Prof. univ. dr. Sorin Ivan a vorbit despre prof. univ. dr. Lazăr Vlăsceanu într-o nouă ediție la DC Edu. Ediția de luni are trei invitați de marcă: prof. univ. dr. Adrian Miroiu, SNSPA, prof. univ. dr. Alfred Bulai, SNSPA și prof. univ. dr. Mihai Păunescu, prorector SNSPA.
Profesorul Lazăr Vlăsceanu a avut un rol semnificativ în reforma învățământului superior din România, aducând o serie de contribuții esențiale care au influențat sistemul educațional. Prof. Vlăsceanu s-a dedicat în mod constant educației, transformând-o într-o pasiune și o misiune personală.
„Ce loc a ocupat educația în cadrul preocupărilor și studiilor sociologice ale prof. Vlăsceanu? Cum a privit educația din punctul de vedere a valorii ei sociale în aceste cercuri concentrice ale schimbării?”, a întrebat prof. univ. dr. Sorin Ivan.
Prof. univ. dr. Alfred Bulai a subliniat importanța activității lui Vlăsceanu, evidențiind impactul profund al acestuia asupra învățământului.
„S-a ocupat de foarte multe lucruri. (...) Sociologii, în general, creează probleme. În sensul în care ei sunt preocupați de ce gândește lumea, ceea ce nu e cea mai inteligentă chestie pe care o vrea puterea. (...)
Prof Lazăr Vlăsceanu s-a ocupat în permanență de educația prin natura profesiunii sale. Timp de 15 ani a răspun de învățământul superior. Centrul pentru Învățământ Superior se referea la Europa, Statele Unite și Canada! El, practic, era la curent cu tot ce se întâmpla! (...) Era o muncă laboroasă și l-a adus într-o zonă de performanță inimaginabilă. (...) A fost un om de o generozitate extraordinară.
Îți zicea câte o chestie ca să înveți, că tu erai la început. Aproape aveai impresia că își cere scuze că tu ai spus o prostie. Avea o naturalețe didactică inimaginabilă! Eu nu o pot avea și doar la el am întâlnit-o la acest nivel!”, a spus prof. univ. dr. Alfred Bulai.
Profesorul Lazăr Vlăsceanu a fost unul dintre cei mai proeminenți sociologi români, cadru didactic și cercetător în cadrul Catedrei de Sociologie, pe care a condus-o la Universitatea din Bucureşti începând cu anul 2008.
Prof. univ. dr. Lazăr Vlăsceanu a fost autor al numeroase volume și cercetări în domeniul educației, publicate atât în țară, cât și în străinătate, printre care „Decision and Innovation in Education” (1977), „Metodologia cercetării sociologice. Orientări și probleme (1982), „Politică și dezvoltare. România, încotro?” (2001). Una dintre cele mai importante cărți publicate de sociologul Lazăr Vlăsceanu, apărută în 2007 la editura Polirom, este volumul „Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă”. Dintre ultimele volume semnate de Lazăr Vlăsceanu amintim „Educație și putere. Sau despre educația pe care încă nu o avem”, apărut în 2019 la Polirom, și „Modernitatea românească” (împreună cu Marian-Gabriel Hâncean), apărut în 2014 la editura Paralela 45.
Director adjunct al Centrului European UNESCO pentru Învăţământul Superior (UNESCO-CEPES) în perioada 1992-2007, prof. univ. dr. Lazăr Vlăsceanu a fost secretar de stat responsabil de managementul şi politica de dezvoltare a sistemului de învăţământ superior, dar și prorector al Universității din București, între 1990 și 1991.
De asemenea, prof. univ. dr. Lazăr Vlăsceanu a făcut parte din Comisia Prezidențală pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, condusă de Mircea Miclea, care în 2007 a publicat raportul România educaţiei, România cercetării, care a stat la baza Legii educației nr. 1/2011.
URMĂRIȚI EMISIUNEA INTEGRAL:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.