În cadrul emisiunii Părinți Prezenți, invitata noastră, coach transformațional pentru părinți Alexandra Șerb, cunoscută și ca „Mamă la pătrat”, a vorbit despre motivele pentru care mamele și tații nu pot renunța la pedepsirea copilului.
Știm, din generația noastră, că pedeapsa fizică sau emoțională era la ordinea zilei. Mulți dintre noi am fost supuși bătăilor, jignirilor și umilințelor, nu doar din partea părinților, ci și a profesorilor. În timp ce ne amintim de aceste experiențe, mulți dintre noi ne-am promis că, atunci când vom deveni părinți, nu vom folosi astfel de metode cu proprii noștri copii. Cu toate acestea, observăm, din statistici (UNICEF - 80% dintre părinții din întreaga lume recurg la violența fizică asupra copiilor lor, Organizația Salvați Copiii - 63% dintre copiii din România susțin că părinții lor folosesc pedepsele fizice și umilința ca instrumente de educație) că ajungem în același ciclu.
De ce ne este atât de greu să renunțăm la aceste metode de „disciplină” și de ce ajungem din nou și din nou la pedepse, amenințări, severitate?
„Motivul pentru care ne este atât de greu să renunțăm la aceste metode este simplu: pentru că am trăit în ele, în aceste tipare, și venim cu ele din urmă. Să spunem că am trăit într-un mediu autoritar, în care părinții noștri au folosit acel aceleași metode: ne-au pedepsit, ne-au bătut, nu au fost niște părinți hrănitor pentru noi.
În momentul în care noi devenim părinți, avem câteva variante: fie replicăm în viața noastră același tipar și devenim și noi la rândul nostru părinți autoritari, crezând că așa se fac lucrurile, fie ne ducem în extrema a cealaltă și mergem în extrema opusă, care se numește paradigma permisivă sau stilul permisiv, în care nu putem să punem limite, nu putem să conținem emoțiile copilului, ne este foarte greu să facem asta. De ce? Pentru că atunci când noi am fost mici și am avut un părinte autoritar, el și-a impus abuziv voința lui asupra mea într-un mod autoritar, iar eu când devin adult nu o să știu să pun limite, nu o să știu să îmi comunic limitele unde sunt, pentru că nu mi-au fost respectate când eram mic”, a spus Alexandra Șerb la Părinți Prezenți, o emisiune marca PărințișiPitici.ro.
Antrenorul transformațional pentru părinți Alexandra Șerb a vorbit și despre pendulul părintelui autoritar și permisiv. Este un aspect important în parenting și mulți dintre noi tindem să oscilăm între aceste două extreme. Când ne simțim copleșiți sau neajutorați, putem cădea în capcana folosirii unui stil autoritar sau permisiv.
„Eu văd ca pe un pendul. Atunci când acționez un pendul la punctul maxim, el se duce în polul opus. Da, deci când mă duc în punctul maxim, sunt părinte autoritar, îmi spun eu nu vreau să fac asta cu copilul meu și atunci mă duc în polul opus, la permisiv. Ce se întâmplă când devin părinte permisiv? Înseamnă că nu pot să pun limite și copilul ce o să facă? O să le testeze, o să exploreze și o să-mi umple paharul, o să-mi apese butoanele. Ce fac atunci? Mă duc înapoi acolo, practic mișcarea de pendul. Mă duc pentru că simt că am pierdut controlul, vreau să-l câștig și nu știu cum. Folosesc la rândul meu același tipar și mă duc în zona de autoritar în care simt nevoia să pedepsesc, simt nevoia să lovesc. Practic, acestea sunt niște tipare de relaționare. Se numesc tipare de atașament, pe care noi le formăm în relație cu părinții noștri și le replicăm apoi în relația copiii. Asta este ceea ce se întâmplă”, a mai adăugat Alexandra Șerb.
Vezi emisiunea integrală:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.