Mulți copii sunt pretențioși când vine vorba de mâncare. Dar nu a fost întotdeauna așa.
Până în secolul al XX-lea, „mâncarea pentru copii” nici măcar nu era o categorie distinctă, explică Helen Zoe Veit, profesor asociat la Universitatea de Stat din Michigan și expert în istoria alimentației și nutriției, pentru abc.net.au.
„Copiii obișnuiau să mănânce exact ceea ce mâncau părinții lor”, spune dr. Veit.
„În Statele Unite, de exemplu, mesele puteau fi bogate, cu multă carne, pâine albă și legume foarte fierte. Sau, dimpotrivă, puteau consta doar în pâine de porumb și fasole, fără prea multe alte opțiuni.”
Această lipsă de diferențiere nu se aplica doar alimentelor pe care astăzi nu le asociem cu cei mici, ci și celor pe care, în prezent, le evităm în dieta copiilor.
„În secolul al XIX-lea, cafeaua era extrem de populară printre copii. Uneori consumau și alcool, deși acest obicei începea deja să piardă din popularitate”, povestește dr. Veit, amuzată.
Astăzi, am făcut progrese semnificative în direcția unor obiceiuri alimentare mai sănătoase pentru copii. Însă, pe de altă parte, acest lucru i-a pus pe mulți părinți în dificultate, luptându-se să își convingă copiii să mănânce diversificat și nutritiv.
Dr. Veit, care este ea însăși mamă a trei copii, analizează factorii care au dus la această schimbare și oferă câteva lecții valoroase din trecut, utile atunci când vine vorba de negocierea meselor cu cei mici.
SURSA FOTO: freepik.com @lenamay
Până în secolul al XX-lea, copiii mâncau, de obicei, ceea ce consumau și adulții. Principalul motiv era unul practic: familiile nu aveau timpul sau resursele necesare pentru a pregăti mese separate.
„Era, în mare parte, o chestiune de logistică”, explică dr. Helen Zoe Veit.
„Nu puteai deschide frigiderul pentru a lua un iaurt pentru copilul tău, pentru că frigiderele nu existau. Nu puteai întinde mâna într-un dulap și scoate o gustare ambalată în plastic, pentru că aceste produse pur și simplu nu fuseseră inventate.”
De asemenea, percepția asupra copilăriei era diferită de cea de astăzi. Concepția modernă, conform căreia copiii trec prin etape esențiale de dezvoltare fizică și mentală, nu era atât de bine definită în trecut.
Istoricul Philip Ariès a remarcat că, înainte de secolul al XVII-lea, copiii erau considerați mini-adulți. Abia la începutul secolului al XX-lea a început să se contureze ideea că aceștia sunt mai fragili și mai predispuși la îmbolnăviri – o percepție confirmată, de altfel, de rata ridicată a mortalității infantile din acea perioadă.
Această schimbare de perspectivă a fost întărită de un interes crescut pentru nutriția copiilor în domeniul medical.
„Unul dintre principalele sfaturi era că cei mici trebuie să consume lapte – că este esențial pentru sănătatea și creșterea lor. Se recomanda chiar ca un copil să bea aproape un litru de lapte pe zi”, explică dr. Veit.
Însă această recomandare a avut și un efect neașteptat: copiii, deja sătui de lapte, ajungeau la masă fără prea multă poftă de mâncare. În plus, odată cu apariția gustărilor, ei nu mai resimțeau foamea în același mod ca în trecut.
„Cred că acest obicei a contribuit la apariția refuzului de a mânca. Pentru prima dată, copiii începeau să respingă mâncarea, pur și simplu pentru că nu le mai era foame atunci când se așezau la cină”, concluzionează dr. Veit.
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
Revoluția industrială, urmată de boomul economic de după al Doilea Război Mondial, a determinat o creștere semnificativă a influenței marketingului și publicității asupra societății din SUA, Marea Britanie și Australia.
„Până la mijlocul secolului al XX-lea, companiile și agențiile de publicitate au început să vadă copiii ca o nouă nișă de piață”, explică dr. Helen Zoe Veit.
„Au început să le transmită atât copiilor, cât și părinților că cei mici își doresc și au nevoie de alimente diferite, speciale pentru ei.”
Această schimbare a dus la apariția conceptului de „mâncare pentru copii”, care continuă să evolueze constant.
„În anii 1950, de exemplu, dr. Benjamin Spock, autorul unui bestseller despre creșterea copiilor, îi sfătuia pe părinți să le ofere autonomie celor mici și să le permită să refuze mâncarea dacă nu o doresc. O idee care pare extrem de modernă”, spune dr. Veit.
„Însă, dacă ne uităm la tipurile de alimente pe care le recomanda, vedem lucruri precum inimioare de vită, pâine de ficat, fasole lima (fasole unt) sau rutabaga (nap suedez). Astăzi, aceste alimente nu ar fi deloc asociate cu copiii pretențioși la mâncare.”
Această perspectivă relativă asupra hranei pentru copii este încă vizibilă în multe culturi non-occidentale.
„Există încă regiuni în lume, în special în zonele mai sărace și izolate, unde nu se face o distincție clară între mâncarea pentru copii și cea pentru adulți”, explică dr. Veit.
„Chiar și în prezent, în astfel de culturi, copiii sunt obișnuiți de la vârste foarte fragede cu alimente picante, amare sau fermentate.”
Deși în societățile din trecut copiii erau mai puțin pretențioși la mâncare, dr. Helen Zoe Veit subliniază că nu ar trebui să privim problema strict dintr-o perspectivă istorică.
„Ca toți ceilalți, nici eu nu îmi cresc copiii în secolul al XIX-lea. Ei sunt expuși la reclame și influențați de ceea ce mănâncă prietenii lor”, explică ea.
Cu toate acestea, crede că putem învăța din trecut.
„Tind să mă inspir din metodele parentale ale unei generații anterioare, poate din anii ’20”, spune dr. Veit.
„În acea perioadă, părinții nu își forțau copiii să mănânce, dar nici nu ofereau alternative. Pur și simplu spuneau: ‘Dacă nu îți place ce avem la cină, vei putea lua un mic dejun consistent dimineață’.”
Această abordare, bazată pe utilizarea naturală a apetitului copiilor, i s-a dovedit eficientă în propriile negocieri la masă.
De asemenea, dr. Veit găsește inspirație în alte culturi.
„Familia mea a locuit o perioadă în Franța, unde mâncarea este un subiect de discuție mult mai prezent și abordat într-un mod educativ. Filosofia de acolo este să îi înveți pe copii să aprecieze diverse alimente.”
Adoptând acest model, ea consideră că perseverența și exemplul personal sunt strategii esențiale.
„Toate studiile arată că expunerea repetată ajută copiii să se obișnuiască cu anumite gusturi. Îmi exprim bucuria față de ceea ce mâncăm, vorbim despre mâncare... Așadar, facem mult ‘prozelitism culinar’ în favoarea anumitor alimente”, concluzionează ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil