Fabule românești pentru copii, scrise de Grigore Alexandrescu

Alte caracteristici ale fabulei sunt: este compusă din naraţiune (un text epic, cu acţiune simplă, subiect, personaje, narator, cea mai folosită figură de stil fiind personificarea) şi morală uşor de înţeles, iar în plus – are un caracter educativ.

Grigore Alexandrescu (1880-1885) a fost un poet şi renumit fabulist român. Rămas de mic copil orfan şi sărac – dovedeşte o inteligenţă deosebită şi o memorie extraordinară. A debutat cu poezii (influenţate de ideile care au pregătit Revoluţia din 1848) publicate în Curierul Românesc condus de Ion Heliade Rădulescu. Fiind un poet liric, scrie mai întâi meditaţii romantice, sub influenţa lui Lamartine. Tonul este extraordinar de fantastic şi umoristic.

Este considerat de către mulţi ca fiind ultimul fabulist autentic din literatura română, lăsându-ne drept moştenire vreo 40 de fabule, în care adevărul e adesea mascat, din cauza cenzurii autorităţilor. Lui Alexandrescu îi revine meritul de a fi consacrat epistola, meditaţia şi satira ca specii literare autonome în literatura română.

Iată cele mai frumoase fabule românești:

Privighetoarea în colivie

O cântăreaţă privighetoare,
De mică prinsă, stă la închisoare,
Şi colivia i-era locaş.
Vreme la mijloc multă trecuse,
Dar ea să uite tot nu putuse
De unde-a luat-o omul vrăjmaş.

Nencetat tristă gândea cu jale
L-a tinereţii veselă vale,
L-acele crânguri, l-acel izvor,
Unde l-a nopţii lină tăcere
Ea a vieţii cânta plăcere,
Razele zilei, dulcele-amor.

La câte păsări sunt zburătoare,
Sloboda viaţă e lucru mare;
Natura este patria lor.
Aşa şi mica pasărea noastră,
Care de minte era cam proastă,
Căta mijloace să scape-n zbor.

Astă dorinţă e lăudată,
Când e-ntărită pe judecată
Şi când folosul e prevăzut;
Dar ea uitase că mai-nainte
O-nştiinţase un pui cuminte
Că vrând să zboare mulţi au căzut.

Ea n-avea aripi. Fără mijloace,
O păsărică ce poate face,
Decât supusă soartei a fi,
Sau să aştepte până să-i crească
Smulsele aripi, şi să găsească
Noi mijloace de a fugi?

Astfel pe dânsa o sfătuieşte
O rândunică ce o iubeşte
Şi care gândul ei îl ştia.
Exemple multe des îi tot spune
Şi îi arată cu dovezi bune
C-acum să scape nu va putea.

Dar tinereţea neînţeleaptă
Poveţi n-ascultă, vremi nu aşteaptă;
Toate-nainte-i jucării sânt.
Printre zăbrele ea se strecoară,
Puţin se-nalţă, de-o palmă zboară,
Şi cade-ndată jos pe pământ.

Lupul moralist

V-am spus, cum și se pare, de nu îți fi uitat,
Că lupul se-ntîmplase s-ajungă împărat.
Dar fiindcă v-am spus-o, voi încă să vă spui
Ceea ce s-a urmat subt stăpînirea lui.
   Auzind împăratul că-n staturile sale
Fac năpăstuiri multe păroșii dregători,
Că pravila stă-n gheare, că nu e deal sau vale
Unde să nu vezi jertfe mai mulți prigonitori,
Porunci să se strîngă obșteasca adunare,
        Lîngă un copaci mare;
Căci vrea pe unii-alții să îi cam dojenească,
        Și-n puține cuvinte,
        Să le-aducă aminte
        Datoriile lor.
Toți se înfățișară: și-nălțimea lupească
        Începu să vorbească
        C-un glas dojenitor:
„Domnilor de tot felu! Bune sînt astea toate?
Datoriile slujbei astfel le împliniți?
Nu aveți nici sfială, nici frică de păcate,
Să faceți nedreptate și să năpăstuiți?
Toate slujbele voastre țara vi le plătește;
        Încă, pe la soroace,
        Cîte un dar vă face.
        Dar reaua nărăvire,
        Ce o aveți din fire,
        Nu se tămăduiește.
        Vedeți cu ce morți grele
        Se isprăvesc din lume
        Și cum lasă rău nume
        Acei care fac rele.
Gîndiți-vă că poate veți da cuvînt odată.
        La-nalta judecată.
Gîndiți-vă la suflet, și luați de la mine
        Pildă a face bine.“
        Ast cuvînt minunat,
Pe care domnul lup auz că l-a-nvățat,
        Trecînd pe lîngă sat.
La ziua unui sfînt, cînd preotul citea
        Și propoveduia,
Pe mulți din dregători, să plîngă i-a-ndemnat.
„E! ce ați hotărît, jupîni amploiați?
        Oare-o să vă-ndreptați?“
Îi întrebă atunci înălțimea-mblănită,
Ce purta o manta de oaie jupuită.
„Spuneți, o să schimbați purtarea-vă cea proastă?“
— „Să trăiți la mulți ani, dobitocia-voastră,
Răspunse un vulpoi, în slujbe lăudat;
        Ne poate fi iertat,
Să vă-ntrebăm smerit, de vreți a ne-arăta,
De unde-ați cumpărat postavul de manta?“

Cînd mantaua domnească este de piei de oaie,
Atunci judecătorii fiți siguri că despoaie.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.