Cum să recunoaștem și care sunt atitudinile supraprotectoare față de copii

Data publicării:
Foto Ilustrativ Pixabay
Foto Ilustrativ Pixabay

Dragostea pe care o simte pentru copii este nemărginită și chiar greu de descris: acest sentiment ar putea da naștere unor comportamente nu prea „sănătoase” pentru educația unui copil. Dacă te oprești să te gândești la asta, granița dintre dragoste, grijă și atenție este foarte estompată de ceea ce este definit ca o atitudine de „supraprotecție”.



În acest articol vă oferim câteva exemple, scenarii tipice, care reflectă perfect această problemă care se răspândește în neștire. Să descoperim împreună câteva dinamici „dăunătoare” care ar putea face parte dintr-o relație tipică dintre un adult și un copil.

Să fim clari: mereu și vrei doar ce e mai bun pentru oamenii pe care îi iubești și asta este legitim. Însă când vine vorba de copii, foarte tineri în faza de creștere și dezvoltare, este important de reținut că dezvoltarea lor este strâns legată de experiențele pe care le pot trăi. Și acesta este miezul problemei. Să luăm un exemplu explicativ.

Un copil - poate copilul tău - este intenționat să-și pună pantofii, dar mâinile lui sunt deja pline: se juca cu niște păpuși și știe că trebuie să le pună înapoi în cutia lor specială. O persoană adultă nu ar vedea nici un fel de problemă într-o astfel de situație: ar acționa acordând prioritate unei acțiuni și apoi ar trece la următoarea, ducând la bun sfârșit toate „sarcinile” pe care și le-a propus. 

Pentru un copil mic, totuși, poate dura ceva timp pentru a afla cum să procedeze în realizarea planurilor sale. În orice caz, ceea ce ar trebui evitat într-o situație precum cea descrisă tocmai ar fi să-l ajutăm pe micuț oferindu-i imediat ajutorul nostru: în felul acesta îl vom învăța că în vremuri de nevoie, chiar și pentru cel mai mic lucru, va putea conta pe ajutorul nostru. Și acesta nu este deloc un lucru bun. 

Copiii ar trebui să poată crește încercând , greșind și, în consecință, învățând: în acest sens s-ar contura în ei o personalitate mai încrezătoare în sine și mai independentă. 

Această interpretare este destul de importantă și există multe scenarii în care o putem aplica. 

De exemplu, specialiștii mai sfătuiesc să nu se exagereze cu ploi de cadouri și atenții oferite copiilor: este important ca aceștia să înțeleagă că nu pot obține întotdeauna ceea ce își doresc și mai presus de toate că nu li se datorează totul.

Nici în conflictele între semeni nu trebuie să intervii brusc (decît în caz de pericol real), ci mai degrabă să aștepți ca cei mici să aibă o confruntare și să încerci să gestionezi o situație care nu este obișnuită pentru ei.

Principalele greșeli pe care le face un părinte supraprotector

Copilului nu îi este permis să se murdărească. Cel mic are nevoie să intre în contact cu cât mai multe texturi. Are nevoie să pună mâna pe noroi, nisip, frunze și flori, mâncare și apă. 

Când cel mic descoperă că poate să se miște, se deschide un nou univers în calea lui. El are nevoie să se ridice, să meargă în patru labe, să se cățere, să sară, iar dacă aceste nevoi sunt inhibate categoric, curiozitatea și inițiativa sunt oprite din fașă.

Securizează mediul în care trăiește cel mic și stai la o distanță suficient de mare să îi dai încredere că poate singur, dar suficient de mică să intervii în caz de urgență.

Nu este lăsat să interacționeze cu alți oameni. Copiii au nevoie să interacționeze cu cât mai mulți oameni, să fie expus la cât mai multe tipuri de caractere. Sigur, nu e vorba de un nou-născut care are nevoie exclusiv de liniște și protecție, dar după o vârstă, copilul trebuie dus la locuri de joacă, trebuie să își cunoască familia extinsă, să stea și cu alți oameni. În trecut, copiii se creşteau „la comun„ și astfel, nevoia lor de socializare și de aparţinere la un grup mare era satisfăcută. Vremurile s-au schimbat, dar asta nu înseamnă că nevoile au dispărut.

Pe scurt, ceea ce trebuie evitat este să transmiteți copiilor/nepoților voștri că sunteți mereu acolo, la spatele lor, gata să interveniți pentru orice fleac. În schimb, independența individuală a celor mici ar trebui stimulată: încercați să le oferiți spațiul lor, lăsați-i să exploreze și să experimenteze fără a-i face să simtă prezența voastră constantă. Toate acestea îi vor face mai independenți și mai încrezători în abilitățile lor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Elena Didila | Categorie: Comportamente si Emotii





pixel