Creșterea copiilor este o provocare frumoasă și complexă. De multe ori, ca părinți, ne concentrăm pe a le oferi cele mai bune condiții materiale și educaționale, însă uităm că, dincolo de aceste aspecte, copii învață mai ales din ceea ce văd, simt și percep în familie.
Psihologul Geanina Timofte, cunoscut pentru abordarea empatică și orientată spre familie, explică în mod elocvent acest aspect:
„Un copil învață de la mama lui să fie fericit, de la tatăl lui! De la părinții lui cum să fie într-o relație. De aceea este foarte important ca părinții să fie fericiți, să fie sănătoși, să fie echilibrați, să se înțeleagă. Nu funcționează povestea aia cu mă duc să plâng în camera cealaltă și să nu mă vadă copilul și după aceea vin și zâmbesc și viața merge mai departe. Pentru că noi nu îl învățăm pe copil cum să fie fericit, îl învățăm cum să își ascundă emoțiile, să se mintă pe sine, să nu înfrunte realitatea. Tu, dacă plângi în camera cealaltă, chiar dacă el nu știe, nu aude, el simte. Tristețea ta se simte, iar copiii au empatia foarte dezvoltată, adică simt ceea ce simte și mama și să știi că, dacă într-o zi ești trist, este în regulă să-i spui copilului tău că ești trist, pentru că el învață despre tristețe”.
Această abordare dezvăluie un adevăr profund: fericirea nu se învață prin replici și sfaturi, ci prin exemplu și sinceritate.
Foto: Freepik @ zinkevych
Copiii sunt extrem de empatici și sensibili la emoțiile părinților, chiar dacă aceștia nu își exprimă sentimentele în mod direct.
Își pot da seama că ceva nu este în regulă, iar atunci când părintele încearcă să ascundă aceste trăiri, copilul poate interpreta că este greșit să îți exprimi emoțiile și că este necesar să te prefaci că ești bine, chiar și atunci când nu ești.
Această mască emoțională nu doar că îi induce copilului o confuzie, dar îl învață să nu își înfrunte emoțiile și să trăiască în minciună.
Să îi arătăm unui copil că suntem triști nu înseamnă să îl împovărăm cu grijile noastre, ci să îi oferim un model de autenticitate emoțională. Astfel, învață că toate emoțiile sunt naturale, că sunt parte din viață și că le poate gestiona.
Pentru a-i învăța pe copii să fie fericiți, este nevoie să trăim această fericire noi înșine și să le arătăm că toate emoțiile sunt naturale și că există modalități sănătoase de a le gestiona. „Fericirea” este un proces complex, iar copiii o deprind atunci când cresc într-un mediu în care părinții sunt sinceri, echilibrați și empatici.
Geanina Timofte exprimă esența acestui mesaj: fericirea și echilibrul emoțional se învață în primul rând acasă, iar cel mai important este să nu uităm că autenticitatea emoțională este cel mai frumos dar pe care îl putem oferi copiilor noștri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.