Tulburarea opozițională sfidătoare se caracterizează printr-un stil de comportament negativist, ostil și sfidător al copilului față de cei care îi îngrijesc și de autorități în general. Acest stil comportamental apare timp de cel puțin șase luni și este însoțit de o alterare semnificativă a funcționării sociale, academice și familiale a copilului.
Comportamentele cel mai frecvent raportate sunt pierderea controlului, certuri cu adulții, refuzul de a respecta regulile, adoptarea de comportamente dăunătoare sau enervante pentru ceilalți, a fi furios și răzbunător.
Mai exact, unele dintre criteriile de diagnostic oferite de DSM IV pentru tulburarea opozițională sfidătoare sunt:
Un model de comportament negativist, ostil și sfidător care durează cel puțin 6 luni în care au fost prezente 4 sau mai multe dintre următoarele:
1) Adesea se enervează
2) Adesea se ceartă cu adulții
3) Adesea sfidează sau refuză în mod activ să se conformeze cererilor și regulilor adulților
4) Adesea irită în mod deliberat oamenii
5) Adesea îi învinovățește pe ceilalți pentru propriile greșeli sau comportamentul prost
6) Este adesea sensibil sau ușor iritat de ceilalți
7) Este adesea furios și resentit
8) Este adesea plin de răutate și răzbunare
Anormalitatea comportamentală determină afectarea semnificativă clinic a funcționării sociale, academice și profesionale
Fiecare dintre aceste criterii poate fi considerat satisfăcut numai dacă comportamentul în cauză apare mai frecvent decât se observă în mod obișnuit la subiecții de vârstă și nivel de dezvoltare comparabile, motiv pentru care este important ca un diagnostic corect să fie efectuat de către profesioniști experți în probleme din copilarie..
Tulburarea apare mai frecvent la băieți, în special la copiii care au manifestat temperamente problematice în timpul vârstei preșcolare, adică erau hiperactivi, foarte reactivi și s-au străduit să se calmeze. Prevalența tulburării este estimată între 2 și 16%.
Stima de sine scăzută, labilitatea stării de spirit și toleranța slabă la frustrare sunt adesea observate la copiii care suferă de această tulburare.
Foto: Monstera Production/ Pexels
Unele cercetări mai arată că tulburarea apare mai frecvent în familiile în care îngrijirea copiilor este încredințată unor persoane mereu diferite sau în care există practici educaționale prea rigide, prea controlante sau distrase și inconsistente. De asemenea, s-ar părea că existența unei patologii depresive la mamă poate favoriza apariția unei tulburări opoziționale sfidătoare la copil.
În formele ușoare, consilierea psihiatrică și monitorizarea copilului și a familiei sunt suficiente pentru a obține o îmbunătățire semnificativă a comportamentului.
Următoarea linie de tratament o constituie psihoterapia, ședințe atât cu copilul, cât și cu părinții. Aceștia vor învăța cum să răspundă la crizele de afect, cum să stabilească reguli, cum să descurajeze opoziționismul pe termen lung, cum să implice copilul în mai multe activități.
Formele utile de terapie sunt: terapia cognitiv-comportamentală, terapia comportamentală, terapia sistemică și de familie. Acestea se aleg împreună cu medicul psihiatru.
În formele severe, medicația poate fi utilizată pe termen scurt, pentru a scădea riscul agresivității și a-l implica pe copil în terapie. Trebuie să știți, totuși, că nu există o pastilă-minune pentru această tulburare și va fi nevoie de efortul, implicarea și responsabilizarea întregii familii.
Foto: Monstera Production/ Pexels
Totodată, dacă sunt descoperite alte probleme, acestea se tratează separat. Uneori, poate fi util să se înceapă cu tratamentul unei probleme de fond. De exemplu, anxietatea poate produce comportament opoziționist și disruptiv – frica poate naște o reacție agresivă, ostilă sau de retragere la unii copii.
Netratată, tulburarea de opoziție-sfidare poate duce la unii copii la tulburări de comportament mai severe în adolescență. Riscul aici este delicvența, eșecul școlar/ profesional și relații sociale nesatisfăcătoare, cât și consumul de substanțe (adicțiile). Alte probleme care pot apărea în adolescență sunt depresia și tulburările anxioase.
RDNE StOCK Project/ Pexels
Copiii care au un debut la vârste mici și simptome severe au riscul cel mai crescut pentru acest parcurs nefavorabil, în ciuda inteligenței ridicate. Debutul în jurul pubertății pare a fi mai lipsit de riscuri.
Totuși, consilierea și psihoterapia încă de la stabilirea unui diagnostic sunt cele mai bune șanse pentru a promova un comportament adaptat social și o viață satisfăcătoare mai târziu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil