Îmbrățișările, mai bune decât pedepsele pentru a-ți educa copilul! „De unde vine ideea că pentru a se comporta bine, trebuie să-l facem să se simtă rău?”

Când cei mici se lovesc sau se rănesc, suntem primii care să sărim la ei cu brațele deschise, gata să le oferim confortul necesar. Dar cum răspundem atunci când se manifestă furie sau un comportament mai puțin plăcut? Adesea, avem tendința de a ne enerva sau de a ignora acele momente neplăcute. Ei bine, iată de ce îmbrățișarea este esențială și în acele situații.

În acele momente de extremă vulnerabilitate pentru copii, îmbrățișarea devine un far de siguranță. Este ca o confirmare că, chiar dacă nu suntem de acord cu comportamentul lor, suntem alături de ei. În loc să respingem, alegem să îmbrățișăm – să le arătăm că iubirea noastră este incondiționată.

Ce se află în spatele comportamentului nepotrivit al copilului?

Este ca și cum am privi doar vârful unui aisberg imens, iar ceea ce etichetăm ca și „comportament rău” reprezintă doar o mică parte din poveste. Copiii folosesc aceste manifestări mai puțin plăcute pentru a ne transmite ceva mai profund, pentru a ne spune că ceva nu este în regulă în lumea lor mică.

Atunci când un copil atacă alt copil, are un comportament nepotrivit la școală sau intră într-o criză de furie, acestea nu sunt doar capricii nesăbuite. Sunt semne că ceva mai mare se întâmplă în interiorul lor. Pentru a descifra această poveste ascunsă, este nevoie de empatie și conexiune profundă, nu de țipete, pedepse sau ignorare.

Comunicarea emoțiilor este o abilitate dificilă chiar și pentru mulți adulți, cu atât mai mult pentru copii, care încă își dezvoltă capacitățile de exprimare. Prin urmare, atunci când ceva îi tulbură, reacționează cu un comportament aparent nepotrivit în ochii noștri. Este normal să nu ne placă atunci când copiii noștri se poartă rău, dar important este cum gestionăm aceste situații.

Învățarea lor despre respect, dragoste și relaționare cu ceilalți depinde în mare măsură de modul în care noi, ca părinți, gestionăm aceste momente delicate. Chiar dacă un comportament lipsit de respect nu trebuie tolerat, trebuie să transmitem aceste lecții cu respect, iubire și sprijin, nu prin țipete și pedepse.

În esență, modul în care educați va sculpta viitorul copiilor voștri, influențându-le bunăstarea, personalitatea, gestionarea emoțiilor și relaționarea cu ceilalți. Așadar, fiecare moment de educație este o șansă de a avea un impact pozitiv asupra viitorului lor.

Ce se întâmplă atunci când alegem să educăm prin pedepse?

SURSA FOTO: freepik.com @pixel-shot.com

Atunci când ne confruntăm cu comportamentul aparent rău al copilului nostru și decidem să rămânem la suprafață, să nu căutăm cauzele profunde care îl determină să acționeze astfel, și să răspundem cu pedepse sau țipete, obținem poate un rezultat imediat, dar nu din motivele corecte.

Chiar dacă comportamentul aparent rău se oprește, nu se întâmplă pentru că micuțul a învățat din situație, ci din teama reacției noastre. De aceea, insistăm de mai multe ori că pedepsele, țipetele, șantajul sau amenințările nu reprezintă modalitatea corectă de a educa. Acestea au consecințe foarte negative pentru copii, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

Reacția noastră induce frică și nesiguranță în copil, blocând corpul amigdaloid al creierului său. Astfel, el nu poate gândi la calm, trage concluzii sau încerca să găsească o soluție pentru rezolvarea problemei. Fără învățare reală din ceea ce s-a întâmplat, comportamentul rău se repetă.

Această frică se transformă într-o amenințare, crescând nivelul hormonului cortizol, generând stres și anxietate considerabile. Dacă această situație devine frecventă, copilul va dezvolta un răspuns constant la aceleași țipete, pedepse sau lipsă de empatie: va deveni fricos, neîncrezător, speriat și cu puțină încredere în sine.

Ca urmare, stima de sine a copilului scade semnificativ, iar el poate ajunge să creadă că nu este important pentru noi, că sentimentele lui nu contează sau chiar că nu este iubit. Pe termen lung, aceasta afectează capacitatea sa de a-și gestiona emoțiile într-un mod sănătos.

Logic, toate aceste aspecte vor influența relația cu noi, comunicarea noastră, precum și fericirea, personalitatea și bunăstarea emoțională a copilului nostru. Este esențial să alegem metode de educație care să construiască încredere, să încurajeze învățarea și să promoveze dezvoltarea emoțională sănătoasă a celor mici.

Și ce se întâmplă când răspundem cu o îmbrățișare?

SURSA FOTO: freepik.com @alexander_safonov

Dacă reflectăm cu adevărat la tot ceea ce am discutat până acum, vom constata că nu are sens să încercăm să educăm într-un mod care, departe de a fi pozitiv și de a ne conecta cu copilul, îi provoacă daune și îl face să se simtă rău. În această privință, Jane Nelsen, psiholog și educator în disciplina pozitivă, a formulat o afirmație care subliniază perfect importanța îmbrățișărilor și a abordării respectuoase în educația copiilor noștri: „De unde vine ideea nebună că, pentru ca un copil să se comporte bine, trebuie mai întâi să-l facem să se simtă rău?”

Desigur, există adesea teama că, îmbrățișându-ne copilul după ce s-a purtat prost, am aproba comportamentul său. Însă realitatea este cu totul alta: prin îmbrățișare, ne conectăm emoțional cu copilul nostru, deoarece comportamentul aparent rău ascunde o serie de emoții pe care nu le putem vedea la suprafață. Trebuie să ne amintim că orice emoție care a dus la acțiunile copilului este validă și nu ar trebui să fie reprimată sau pedepsită, de unde și importanța îmbrățișărilor în aceste momente delicate.

Atunci când emoția aceea generează un comportament care îi face rău sau care nu respectă pe ceilalți, este necesar să îi învățăm să-și schimbe modul de acțiune (nu emoția). Pentru a-l educa în acest sens, trebuie să fim calmi și receptivi, iar acest lucru se întâmplă doar dacă copilul se simte sprijinit, iubit și în siguranță.

Prin urmare, stresul și anxietatea generate de circumstanțele care au condus la acțiunea respectivă (adâncimea aisbergului pe care nu-l vedem) vor fi atenuate prin îmbrățișare. Odată ce acest stres scade, nivelul cortizolului va scădea, creând o stare de calm necesară pentru a reflecta asupra situației, a căuta soluții eficiente și a învăța din greșeli.

Cu fiecare îmbrățișare, transmitem copilului nostru că îl iubim, că ne pasă de ceea ce simte și că poate conta pe noi pentru a rezolva orice problemă. În consecință, încrederea și stima de sine a copilului se întăresc, iar brațele noastre devin un refugiu la care poate apela atunci când lucrurile nu merg bine.

Dar ce se întâmplă dacă copilul nostru nu vrea să fie îmbrățișat?

Există părinți care relatează că, în astfel de momente, copiii lor resping îmbrățișările și aleg să rămână singuri. Cu toate că este important să respectăm nevoile copilului și să nu insistăm cu îmbrățișări împotriva voinței lui, totuși, nu ar trebui să-l lăsăm să se simtă singur în fața propriilor sale emoții.

În astfel de situații, chiar dacă nu recurgem la contact fizic sub forma unei îmbrățișări, trebuie să fim alături de ei. Trebuie să le transmitem, prin prezența și însoțirea noastră respectuoasă și tăcută, că suntem acolo pentru ei, dacă au nevoie de sprijin. Putem încerca alternative precum strângerea mâinii, mângâierea ușoară pe față sau punerea mâinii pe umăr, deoarece, în general, copiii acceptă aceste semne de afecțiune chiar și atunci când evită îmbrățișările.

Cu toate acestea, pentru a evita surprizele și pentru a ști cum să reacționăm în astfel de momente, este o idee bună să discutăm despre emoții înainte ca acestea să apară și să stabilim cum ne-ar plăcea să fim tratați atunci când suntem supărați sau am făcut ceva greșit. Este esențial să încurajăm o comunicare deschisă și să le oferim copiilor noștri spațiu pentru a-și exprima preferințele în ceea ce privește confortul emoțional.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.