Gelozia: Cum să înveți copiii să fie frați mai mari

Sunt infinite ocazii în care un copil experimentează gelozia; cea mai recunoscută de către părinți, și poate cea mai importantă, este nașterea unui frate sau a unei surori. Părinții sunt adesea în dificultate mai ales pentru că se simt vinovați (ei sunt cei care au creat noul copil) și, în speranța de a anula sentimentul de vinovăție, ar dori să anuleze sentimentul de gelozie al copilului înconjurându-l cu atenție. 

Prin urmare, în ciuda intențiilor, gesturile de dragoste chiar și autentice ale părintelui transmit copilului mesaje distructive, deoarece au drept scop negarea percepțiilor exacte ale acestuia. 

Exemplu tipic: mama sprijină nou-născutul la sân cu o mână și cu cealaltă se joacă cu copilul mai mare, pentru a-l face să simtă că nimic nu s-a schimbat. Dar copilul mare se joacă într-un mod plin de angoasă și devine foarte ușor iritabil: fiecare ocazie este bună de a se plânge și de a protesta.

În realitate sunt doi (și în curând vor fi trei) care sunt din ce în ce mai tulburați. Nu se poate nega, sau minimiza, gelozia pe care o trăiește copilul, ci, dimpotrivă, trebuie ajutat să o recunoască și să-i vadă sensul în noua situație pe care o trăiește.

Părinții normali sunt mai buni decât cei „super”

Odată cu nașterea unui frățior sau a unei surori, totul s-a schimbat, atât pentru părinți, cât și pentru copil. Deci nu este vorba de a ne asigura că nu observăm, ci de a-i pregăti pe toți (părinți și copii) să facă față noii situații.

În primul rând, este necesar ca părinții să accepte responsabilitatea de a avea un alt copil cu suficientă seninătate, facilitată de cunoașterea faptului că și copiii au resurse adecvate pentru a face față noii situații. Adică trebuie să se împace cu sentimentul lor de vinovăție.

Încercarea de a acționa ca super părinți capabili să se dubleze pentru a menține lucrurile neschimbate duce doar la super stres  pentru părinți și un super sentiment de a fi înșelat pentru copii.

Copilul știe că oricine îi spune că nimic nu s-a schimbat, îl minte. Dacă, totuși, simte că percepția lui că lucrurile s-au schimbat este confirmată, dacă poate recunoaște gelozia și dacă o poate experimenta și o poate exprima fără ca adulții să-și piardă mințile, este mai ușor să găsească modalități adecvate de a o gestiona.

Dacă se simte înșelat („Nu îți fă griji: nimic nu s-a schimbat!”) nu va putea recunoaște, experimenta și gestiona gelozia în acel moment și, poate, mai târziu în viața adultă.

Se poate întâmpla ca, odată cu intenția de a minimiza, adulții să ignore copilul gelos. Dar la durerea geloziei se adaugă disperarea din cauza sentimentului de inadecvare, umilință, rușine și neînțeles.

Toate asigurările (că ne iubim, că ne respectăm, că suntem cu toții puțin mari și puțin mici, că toți avem nevoie să ne simțim îngrijiți, recunoscuți și iubiți, că suntem bine așa cum suntem) trebuie incluse în munca comună intensă pentru a recunoaște cum și cât de mult s-au schimbat lucrurile cu adevărat.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.