johns Hopkins a demonstrat că șoarecii au învățat regulile jocului surprinzător de repede, chiar înainte de a începe să le aplice corect.
Experimentul i-a antrenat într-o sarcină simplă: asocierea unui anumit sunet cu o recompensă (apă) și a altui sunet cu lipsa recompensei.
Încă din primele sesiuni de antrenament, activitatea cerebrală a indicat că animalele înțeleseseră deja regula, chiar dacă comportamentul lor era încă greșit.
Potrivit cercetătorilor, „un semnal de predicție a recompensei a apărut rapid, în doar câteva zeci de încercări” și a fost detectat în creier chiar și atunci când șoarecii greșeau la începutul procesului de învățare.
Pe măsură ce au devenit mai experimentați și au făcut mai puține greșeli, acest semnal a început să dispară.
Această diferență dintre învățare și performanță sugerează că erorile nu sunt neapărat o dovadă a lipsei progresului. Creierul poate acumula cunoștințe, însă exprimarea lor prin acțiuni corecte poate întârzia.
Una dintre cele mai fascinante descoperiri ale studiului este fenomenul cunoscut sub numele de cunoaștere latentă: informații pe care creierul le-a absorbit deja, dar care nu s-au transformat încă într-un comportament eficient.
Pentru a detecta acest fenomen, cercetătorii au folosit o strategie ingenioasă. Au introdus teste „de probă”, în care nu exista nicio recompensă, și au observat că șoarecii știau ce aveau de făcut cu mult înainte ca acest lucru să devină evident în testele finale.
Practic, creierul lor învățase deja asocierea, dar comportamentul lor era încă imprevizibil.
„Achiziția rapidă a cunoștințelor despre sarcini a avut loc, deși aceasta a fost exprimată abia mai târziu”, explică autorii.
Acest decalaj este deosebit de relevant în înțelegerea modului în care se dezvoltă învățarea la copiii mici, care adesea nu manifestă semne clare de învățare imediat, iar adulții presupun că nu au învățat nimic până nu apare un comportament vizibil.
Acest studiu oferă o viziune importantă asupra erorilor. Folosind tehnici de imagistică a creierului și manipulare optogenetică, cercetătorii au descoperit că, chiar și atunci când animalele făceau greșeli, creierul lor emitea semnale care erau în concordanță cu procesul de învățare.
„Semnalul de predicție a recompensei a fost observat chiar și în momentele de eroare, sugerând că animalul se aștepta la o recompensă, chiar dacă nu a primit-o”, notează autorii studiului, conform Ser Padres. Aceste greșeli au fost considerate „erori de cunoaștere”, nu erori aleatorii.
Această descoperire este importantă pentru părinți. Când un copil face o greșeală – de exemplu, repetând un comportament pe care l-am corectat deja – ar putea fi într-o fază de testare, aplicând ceea ce a înțeles, dar fără a-l interioriza complet. Eșecul, în acest context, nu înseamnă „nu știu”. Înseamnă că învață. A învăța înseamnă și a ști când să nu acționezi.
Nu totul în învățare presupune acțiune. Uneori, a învăța înseamnă a ști când să te abții. Această nuanță a fost explorată și în studiu, care a identificat un semnal specific al creierului legat de inhibarea acțiunilor inadecvate.
Cercetătorii au observat un grup de neuroni activi atunci când șoarecii au ales să nu lingă, în studiile în care nu exista o recompensă așteptată. Acest semnal de „inhibare a acțiunii” nu a apărut în studiile în care animalele au eșuat din cauza impulsivității.
„Ansamblul neuronal asociat cu inhibarea acțiunii a fost activat la sfârșitul studiului, iar prezența sa a fost esențială pentru performanță”, se arată în articol.
Această abilitate de a inhiba impulsurile, care la copii se traduce prin controlul impulsurilor sau amânarea unui răspuns, este o componentă fundamentală a dezvoltării cognitive.
O altă descoperire fascinantă din studiu a fost că, în anumite cazuri, întărirea constantă (precum recompensele de apă) a interferat cu exprimarea cunoștințelor. Prin eliminarea temporară a recompensei, cunoștințele au devenit mai vizibile.
Aceasta ridică o întrebare importantă despre mediul de învățare. Prea multe recompense imediate pot masca ceea ce a fost, de fapt, învățat și pot reduce capacitatea copilului de a consolida o regulă dincolo de întărirea externă.
În primii ani de viață, acest lucru poate însemna evitarea utilizării constante a recompenselor vizibile (precum bomboanele sau ecranele) și oferirea copiilor a unui spațiu pentru a învăța prin experiență, greșeli și o înțelegere internă a consecințelor.
Deși acest studiu a fost realizat pe animale, rezultatele sugerează o schimbare în modul în care interpretăm învățarea în copilărie.
Iată câteva idei cheie:
Nu toată învățarea este vizibilă imediat. Doar pentru că copilul tău nu aplică încă o regulă nu înseamnă că nu o înțelege.
Greșelile sunt o parte activă a învățării. În multe cazuri, copiii se antrenează intern chiar și atunci când fac greșeli.
Inhibarea este tot o formă de învățare. Capacitatea unui copil de a „nu face” ceva ce își dorește este o formă complexă de reglementare a comportamentului.
Întărirea externă nu ajută întotdeauna. Uneori, este mai util să observi fără a interveni și să vezi ce a învățat cu adevărat copilul.
După cum subliniază autorii studiului, „învățarea rapidă are loc în creier înainte de a se manifesta în comportament” și aceasta „redefinește rolul funcțional al cortexului senzorial”, care nu este dedicat doar percepției, ci și învățării asocierilor complexe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil