Ministrul Educaţiei a făcut o declaraţie surprinzătoare în scandalul scurgerii subiectelor la proba de limba şi literatura română, de la examenul de Bacalaureat. După ce iniţial a negat vehement posibilitatea unei astfel de scurgeri, ministrul s-a răzgândit şi a recunoscut că subiectele au fost pozate şi imaginile au ajuns pe internet.
Potrivit declaraţiei sale de astăzi, se pare că pozele au fost realizate cu ajutorul unor camere microscopice, iar centrele în care acestea au fost folosite au fost deja identificate de către Ministerul Educaţiei. Cu toate acestea, ministrul a subliniat că aceste imagini nu au influenţat rezultatele examenului, deoarece au apărut în timpul probei, nu înainte de desfăşurarea acesteia.
Cu toate acestea, chiar şi în lumina acestor afirmaţii, Ministerul Educaţiei a hotărât să sesizeze Parchetul pentru a investiga în profunzime acest caz.
„În fiecare astfel de caz am făcut investigații prin intermediul inspectoratelor. În unele cazuri a fost înlocuită comisia de examen, în alte cazuri, am înțeles că Parchetul s-a sesizat în astfel de cazuri. Ceea ce noi trebuie să evităm pe viitor este utilizarea tehnologiei care avansează. Din păcate, afectând integritatea Examenelor Naționale. Înțeleg că multe dintre aceste fotografii au fost realizate cu camere microscopice, aflate în nasture. Este vorba despre căști microscopice, care sunt la nivelul urechii și sunt foarte greu de detectat de către Comisii”, a precizat Deca.
Conform precizărilor făcute de ministrul Educației, subiectele au apărut în timpul examenului și nu înainte de acesta. De asemenea, a subliniat că integritatea examenului nu a fost afectată de această situație.
„În astfel de cazuri avem nevoie tot de ajutorul tehnologiei pentru a nu avea astfel de situații. Însă, așa cu spuneam, în fiecare caz în care subiectele au ieșit în spațiul public, în timpul examenului, niciodată înainte ca elevii să intre în săli, subiectele nu au fost publice. Deci nu a fost afectată integritatea evaluării naționale sau a examenului de Bacalaureat. Însă, și acolo unde ele au ieșit înainte de publicarea lor oficială de către Ministerul Educației am realizat anchete și s-au luat măsuri”, a adăugat ministrul Educației.
Ligia Deca a declarat că intenționează să inițieze discuții la nivelul instituțiilor statului pentru a găsi modalități de prevenire a unor incidente similare în viitor. Ea a subliniat importanța abordării adecvate a situațiilor în care subiectele de examen sunt făcute publice, menționând că metodele tradiționale de prevenție, cum ar fi interzicerea telefoanelor mobile, pot fi depășite de noile tehnologii utilizate în astfel de cazuri.
„Înainte, se folosea telefonul mobil și acelea nu sunt permise. În cazul acestor tipuri de echipamente, trebuie să găsim alte modalități de prevenție”, a declarat Ligia Deca.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.