Atunci când copilul spune NU dar vrei să auzi de la el un DA, încep tot soiul de modalități de convingere și negociere printre care ”te roagă mama frumos”, ”hai că te las mai mult timp la televizor” sau ”ai grijă că îl chem pe tati”. Într-un final probabil că copilul va ceda, sau cel puțin vei găsi un compromis după câteva zeci de minute de insistențe și de nervi înăbușiți.
Iată sfatul expertului în parenting, Urania Cremene: ”Într-adevăr, nu cred că e ceva ce poate scoate mai tare din sărite un părinte, decât momentul în care copilul l-a luat pe ”NU” în brațe, pentru că acel NU este nu este NU.
Copilul, de multe ori, se pune pe picioarele de dindărăt și cu cât tu insiști mai tare, prin toate metodele pe care le ai la dispoziție și multe altele, cu atât copilul se opintește mai tare. De ce luăm refuzul copilului atât de personal?
Uite asta aș vrea să aflu de la părinți și asta ar trebui să fie, din punctul meu de vedere, întrebarea cheie: de ce ne doare atât de tare, de ce ne irită atât de tare acest nu? Răspunsul este în propria nevoie de control pe care o avem.
Fotografie de la August de Richelieu/ Pexels
O au și copii, că de aceea ajungem în luptă de putere. Vrem să luăm decizii, vrem să putem face alegeri, vrem să schimbăm lucrurile în jurul nostru pentru a ne fi conforme, pentru a ne fi adecvate și a ne plăcea nouă, și atunci, refuzurile copilului îmi lovesc această nevoie de control, pentru că nu am control acestei situații.
Mai mult! Situația este copilul meu care nu mă ascultă, care nu mă respectă. Și nici nevoia de conectare nu este satisfăcută. Mi se pare că vorbesc cu pereții, nu știu cum să am control asupra acestei situații și mă enervez.
E important să înțelegem aceste lucruri deoarece din toate aceste piese de domino una dintre ele este legată de competență, de ceea ce învăț eu, ca părinte, în așa fel încât să transform aceste mecanisme în unele care chiar funcționează.
Și pentru că vorbeam de controlul copilului, aș încheia prin a spune cât de important este acel NU al copilului pentru că acest NU înseamnă de fapt capacitatea lui de a stabili ulterior niște limite sănătoase. Când nu vor să ne asculte atunci când le vorbim, copii nu vor să ne enerveze și nici să ne provoace sau să ne testeze răbdarea. Când nu vor să ne asculte, copii au nevoie să aleagă pentru ei, să simtă că au control. În realitate dacă știm cum și ce să le spunem, ei vor asculta din prima.
În primul rând, pentru a face față mai bine fazei NU, este bine să înțelegem nu doar că este normal, ci și că ne va ajuta copilul să crească. Ar putea pune în dificultate părinții, care nu știu să gestioneze aceste mici sau mari „acte de răzvrătire”. Dar în acest fel cei mici încep să exploreze lumea adulților prin încercare și eroare, învățând din greșeli și crescând zi de zi.
În cazul unei faze de opoziție la copiii noștri, părinții trebuie să sprijine copiii care descoperă emoții pe care nu știu întotdeauna să le gestioneze cel mai bine. Experții pedagogi recomandă:
- păstrați-vă mereu calmul
- nu ridica niciodată vocea
- menține-ți ferm poziția
- ascultați și încercați să înțelegeți motivele copiilor
- opriți-vă și înțelegeți care este calea cea mai bună de luat pentru a transforma acea opoziție în ceva pozitiv
- propune alternative, fără a ceda șantajului
- reduceți regulile și faceți-le mai clare, dar cereți întotdeauna respect pentru ele
Adesea este suficient, de exemplu, să dai o alternativă înainte de explozia de furie și nu. Sau pune-te în pielea lor, privește-i în ochi și înțelege ce încearcă cu adevărat să ne spună. Este esențial să îți menții strictețea când vine vorba de reguli, dar la fel de important este și să asculți copiii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil