Înnoirea didactică. Prof. univ. dr. emerit Emil Păun: „Sistemul educațional nu este unul în care schimbările se fac imediat” / VIDEO

Data actualizării: | Data publicării:
Înnoirea didactică. Prof. univ. dr. emerit Emil Păun „Sistemul educațional nu este unul în care schimbările se fac imediat” FOTO: pexels@Stanley Morales
EXCLUSIV
Înnoirea didactică. Prof. univ. dr. emerit Emil Păun „Sistemul educațional nu este unul în care schimbările se fac imediat” FOTO: pexels@Stanley Morales

Invitat recent în cadrul emisiunii DC Edu de la DC News TV, prof. univ. dr. emerit Emil Păun de la Universitatea din București, a vorbit și despre înnoirea didactică.



Care ar trebui să fie sensul, prioritățile reformei?

„Ceea ce a lipsit, din păcate, tuturor reformelor sau încercărilor de reformă de până acum, a fost viziunea. Reforma nu înseamnă să cârpești, să repari. Dacă vrei să faci o reformă, așa cum era nevoie la noi imediat după 90, o reformă globală, holistică, atunci trebuie mai întâi să ai o viziune globală asupra a ceea ce înseamnă educație și sistem educațional, pe toate planurile. Pentru asta trebuie să existe un consens.

Cei care inițiază acest lucru, grupuri de specialiști, trebuie să se ocupe de ce om vrem să formăm? Finalitățile educației. Niciodată nu s-a discutat, în mod serios, la o reformă, despre ce fel de om vrem să formăm. Această viziune trebuie să fie de consens, cu toți factorii din societate, dar mai ales o viziune care să cuprindă și această perspectivă de viitor”, a opinat prof. univ. dr. emerit Emil Păun.

Citește și Criza profesiei didactice. Profesorul Emil Păun: „După părerea mea, actualul sistem nu profesionalizează în suficientă măsură” / VIDEO

Acesta a mai precizat faptul că reformele noastre au ignorat principii de bază ale unei reforme reale, de fond. „În primul rând au ignorat faptul că sistemul educațional nu este un sistem în care schimbările se fac imediat. Învățământul se schimbă greu, are și o anumită logică a rezistenței interne, conservator. Problema este că, știind acest lucru, trebuie să respectăm un principiu esențial dintre stabilitate și schimbare”, a subliniat profesorul de la Universitatea din București.

Avem lucruri bune în învățământul românesc  care merită păstrate. Potrivit profesorului, mulți dintre specialiști ignoră oameni de școală remarcabili. 

„Pentru cei care lucrează în sistem, și mai ales în domeniul reformei, mie mi se pare că foarte mulți au ignorat oameni de școală remarcabili ai noștri. În primul rând, au ignorat principiile reformei lui Spiru Haret. Pentru că el a dezvoltat o reformă de tip principiu, ca să spun așa, aproape că le-am ignorat”, a mai spus profesorul Emil Păun.

Discuțiile pe larg pe această temă, dar și alte aspecte despre problemele sistemului educațional din România, le puteți viziona în video de mai jos.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Raluca Panțiru | Categorie: Invitati si Interviuri





pixel