Scopul unui părinte nu este să rămână indispensabil copilului pentru totdeauna, ci să-l ajute să devină autonom.
Deși dorim să ne sprijinim copiii cât mai mult posibil, există riscul de a exagera.
Cel mai eficient mod prin care aceștia învață este prin experiență directă, iar acest lucru nu se poate întâmpla dacă părintele intervine constant.
SURSA FOTO: freepik.com @standret
Stilul de parenting supraimplicat, cunoscut sub numele de „parenting elicopter”, afectează negativ dezvoltarea copiilor.
Julie Lythcott-Haims, fost decan la Stanford și autoarea cărții Cum să creșteți un adult independent, susține că acest tip de parenting le face mai mult rău decât bine copiilor.
„Ne dorim atât de mult să-i ajutăm, ghidându-i pas cu pas și protejându-i de eșec și suferință, dar excesul de ajutor poate avea efecte negative”, explică Lythcott-Haims, conform Your Tango. „Aceasta îi privează pe tineri de abilitățile, voința și caracterul necesare pentru a-și construi propria viață.”
Când părinții intervin în fiecare problemă sau provocare din viața copilului, aceștia sunt privați de ocazia de a învăța să se descurce singuri.
În lipsa acestei experiențe, nu-și vor dezvolta abilități esențiale, precum gestionarea dificultăților, luarea deciziilor sau rezolvarea problemelor.
Ca adulți, se pot confrunta cu anxietate și sentimente de vinovăție, neștiind cum să facă față provocărilor vieții.
Creșterea alarmantă a problemelor de sănătate mintală în rândul studenților poate reflecta impactul negativ al parentingului elicopter.
Un studiu publicat în Journal of American College Health arată că presiunea excesivă pentru performanță academică poate contribui la stres și anxietate.
În 2013, Asociația Americană de Sănătate a Colegiului a realizat un sondaj pe aproape 100.000 de studenți din 153 de campusuri.
Rezultatele au fost îngrijorătoare:
-84% s-au simțit copleșiți de responsabilități;
-60% s-au simțit extrem de triști;
-57% au experimentat sentimente de singurătate;
-51% au avut anxietate severă;
-8% au luat în considerare sinuciderea.
Aceste statistici subliniază impactul negativ al supra-implicării părinților asupra sănătății mintale a copiilor.
„Misiunea noastră ca părinți este să ne facem treptat inutili”, afirmă Lythcott-Haims. „Copiii noștri trebuie să învețe să se descurce singuri.”
Părinții pot cultiva autosuficiența copiilor lor prin:
Responsabilizare – încurajarea acestora să își rezolve singuri problemele;
Autonomie graduală – oferirea treptată a libertății de decizie;
Experiențe practice – crearea unor oportunități prin care copiii să își exerseze abilitățile.
Pentru ca un copil să devină rezilient, trebuie să aibă ocazia de a experimenta eșecul și de a învăța din greșeli. Eșecul nu este un capăt de drum, ci o etapă firească în procesul de dezvoltare.
Antrenoarea parentală Mia Von Scha recomandă: „Oferiți copiilor acces la diverse resurse și permiteți-le să le exploreze fără instrucțiuni stricte. Acest lucru stimulează autonomia, creativitatea și abilitatea de a găsi soluții.”
Deși dorim ce e mai bun pentru copiii noștri, trebuie să le permitem să învețe singuri cum să facă față provocărilor vieții. Cel mai valoros dar pe care îl putem oferi este independența – abilitatea de a-și croi propriul drum, de a lua decizii și de a se adapta la realitățile lumii în care trăiesc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil