Uneori suntem mai duri cu oamenii pe care îi iubim. Neuroștiința explică acest fenomen comun și dezvăluie cauzele sale.
După o zi lungă și stresantă, vă întoarceți acasă și cel mai mic detaliu al vieții de zi cu zi pare să vă irite. În mod ciudat, cei pe care îi iubești cel mai mult sunt cei care suferă cel mai mult.
De ce se întâmplă ca persoanele cele mai apropiate să fie adesea în prima linie a toanelor noastre proaste excesive?
După o zi lungă și stresantă, vă întoarceți acasă și cel mai mic detaliu al vieții de zi cu zi pare să vă enerveze.
În mod ciudat, cei pe care îi iubești cel mai mult sunt cei mai afectați. De ce persoanele cele mai apropiate de noi se află adesea în prima linie a toanelor noastre proaste?
Acest comportament nu este o chestiune de temperament rău, ci un efect al sistemului nostru nervos supraîncărcat. Iată cum.
Atunci când suntem suprasolicitați mental, creierul intră într-o stare de „dereglare”, potrivit lui Emma Shandy Anway, terapeut specializat în relațiile de familie, intervievată de HuffPost.
Suprasolicitarea senzorială - cauzată de prea multă stimulare vizuală, auditivă sau emoțională - determină creierul nostru să activeze modul „supraviețuire”.
În această stare, cortexul nostru prefrontal, zona responsabilă de luarea deciziilor raționale, devine parțial dezactivat. Rezultatul: capacitatea noastră de a face față cu calm celui mai mic stres scade considerabil, iar reactivitatea noastră emoțională crește.
Psihoterapeutul Manahil Riaz explică faptul că această reactivitate crescută este declanșată de sistemul nostru „luptă sau fugi”, răspunsul instinctiv al organismului la amenințări.
Problema este însă că acest mecanism nu face distincția între o amenințare reală și frustrările banale ale vieții de zi cu zi.
În această stare, orice mică neplăcere - de la o jucărie care zace în jur la un robinet care picură - ne poate pune pe jar, determinându-ne să reacționăm disproporționat, în special față de cei apropiați.
Mai mult, relația strânsă pe care o avem cu cei dragi amplifică această tendință.
Cu ei, știm că derapajele noastre sunt adesea „iertate” și că avem mai puțin de demonstrat, spre deosebire de lumea profesională sau socială, unde ne reținem emoțiile, potrivit Psychologies.
Este paradoxal, dar tocmai această securitate emoțională ne permite să ne exprimăm cele mai întunecate sentimente, uneori fără filtre.
În lumea hiperconectată de astăzi, sursele de stimulare se înmulțesc, în special cu notificările constante și ecranele omniprezente. Potrivit lui Riaz, această suprastimulare tehnologică ne accelerează nivelul de reactivitate, făcând și mai dificilă gestionarea emoțiilor noastre de zi cu zi.
Luarea de pauze, practicarea exercițiilor de respirație sau definirea unor perioade fără ecrane sunt modalități concrete de a limita această supraîncărcare mentală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.