Comportamentul neadecvat al copiilor este dificil de acceptat de către orice părinte, iar de multe ori aceștia reacționează prin încercări de a-l combate, generând lupte inutile pentru putere. Aceste confruntări nu fac decât să creeze distanță emoțională între părinți și copii. Orice fel de conflict poate afecta profund legătura dintre două persoane care se iubesc, cu atât mai mult când este vorba despre relația părinte-copil.
Lupta nu este niciodată soluția, mai ales în fața unui comportament inadecvat. Copiii nu au nevoie de pedepse sau de țipete. Ei nu au nevoie de părinți care să lupte împotriva lor doar pentru că nu se comportă conform așteptărilor.
Cum să învețe să se comporte corect dacă părinții, în loc să-i ghideze și să-i învețe cu respect, reacționează defensiv și transformă relația într-o confruntare?
Acest tip de reacție este influențat de presiunea societății și de teama părinților de a fi judecați. Dacă vrei să fii un părinte bun, este esențial să lași deoparte aceste temeri și să te concentrezi pe modul în care îți poți educa copiii pentru a se dezvolta sănătos din punct de vedere emoțional, susțin specialiștii în parenting de la etapainfantil.com. Rolul unui părinte este să fie un sprijin, un ghid și, mai presus de toate, un pilon emoțional care să contribuie la bunăstarea copilului și să-l ajute să învețe cum să se comporte.
Atunci, de ce mulți părinți aleg să lupte împotriva comportamentului neadecvat al copiilor lor, în loc să-i îndrume cu respect și afecțiune?
Poate că răspunsul stă în înțelegerea greșită a ceea ce înseamnă disciplina.
SURSA FOTO: freepik.com @smokewree928
Presiunea socială este adesea motivul pentru care părinții ajung să se confrunte cu propriii copii atunci când aceștia manifestă un comportament neadecvat. În realitate, societatea noastră nu are răbdarea sau înțelegerea necesară pentru a sprijini părinții în procesul de educare a copiilor. În schimb, de multe ori, se așteaptă rezultate imediate.
De exemplu, dacă un copil are o criză de furie într-un centru comercial și începe să țipe, părintele se simte obligat să intervină imediat, nu neapărat din dorința de a educa copilul, ci pentru a evita disconfortul celorlalți. Însă astfel de situații nu pot fi rezolvate pe loc, ci necesită răbdare și intervenții bazate pe afecțiune, nu pe presiune sau rușine.
Această presiune nu dispare odată ce copiii cresc. Adolescenții și chiar tinerii adulți resimt același tip de așteptări din partea părinților, influențate de normele sociale.
De exemplu, dacă un adolescent își dorește să urmeze dansul, dar tatăl său – și poate și alții din jur – consideră că nu este „calea potrivită”, părintele ar putea să-i descurajeze pasiunile. Această atitudine nu doar că este nedreaptă, dar poate afecta grav dezvoltarea emoțională a tânărului, care are nevoie de sprijinul părinților săi, indiferent de opiniile societății.
SURSA FOTO: freepik.com @Svitlana Hulko
Pentru a evita „războaiele” cu propriii copii, părinții trebuie să învețe să-și aleagă bătăliile – sau, mai bine spus, să renunțe la ele atunci când nu sunt necesare. Copiii nu au nevoie de părinți care să se lupte cu ei, ci de părinți care să meargă alături de ei, oferindu-le sprijin și ghidare, nu confruntare.
Adesea, părinții ajung fără să-și dea seama în mijlocul unui „război al voințelor” cu copiii lor, convinși că trebuie să câștige cu orice preț. Acest tip de reacție nu este întotdeauna conștient, dar provine din teama că, dacă vor ceda, vor pierde controlul asupra situației. Însă realitatea este alta: cedarea nu înseamnă pierderea controlului, ci o oportunitate de a construi o relație bazată pe respect și încredere.
Controlul asupra comportamentului copilului nu ar trebui să fie obiectivul părintelui, pentru că, în final, singura persoană care poate controla acest comportament este chiar copilul. Rolul părintelui este să ofere strategii și instrumente care să-l ajute pe copil să ia decizii bune, fără presiune și fără conflicte inutile.
În loc să lupte pentru control, părinții pot crea un mediu în care copilul să se simtă sprijinit, capabil să facă alegeri și să învețe din ele. Astfel, „războiul” devine inutil, iar relația dintre părinte și copil se consolidează.
SURSA FOTO: freepik.com @alf061
Frica poate fi o cauză importantă a comportamentului de control al părinților. Mulți se tem de ceea ce s-ar putea întâmpla dacă nu își controlează copiii: „Ce se întâmplă dacă aleg calea greșită? Vor suferi consecințe grave? Cum îi va afecta asta?” Aceste gânduri provoacă o durere intensă pentru părinți, care ajung să reacționeze dintr-un instinct de autoprotecție.
În dorința de a evita propriile suferințe, devin excesiv de protectori și încearcă să controleze viața copiilor lor.
Totuși, realitatea este alta: copiii trebuie să învețe lecții importante din propriile experiențe. Rolul părinților nu este să le controleze fiecare pas, ci să fie alături de ei, oferindu-le sprijin și ghidare pentru a descoperi calea cea bună.
Doar astfel, copiii pot deveni autonomi, învățând să ia decizii și să gestioneze consecințele într-un mod responsabil.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil