Ela Crăciun, prezentator TV și autor de cărți de parenting vine cu 10 sfaturi pentru viitoarele mămici, în exclusivitate pentru Părinți și Pitici.
Ela Crăciun este blogger de parenting, realizator TV și autorul a două cărți de succes pentru părinți "9 luni fără griji, 101 întrebări despre sarcină, cu răspunsuri de la specialiști" și "12 luni fără griji, 101 întrebări despre primul an de viață al bebelușului, cu răspunsuri de la specialiști". De asemenea, ea este mama a trei copii, Nicholas (4 ani), Alesia (11 ani), Alex (16 ani).
Părinți și Pitici: Care ar fi cele mai mari temeri cu care se poate confrunta o mămică la prima naștere? Câte dintre acestea sunt reale, câte sunt rezultatul anxietății?
Ela Crăciun: În primul rând, la prima naștere îți este frică de durere, de nașterea propriu zisă. Aș spune că fiecare naștere este unică. Eu, de exemplu, am avut parte de trei nașteri, dintre care două au fost foarte ușoare și una puțin dureroasă, însă m-am descurcat. Din fericire, putem apela acum la anestezie, la epidurală, gaz ilariant și cumva rezolvăm această frică de durere. Apoi este frica legată de ceea ce faci cu bebelușul când ajungi acasă, pentru că nu ai un manual de instrucțiuni pentru a folosi bebelușul. Acesta a fost motivul pentru care eu am făcut cursul ,,De la SOS Mama la ZEN Mama”. O tânără mămică trebuie să stea liniștită, pentru că în foarte scurt timp se va acomoda cu bebelușul și va avea impresia că îl are alături de ea dintotdeauna.
Părinți și Pitici: Cum se poate pregăti o femeie însărcinată pentru a fi sigură că va face față provocărilor din primul an al bebelușului?
Ela Crăciun: În primul rând eu le recomand să citească cele două cărți scrise de mine pe această temă: ,,9 luni fără griji” și ,,12 luni făra griji”. Știu că o proaspătă mămică are cel puțin 101× 101 întrebări, însă nu are mereu medicul la îndemână. De aici a plecat ideea de a veni in ajutor părinților cu aceste cărți. Informația este esențială. Trebuie să fim părinți responsabili, care se pregătesc mai bine citind, nu întrebând în stânga și în dreapta. Dacă alegeți să citiți de pe net, nu uitați să verificați sursa, respectiv cine a scris articolul.
Părinți și Pitici: A venit bebelușul.... Și acum ce facem? Pe piață sunt o mulțime de cărți, informații, care te învață ce să faci, pas cu pas. Totuși, cum alegi informațiile potrivite pentru tine și copilul tău?
Ela Crăciun: Atunci când citești un articol, când citești o carte, tu știi dacă rezonezi cu acea informație. De exemplu, luăm subiectul înfășatului. Sunt aici două tabere. Tabăra care acceptă să își înfeșe copilul și cealaltă care vine cu niște preconcepții precum este o tehnică de pe vremea bunicilor, că nu face bine la șold, etc. Tu știi mai bine ce îi face bine copilului tău, o mamă simte asta. Bineînțeles, nu punem la îndoială recomandările medicilor in privința sănătății. Alege un doctor în care să ai încredere, un scriitor cu care să rezonezi, un specialist de la care să te inspiri.
Părinți și Pitici: Vocea familiei, a vecinilor, a prietenilor, a rudelor. Cum influențează sfaturile și părerile celor din jur? Unde tragem linie, când apelăm la ajutor?
Ela Crăciun: Bineînțeles că aceste voci ne influențează extraordinar de mult și aici o să îți dau un exemplu: am avut o tânără mămică aproape în depresie, pentru că nu îi dormea copilul. M-am dus la ea și am ajutat-o, i-am arătat ce trebuie să facă. Am pus copilul într-un program și ajunsese să doarmă toată noaptea. Am ținut o perioadă legătura cu ea și am întrebat-o la un moment dat, după câteva luni, cum este fetița. Mi-a spus că nu a mai ținut programul meu pentru că se simțea judecată de prietene, care îi spuneau că nu e o mamă bună, pentru că îi doarme copilul toată noaptea. Aceasta este o linia unde punem limite. Nimeni nu trebuie să intervină în casa ta, între tine și copil, cât timp vouă vă este bine.
Apelăm la ajutor ori de câte ori putem. Ajutorul este esențial. Eu de exemplu, nu aș fi putut să fiu unde sunt astăzi, dacă nu aș fi avut ajutor.
Părinți și Pitici: Cum poate gestiona o tânără mamă cele 24 de ore dintr o zi, în condițiile în care bebelușul poate nu prea doarme noaptea, poate nici așa des ziua.
Ela Crăciun: În principiu, un bebeluș, mai ales un nou născut, ar trebui să doarmă. Există o perioada de veghe, care este de o ora și jumătate, după care urmează un somn de trei ore, urmat de o altă perioadă de veghe și tot un ciclu de somn. Cumva aceasta este normalitatea cu un bebeluș în casă. Daca nu este așa, înseamnă că ceva nu este în regulă..
Părinți și Pitici: Gestionarea responsabilităților în cuplu. Cum îl implicăm și pe tătic? Cum împărțim responsabilitățile?
Ela Crăciun: Pe tătic îl implicăm încă de când suntem însărcinate. Vine cu noi la ecografie, ne uităm împreună la clipuri pe youtube despre cum îmbăiem copilul, cum îl schimbăm și așa mai departe. Cât despre responsabilizat, îl responsabilizăm încă din momentul în care venim acasă cu bebelușul. De exemplu, el poate fi responsabil, așa cum a fost soțul meu, de baia copilului. Soțul meu era cel care le făcea baie mai mereu. Trebuie să lăsăm gândurile la o parte, în care credem că numai o mamă poate să stea cu un bebeluș, să îi facă baie sau să stea cu el. Tații se descurcă la fel de bine ca și noi, trebuie doar să îi lăsăm, să le dăm puțin timp și spațiu și o să vedeți că se descurcă. Nu se va întâmpla nimic rău nici dacă stă tatăl, nici dacă stă soacra (foarte multe mămici au o problema și cu soacra). Până la urmă, sunt niște persoane care își adoră copilul, respectiv nepotul, și nu l-ar pune pentru nimic în lume in pericol.
Părinți și Pitici: Provocările emoționale. Un sfat pentru gestionarea stărilor prin care ar putea trece o proaspătă mămică. Care ar fi semnalele de alarmă? Cum poți recunoaște semnele de depresie post partum și cum faci sa-l protejezi pe bebeluș de anumite tensiuni?
Ela Crăciun: Provocările emoționale sunt normale după ce naștem. Suntem un carusel de emoții. Acum suntem bine, peste două minute plângem, acum radem, acum nu ne mai convine absolut nimic. Este normal, însă aici intervine odihna. Trebuie să ne odihnim, pentru a face față acestor provocări mentale. Implicăm tatăl, mama, vrem ca soacra să vină să ne ajute, atunci când avem. Altfel, apelăm la un program pe care îl putem face cu bebelușul încă de la început, pentru a ne odihni și a putea avea grijă de noi. Eu am citit foarte mult. Numai așa putem să ne dăm seama ce avem de făcut. La Alesia, de exemplu, m-a pândit o semi-depresie, numai că știam despre ce este vorba și eram conștientă de stările mele. Cu cât cunoaștem mai mult, cu atât ne putem feri de aceste lucruri. Dacă ne simțim în continuare rău, apelăm la ajutorul unui specialist.
Părinți și Pitici: Colici, creșterea dinților și alte situații de criză. Cum putem descifra ce îl „supără” pe bebeluș?
Ela Crăciun: Colicii de regulă se rezolvă foarte simplu. Trebuie doar să avem grijă ca fiecare masă a bebelușului să fie urmată de 5-6 sesiuni de eructație. O mamă începe să își descifreze bebelușul, nu trebuie să ne facem griji din punctul acesta de vedere, pentru că ea va înțelege ce are de făcut.
Părinți și Pitici: Metoda de a „lăsa bebelușul să plângă” - cum afectează aceasta din punct de vedere emoțional și cum ar trebui să procedăm, de fapt.
Ela Crăciun: Ne putem pune bebelușul să doarmă și putem face sleep training și avea un program, fără a-l lăsa să plângă. În momentul în care noi știm ce să facem cu bebe atunci când venim din maternitate, aceea va fi o normalitate pentru bebelușul nostru. Să învețe să doarmă singur, să îi construim obiceiuri sănătoase de somn, o rutină corectă. Aceea va fi normalitatea. Dacă noi, din prea multă dragoste, îl legănăm, devenim suzeta copilului și îl lăsăm să doarmă numai în brațe, creăm niște obiceiuri nesănătoase. Automat, când nu o să mai putem și o să vrem să îl dezvățăm, ajungem la această modalitate, de a-l lăsa să plângă. Cu cât punem în aplicare niște obiceiuri sănătoase, cu atât copilul nu are de ce să plângă.
Părinți și Pitici: Diversificarea - La ce să ne așteptăm în momentul în care începem diversificarea? Atenționări, recomandări și idei de abordare.
Ela Crăciun: Trebuie să ne așteptăm la situația în care bebelușul nu vrea să mănânce, iar noi vom fi și mai stresate. Aici aș da un singur sfat: dacă ție îți place mâncarea, o va mânca și bebelușul. Poartă-te cât mai normal cu el și atunci va mânca și el. Pune-l la masă cu tine, fă-l să vadă că și tu mănânci morcov și că nu bebelușul este singurul care mănâncă așa ceva, tratează-l ca pe un egal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.