Într-o societate în care femeile sunt adesea percepute ca fiind cele care trebuie să aibă grijă de tot și de toți, ideea de a-ți lua un moment doar pentru tine pare aproape un act de rebeliune. Fie că este vorba de copii, de soț sau de familie în general, sentimentul de vinovăție și teama de a fi considerate egoiste le împiedică pe multe femei să își exprime această nevoie esențială. Însă, potrivit psihologului și profesorului universitar Daniela Gavankar, cheia stă în încrederea pe care o avem în ceilalți și în modul în care ne declarăm vulnerabilitatea.
Întrebată în cadrul emisiunii Părinți Prezenți, moderată de Loredana Iriciuc, despre cum putem educa familia și copiii să ne respecte timpul personal fără a ne simți vinovate, Daniela Gavankar a explicat:
„Eu cred că are are legătură cu încrederea pe care noi le-o acordăm copiilor noștri. Copiilor, soților, în general oamenilor din viața noastră.
Vorbesc de copiii mai mari de 5-6 ani, nu de bebeluși. Dacă eu te cresc pe tine, copilul meu, să ai un pic grijă de tine, dar să știi să îți iei un pahar cu apă, să-ți iei ceva de mâncare, este foarte important că în momentul în care eu îmi recunosc o perioadă de vulnerabilitate să am atâta încredere în copilul meu, încât să pot să-i spun asta: «uite, mă simt foarte obosită astăzi» sau «am o durere de cap îngrozitoare» sau «nu mă simt foarte bine. Am nevoie să mă lași un pic să mă odihnesc și să-mi revin. Și, uite, fă-ți tu un sendviș dacă ți-e foame, pentru că eu am încredere în tine că poți să faci asta».
Și mai mult decât atât, aș plusa un pic: «și când îți faci, ce zici, îmi faci și mie unul?»”
Psihologul subliniază că, în loc să privim această situație ca pe o cedare de putere, ar trebui să o vedem ca pe o dovadă de încredere în copil.
„Copiii sunt foarte dornici să facă asta și vei vedea că dacă îi ceri copilului să-ți facă un sendviș, el ți-l face cu șuncă, pune și două bombonele ca ochi acolo sau un biscuit cu care să te bucure, pentru că el înțelege, empatizează și respectă vulnerabilitatea unui om.
Noi, adulți, avem o problemă în a declara asta, pe de o parte”.
Una dintre cele mai mari greșeli pe care le fac femeile este să aștepte validarea celorlalți pentru a-și exprima vulnerabilitatea.
„Pe de altă parte, vulnerabilitatea nu se trăiește cu permisiunea celorlalți. Eu nu am nevoie ca să fii tu de acord și să mă lași.
Foarte multe femei care vin la mine îmi spun «ai mei nu vor să își pună singuri să mănânce» sau «nu vor să mă lase» sau «ceilalți nu-mi permit mie să fiu eu femeia care aș avea nevoie să fiu».
Dar, vulnerabilitatea nu se face cu permisiunea celorlalți. E adevărat că trebuie să o declari în respect, cu empatie și cu iubire față de ceilalți: «nu mă simt bine, am nevoie să mă odihnesc» sau «mă doare ceva, am o dificultate și am foarte multă încredere în voi că vă descurcați»”, mai spune Daniela Gavankar.
SURSA FOTO: freepik.com @The Yuri Arcurs Collection
„Îmi imaginez că ne-am crescut cu toții bine copiii și că avem în casă parteneri care ne iubesc și ne respectă. Și în condițiile astea cine ar putea să spună «păi, da, dar eu vreau să stai tu în picioare și să îmi faci mie de mâncare, chiar dacă ești bolnavă». Nu există așa ceva! Dar noi nici măcar nu testăm să vedem răspunsul copiilor noștri sau răspunsul soților noștri.
Eu la un curs al meu chiar le întrebam pe femei, aveam o grupă mare, cum credeți voi că ar reacționa soții voștri dacă de luna viitoare ei ar avea 4 zile menstruație? Evident că ele au au dat un răspuns în care au spus «păi, cred că dacă i-ar durea, ar sta în pat, dacă nu s-ar simți bine, ar vrea să stea acasă».
Dar, noi, femeile nu o facem. Și mai mult decât atât: ce ar face în relația cu cei din casă? Dacă ar avea o vulnerabilitate, o durere, o slăbiciune, ar cere ajutor”, mai spune Daniela Gavankar.
Un alt aspect esențial este recunoașterea diferențelor fiziologice și respectarea ciclicității feminine.
„E foarte important ca noi să ne poziționăm ca femei care cu adevărat fiziologic suntem diferite de bărbați și să ne respectăm această ciclicitate, să fim atente la noi, să fim atente la corp.
În general, în societate se spune că comportamentele femeiești sunt cele care foarte ușor cad în derizoriu. Gen «aleargă ca o fetiță». Adică ce înseamnă asta? Înseamnă că aleargă mai prost. Deși dacă te uiți la o fetiță sau la o femeie care aleargă s-ar putea să alerge foarte bine.
Sau «plânge ca o fetiță». Adică nu e mare lucru de capul lui.
De la toată această moștenire de credințe, noi am înțeles că nu, nu mai plângem, nu mai avem comportamente de fetiță, da, și începem să ne negăm noi nouă natura noastră intim feminină.
De ce? Ca să nu mai zică nimeni că plângi ca o fetiță?”, a conchis Daniela Gavankar.
Prin urmare, recunoașterea nevoii de timp personal nu este un act de egoism, ci o responsabilitate față de noi înșine și față de cei dragi. Cheia este să învățăm să avem încredere în ceilalți, să declarăm clar și respectuos vulnerabilitățile noastre și să nu așteptăm permisiunea nimănui pentru a ne acorda timpul de care avem nevoie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil