Ca părinți, ne întrebăm adesea dacă luăm cele mai bune decizii pentru copiii noștri. Nimeni nu este scutit de acest tip de frământare.
În cadrul cercetării, Margot Machol Bisnow, mamă și expert în parenting, a intervievat sute de tineri antreprenori și pe părinții lor pentru a înțelege cum au fost crescuți. Majoritatea părinților care au format adulți de succes au făcut alegeri inspirate în creșterea copiilor lor.
Totuși, ceea ce m-a surprins a fost că mulți dintre acești părinți au recunoscut că, dacă ar putea da timpul înapoi, ar schimba anumite lucruri.
Mulți dintre viitorii antreprenori de succes au fost elevi excepționali, absolvind universități de prestigiu. Unii au finalizat studiile, dar au fost nefericiți. Alții au abandonat facultatea sau nici măcar nu au ales această cale.
Deși educația este importantă, ea trebuie să fie în armonie cu personalitatea și aspirațiile copilului. Privind retrospectiv, unii părinți au realizat că ar fi preferat ca fiii și fiicele lor să prospere într-un mediu mai netradițional, în loc să treacă prin patru ani costisitori și lipsiți de satisfacție.
De asemenea, mulți părinți și-au amintit cum i-au împins pe copii să petreacă mai puțin timp făcând lucruri care le aduceau bucurie și mai mult timp studiind sau angajându-se în activități menite să îi facă mai atractivi pentru o școală de elită.
Privind în urmă, acești părinți au înțeles că atunci când copiii lor au investit timp – cele 10.000 de ore necesare pentru a stăpâni o abilitate într-un domeniu pe care îl iubeau – chiar dacă părea o pierdere de timp la momentul respectiv, această pasiune s-a dovedit extrem de valoroasă pentru cariera lor ulterioară.
SURSA FOTO: freepik.com @rosshelenphoto
E firesc să ne dorim să ne protejăm copiii, dar când îi ținem prea strâns legați de noi, le putem limita șansa de a-și dezvolta independența.
Rareori auzi părinți spunând că ar fi vrut să le ofere mai puțină libertate copiilor. Dimpotrivă, regretele lor sună mai degrabă așa: „De ce nu i-am lăsat să fie mai independenți?” sau „Mă simt rău că nu au avut șansa de a-și câștiga autonomia până nu au plecat la facultate. Ar fi trebuit să-i încurajez să facă lucruri pe cont propriu mai devreme.”
Părinții prea implicați sunt adesea descriși cu termeni specifici: părinții elicopter, care planează constant deasupra copiilor lor, intervenind în deciziile acestora; sau părinții pluguri de zăpadă, care înlătură obstacolele și provocările din calea copiilor.
Chiar și cei care doar ocazional au adoptat astfel de comportamente ajung să regrete. Unii au spus: „Nu ar fi trebuit să rezolv problemele în locul lor. Nu ar fi trebuit să le netezesc atât de mult drumul. Trebuiau să învețe să facă față dificultăților singuri.”
Privind în urmă, acești părinți au realizat că reziliența este una dintre cele mai importante abilități pentru succes.
„Unul dintre regretele pe care le-am avut, la fel ca mulți alți părinți, este că nu le-am dat copiilor noștri destule sarcini gospodărești. Ar fi trebuit să-și facă patul și să-și mențină camera curată. Totuși, nu le-am cerut niciodată să-și spele hainele, să mă ajute în grădină sau să participe la gătit – cu câteva excepții rare.
Am preluat eu aceste responsabilități pentru că erau mereu ocupați, iar eu nu voiam să îi împovărez.
Ironia este că acum îmi spun că și-ar fi dorit să fi învățat aceste abilități încă din liceu! Să le oferim copiilor mai multe responsabilități nu doar că îi ajută să devină mai organizați și autonomi, ci le oferă și competențe practice esențiale pentru viața de adulți”, susține Margot Machol Bisnow în rubricile cnbc.com.
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
Mulți părinți au mărturisit că și-au încurajat copiii să fie precauți, să aleagă mereu varianta „sigură” și să urmeze o cale practică, considerată cea care „funcționează cel mai des”.
Cu toate acestea, când și-au văzut copiii asumându-și riscuri mari – fie pentru a începe o afacere, a vinde un proiect pe care l-au creat, a schimba complet direcția profesională sau a renunța la un loc de muncă stabil pentru a-și urmări visurile – au fost profund mândri de ei.
Totuși, mulți părinți s-au întrebat: „Le-am insuflat frica de risc? Le-ar fi fost mai ușor să îndrăznească dacă le-aș fi spus mai des că este în regulă să încerce?”
Unii și-au amintit că, atunci când copiii lor au eșuat – au luat o notă mică sau nu au înscris un gol – i-au mustrat, iar acest lucru i-a făcut să devină mai temători în fața riscurilor. Acum înțeleg că inovația nu poate exista fără asumarea riscurilor. Și asumarea riscurilor nu este posibilă dacă frica de eșec este prea mare.
Chiar și cu acest regret, mulți dintre acești părinți au subliniat că și-au încurajat copiii ori de câte ori au muncit din greu, indiferent de rezultat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil