Examenul de Bacalaureat se apropie cu pași repezi. Care este calendarul probelor

Data actualizării: | Data publicării:
Taxă mai mare pentru înscrierea la Bacalaureat 2024, pentru cei care dau examenul a treia oară/ FOTO: freepik.com
Taxă mai mare pentru înscrierea la Bacalaureat 2024, pentru cei care dau examenul a treia oară/ FOTO: freepik.com

În curând încep emoțiile pentru elevii din clasa a XII-a.



A mai rămas aproximativ o săptămâna până la prima probă a Bacalaureatului. Ministerul Educației și Cercetării a transmis o serie de precizări, privind examenul, care va începe cu probele de competențe.  Vineri, 7 iunie Ministerul Educației și Cercetării a publicat calendarul pentru examenul de bacalaureat, dar a transmis și o serie de precizări privind probele de competențe.

Cum se evaluează competențele lingvistice și digitale la Bacalaureat

Prima sesiune a examenului de bacalaureat începe pe 17 iunie cu probele de competențe. În cadrul acestora, candidații sunt repartizați în săli în ordine alfabetică, iar listele se comunică cu 24 de ore înainte de prima probă. La proba de evaluare a competenţelor lingvistice, repartizarea pe săli se face în ordine alfabetică, în funcţie de limba la care candidaţii susţin proba. Evaluarea competenţelor lingvistice pentru limba română, limba maternă şi limba modernă, precum şi a celor digitale se face, pentru fiecare candidat, de către doi profesori examinatori, dintre care unul este cadrul didactic care a predat disciplina respectivă la clasă, iar celălalt este un alt cadru didactic, de aceeaşi specialitate, din unitatea de învăţământ. Rezultatul obţinut de fiecare candidat la proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis sau respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător grilei aprobate la nivel naţional.

Calendarul probelor:

17 – 19 iunie – evaluare campetențe lingvistice de comunicare orală în limba română

19 – 20 iunie – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (B)

19 – 21 iunie – Evaluarea competențelor digitale (proba D)

25 – 27 iunie  – Evaluare competențe lingvistice într-o limbă de circulație internațională

1 iulie – Limba și literatura română proba E a) – proba scrisă

2 iulie – proba obligatorie a profilului proba E c) – proba scrisă

4 iulie – proba la alegere a profilului și specializării E d) – probă scrisă

5 iulie – Limba și literatura maternă proba E b) – probă scrisă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Raluca Panțiru | Categorie: Stiri





pixel