"Mama, dar unde este bunicul acum, de ce nu-l mai văd? Dar apoi se întoarce?". „Unde este mătușa, de ce nu mai vine să se joace cu mine?”. „Unde te duci când mori?”. Poate veni o vreme, în copilăria multor copii, în care o întrebare asemănătoare să fie pusă părinților lor, cu ocazia doliului unei persoane dragi, dar uneori chiar fără pretext, deci într-o linie complet teoretică.
A răspunde în mod corespunzător la astfel de întrebări devine o sarcină foarte dificilă și implică credințele cele mai profunde ale cuiva, fie ele religioase sau laice.
În cultura noastră, moartea este prea des exorcizată, se spune puțin sau nimic despre ea, iar noi, adulții, suntem primii care o alungăm din discuții, mai ales în prezența copiilor, pentru că credem că tema contravine copilăriei. Și chiar și printre adulți înșiși, există puțină tendință de a vorbi despre asta.
Acest lucru nu pregătește un copil pentru acest eveniment inevitabil de tranziție. Iar paradoxul este că noi, cei care ne cufundăm rădăcinile într-o cultură creștină, trăim trecerea într-un mod tragic și dramatic, deloc mângâiați de acea idee de bază care ar trebui măcar să liniștească credincioșii.
La noi, înmormântarea este trăită într-un mod sumbru și deseori chiar teatral. Dar acest lucru nu îi ajută pe copii, care trebuie să înțeleagă imediat că viața continuă.
Să nu mai vorbim despre credința conform căruia, după moarte te pot aștepta cele mai cumplite chinuri și veșnice pe deasupra, în tărâmul Iadului...
În primii trei ani de viață, copiii neagă orice formă de întrerupere a vieții, sau neagă dispariția definitivă. Dar când te simți nevoit să răspunzi la primele întrebări arzătoare pe acest subiect, cum să o faci?
Părinții care se pot baza pe credințele lor religioase, pe credință, sunt capabili să spună povești mai înălțătoare și mesaje de speranță: „Într-o zi ne vom întâlni cu toții din nou în Rai”.
Pentru cei care nu sunt credincioși, întrebarea devine mai dificilă și a oferi răspunsuri reconfortante este mai complicată. Nu este corect să împrumuți explicații religioase dacă nu crezi, dar în același timp nu ar trebui să faci greșeala de a-ți transmite atât de gol și crud gândul tău ateu.
Ar fi lipsit de respect față de copil să-i răspundă cu brutalitate că nu va mai fi nimic după moarte, doar pentru a fi în concordanță cu propriile convingeri. Este lipsit de respect pentru el pentru că are tot dreptul să-și formeze propriile convingeri personale pe măsură ce trece timpul.
Poate că poate fi de ajutor, pentru a răspunde, să folosim propoziții nu prea directe precum: „Nu ne vom mai vedea pe bunicul, pe mama sau pe oricine din nou în această viață, dar învățăturile lui, memoria lui vor trăi cu noi, vor continua să fii alături de noi, chiar dacă într-un mod diferit”.
Sau „Bunica va continua să trăiască cu noi atâta timp cât îi păstrăm vie amintirea”. Sau „Unii oameni cred că ne vom vedea cu toții în viața de apoi, cine știe, nu știu, dar între timp important este să păstrăm vie amintirea persoanei dragi”.
Indiferent de strategia pe care decideți să o implementați pentru a explica moartea copiilor, important este să nu fiți evaziv atunci când vă confruntați cu întrebările lor.
Vor fi întrebări directe, nemiloase. Însă părinții nu ar trebui să răspundă niciodată cu fraze de genul: „O să înțelegi când vei fi mare”, sau „Aceasta este o întrebare complicată acum, vei vedea că într-o zi vom vorbi despre asta”. Este necesar să găsești modul cel mai asemănător cu propriul mod de a gândi și cu extremă delicatețe să dai copiilor răspunsuri cuprinzătoare.
A spune povești reconfortante poate să nu fie greșit atunci când ai de-a face cu copii. De ce nu? La urma urmei, în fiecare an în decembrie, nu le spunem povestea lui Moș Crăciun? Și așa, atâta timp cât vorbești cu cei mici, poveștile care îndulcesc adevărul sunt binevenite.
Un exemplu poate fi acesta: atunci când o persoană dragă trece în neființă, te poți preface că pui în fiecare seară pe pe pervaz un fursec și puțin lapte pentru ca acesta să vină să mănânce, iar dimineața, când copilul se va trezi, nemaivăzând fursecul va fi mai senin știind că cel drag a venit și a plecat mulțumit. Exact ca în povestea lui Moș Crăciun.
Provizoriu ar putea fi în regulă să urmați această tactică, este liniștitor. Pentru a transmite mai bine mesajul, se poate face referire și la ciclurile naturii : ”Frunzele copacului mor și cad, dar copacul continuă să trăiască, continuă”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil