Grădiniță din România sancționată cu o sumă uriașă. Ce s-a întâmplat cu doi copii de 3 ani

Data publicării:
Grădiniță din România sancționată cu o sumă uriașă. Ce s-a întâmplat cu doi copii de 3 ani / FOTO: freepik.com
Grădiniță din România sancționată cu o sumă uriașă. Ce s-a întâmplat cu doi copii de 3 ani / FOTO: freepik.com

Doi copii în vârstă de trei ani au plecat de la grădiniță fără să fie observaţi de educatoare şi au fost găsiţi ulterior pe stradă de o femeie. Grădinița a fost sancționată cu o sumă uriașă



O grădiniţă din municipiul Vaslui a fost sancţionată cu 10.000 de lei după ce doi copii în vârstă de trei ani au părăsit unitatea fără să fie observaţi de educatoare şi au fost găsiţi ulterior pe stradă de o femeie, care a sunat la numărul de urgenţă 112, potrivit Agerpres.

Potrivit reprezentaţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, incidentul a avut loc pe data de 11 aprilie, iar minorii nu au fost victimele vreunor infracţiuni, fiind încredinţaţi cadrelor didactice de la grădiniţă.

“Poliţia Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin apel la 112, de către o femeie de 67 de ani, din Vaslui, cu privire la faptul că, pe trotuarul aferent străzii Traian, din municipiul Vaslui, în zona ‘Crucea Gării’, se află doi minori, neînsoţiţi. În temeiul sesizării, la faţa locului a fost dirijat un echipaj de Poliţie, din cadrul Biroului Ordine Publică Vaslui, care a identificat minorii, ambii de trei ani şi a stabilit că aceştia urmează cursurile unei unităţi de învăţământ preşcolar din municipiul Vaslui şi că ar fi plecat din unitatea amplasată pe strada Călugăreni. Unitatea de învăţământ a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru abateri prevăzute de H.G. 301 din 2012, pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protecţia persoanelor”, au transmis, sâmbătă, reprezentanţii IPJ Vaslui.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui a demarat verificări în acest caz, urmând să stabilească împrejurările în care s-a produs incidentul şi sancţiunile pentru cei care vor fi găsiţi vinovaţi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Raluca Panțiru | Categorie: Stiri





pixel