Acest tip de disciplină este o abordare educațională empatică și respectuoasă a copilului, care este văzut ca un ”purtător de nevoi”. Se bazează pe ascultarea profundă a copilului și pe primirea emoțiilor și solicitărilor acestuia. Așa ajungi să-ți cunoști cu adevărat copilul.
Noi, părinții, suntem adesea convinși că știm a priori care sunt nevoile copiilor noștri, dar chiar așa să fie? Primul lucru de făcut, așadar, este să încerci să-l înțelegi ca persoană așa cum este, pentru a nu se limita la a răspunde nevoilor imediate (cum ar fi să-l faci să nu mai țipe) ci să privească spre viitor și să-l ajuți să fie autonom, încrezător în sine și respectuos.
Întrebați-vă „De ce se comportă așa? Cum îl pot ajuta?”. Această metodă deschide comunicarea cu copilul, prin practicarea comunicării non-violente și a legitimării emoțiilor proprii și ale celorlalți.
Educarea fără reguli este un oximoron: disciplina blândă, în sensul educației pozitive și emoționale, cu siguranță nu își propune să inspire parenting permisiv. A pune în centru nevoile fiului meu – precum și ale tale sau ale partenerului tău – nu înseamnă să-i permiți totul, dimpotrivă.
Respectul pentru reguli este tocmai o nevoie a copilului: dacă nu stabilești limite, nu urmezi o disciplină blândă, copiii sunt pierduți și nu știu ce pot sau nu pot face. Cei mai „dificil de gestionat” sunt tocmai cei care nu au primit puține sau delor reguli.
Ascultarea și regulile sunt fundamentale în special în gestionarea crizelor de furie, al căror cuvânt însuși implică natura inutilă și frivolă a plânsului și a izbucnirilor adesea văzute de adulți ca fiind bruște și nemotivate.
În schimb, există întotdeauna o motivație și trebuie luată în considerare cu seriozitate și acordată importanța potrivită. Întrebați-vă întotdeauna ce se află în spatele unei anumite reacții a copilului dumneavoastră, oricât de disproporționată, enervantă sau inacceptabilă din punct de vedere social ar părea.
Fotografie de la Daria Obymaha/ Pexels
Disicplina blândă îi ajută pe părinți să se armonizeze cu copiii lor și să gestioneze conflictele fără recompense și pedepse.
Recompensele și pedepsele provoacă aceleași pagube colaterale: face copilul dependent de figura adultă pentru a înțelege ce este bine și ce este rău.
Respectarea unei reguli de frica de pedeapsă sau de amenințare generează o motivație care nu are nimic de-a face cu bunătatea regulii în sine, ci cu ceva exterior, deconectat și adesea de neînțeles. Regula stabilită (și nu impusă) trebuie explicată pentru ca copilul să o respecte pentru că este convins că îi este bine.
Pedepsele aduc atunci frică, iar frica aduce minciuni: dar cum vrei să bazezi relația cu copilul tău dacă nu pe încredere și empatie reciprocă?
Recompensele pot fi materiale sau chiar și emoționale și întăriri pozitive. Nu este vorba de a nu spune niciodată „bravo” copiilor, ci de a ști că sunt perfect capabili să fie mândri de ei înșiși. Trebuie să știi că recompensa devalorizează copilul pentru că nu îl consideră capabil să-și autoevalueze propriile acțiuni, îi face dependenți de judecata părintelui, de asemenea, iar pe măsură ce cresc vor aștepta confirmarea emoției lor sau vor face „bine” pentru a face pe plac adulților.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil