Stabilirea limitelor este un aspect important al creșterii copiilor. Însă, unii părinți constată că metodele lor nu sunt eficiente sau că ceva care este eficient cu un copil nu funcționează cu următorul.
Lawrence J. Cohen, psiholog și expert în parenting, a publicat în rubricile Psychology Today 10 întrebări pe care toți părinții ar trebui să și le adreseze și care îi pot ajuta să-și clarifici intențiile: „fii mai atent la modul în care comunici și implementezi limitele în relația cu copilul”.
Întrebările sunt împărțite în cinci intervale de timp diferite!
Întrebarea 1: Care este scopul meu? Îmi doresc ascultare instantanee sau vreau să ajut copilul să dezvolte un puternic simț al moralității?
Mulți părinți înțeleg că ascultarea instantanee nu este cel mai bun obiectiv, deoarece nu este durabilă și poate duce la copii care fie devin supuși față de persoane agresive, fie rezistenți la orice formă de autoritate.
Totuși, în momentele de față, părinții pot simți nevoia unui răspuns imediat. Ei uită de obiectivele mai profunde și pe termen lung, cum ar fi dorința de a avea copii care cooperează și sunt amabili pentru că așa simt, nu din frica de pedeapsă.
Întrebarea 2: Am creat un „laborator” natural pentru dezvoltarea morală a copiilor mei?
Acest „laborator” este joaca. Mult timp dedicat jocului, inclusiv timp de joacă împreună cu tine. Prin joacă, copiii învață ce se întâmplă atunci când împart, își așteaptă rândul, sunt buni coechipieri, fac eforturi sau se comportă cu bunătate… sau ce se întâmplă când nu fac aceste lucruri.
Acest lucru poate avea loc doar dacă nu permitem ca joaca să fie înlocuită de activități „mai importante”. De fapt, nu există nimic mai important.
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
Întrebarea 3: Ce se întâmplă acum?
Adesea stabilim limite din obișnuință. Putem folosi aceleași cuvinte și ton pe care le-au folosit părinții noștri cu noi. Aceste reacții automate, însă, ne pot deconecta de la momentul prezent. Ridicăm tonul, certăm sau aruncăm priviri furioase de control.
Dar fiecare moment este unul nou. Ce se întâmplă cu adevărat în acest moment? Răspund la ce se întâmplă acum sau la alte lucruri din mintea mea, cum ar fi declanșatorii emoționali, temerile sau presupunerile? Putem pedepsi un copil foarte aspru, fiind declanșați de o amintire sau o emoție din trecut. De asemenea, putem reacționa exagerat din teama pentru viitor — „dacă copilul meu nu învață să împartă, va ajunge la închisoare!” — și astfel răspundem mult mai dur decât este necesar.
Întrebarea 4: Este necesară o limită sau altceva?
Suntem adesea tentați, ca părinți, să considerăm acțiunile copiilor drept „comportament inadecvat”. Astfel, simțim nevoia de a pedepsi, de a certa, de a insista sau de a cicăli. Dar ce se întâmplă dacă înlăturăm eticheta de „comportament greșit” și ne întrebăm dacă este cu adevărat necesară o limită?
Poate copilul are nevoie de o schimbare de mediu, nu de o limită — cum ar fi un copil mic care aruncă mâncarea de pe scaunul înalt. Sau poate copilul — și tu — aveți nevoie de o discuție de familie în loc de o limită, de exemplu, atunci când acordurile privind timpul petrecut în fața ecranului nu funcționează. Copiii care sunt copleșiți de emoții au nevoie adesea de empatie, nu de limite: „trebuie să te simți foarte supărat pe sora ta chiar acum.”
Copiii cu nevoi nesatisfăcute reacționează adesea prin comportamente problematice. Pedepsele înrăutățesc lucrurile, deoarece nu rezolvă nevoia de bază. Când ne îngrijim de nevoie, comportamentul se îmbunătățește de la sine. Cele mai frecvente nevoi nesatisfăcute sunt pentru conexiune („nu am petrecut prea mult timp împreună în ultima vreme. Cred că din acest motiv ești atât de agresiv. Hai să ne reconectăm și să ne distrăm puțin împreună”) sau pentru autonomie („ai vrut să alegi tu cana și te-ai supărat când am decis eu pentru tine. Înțeleg că îți place să faci alegeri, te voi ajuta să ai mai multe opțiuni pe care le poți controla.”)
Adesea, copiii au comportamente deranjante pentru că preiau tensiunile din casă, cum ar fi conflictele dintre părinți sau presiunile financiare. Copiii sunt ca niște canari în mina de cărbune — cei mai sensibili la problemele din mediul lor. Adulții pot fi amorțiți de stres sau nu cred că acesta afectează copiii. Însă aceștia reacționează pentru că tensiunea îi afectează. Aici nu este nevoie de o limită, ci de ca adulții să lucreze la reducerea tensiunii: joacă-te mai mult cu familia, meditează, fă exerciții fizice și găsește pe cineva cu care să vorbești.
Întrebarea 5: Pot să mă calmez?
Înainte de a stabili o limită, este întotdeauna util să te oprești și să te calmezi, fie prin câteva respirații adânci, fie prin stropirea feței cu apă rece sau printr-o scurtă pauză în care să îți amintești de importanța conexiunii. Apoi poți reveni cu mai multă înțelegere și empatie. Nu dorești ca copiii tăi să fie impulsivi, așa că oferă-le tu un model, calmându-te înainte de a acționa impulsiv.
În timpul stabilirii limitelor, când părinții răspund la întrebările 1-5, își dau seama adesea că o limită nu este necesară. În schimb, pot să se joace cu copilul, să ofere empatie, să se calmeze sau să satisfacă o nevoie de bază.
Desigur, uneori copilul are nevoie de limite. Chiar dacă ești calm și înțelegi gelozia surorii mai mari, ea nu poate totuși să lovească fratele. Indiferent de tensiunile din casă, copilul tău trebuie să oprească jocurile video și să-și facă temele. Răspunsurile la întrebările de mai devreme te pot ajuta să stabilești limita mai eficient, fără a fi prea dur.
SURSA FOTO: freepik.com @zinkevych
Întrebarea 6: Pot stabili limita într-un mod clar și direct?
Mulți părinți spun lucruri de genul: „este timpul să oprești jocul, bine?” sau „nu vrei să păstrezi o prăjitură pentru sora ta?”. Apoi, se supără când copilul îi ignoră sau refuză. Părintele crede că a stabilit o limită, dar, de fapt, nu a fost clar și direct. O formulare adecvată ar fi: „este timpul să oprești jocul, te ajut eu” sau „păstrăm una dintre prăjituri pentru sora ta, dă-mi cutia”.
Întrebarea 7: Pot stabili limita astfel încât să mențin sau chiar să întăresc conexiunea?
Clar și direct nu înseamnă dur sau furios. Limitele pot menține conexiunea mai bine dacă tonul vocii este cald și liniștit. Imaginează-ți un ton cald când spui: „înțeleg că vrei să te uiți în continuare. Și eu aș vrea să spun da.” Sau imaginează-ți o voce jucăușă: „oh, nu! Fără prăjitură pentru sora ta? Atunci ea se va transforma într-un monstru urlător fără prăjituri, și eu mă voi transforma în monstrul mami răutăcios, ajută-mă!”.
Pentru a întări conexiunea, poți încerca un time-in în loc de time-out. Trimiterea în camera copilului poate să nu fie cea mai bună soluție, deoarece copiii nu stau acolo gândindu-se cum să devină cetățeni mai buni. În schimb, poți să stai jos și să discuți cu copilul, ascultând și vorbind, poate chiar mai mult ascultând decât vorbind.
Întrebarea 8: Ce se întâmplă în acest moment?
S-a rezolvat problema? Uneori, continuăm să fim furioși chiar și după ce limita a fost stabilită, ceea ce nu ajută și poate afecta relația părinte-copil. A creat limita o distanță între noi? Pot menține limita în timp ce repar și îmbunătățesc relația?
Întrebarea 9: Pot să găsesc și să exprim empatie pentru reacția emoțională a copilului față de limită?
Mulți părinți spun: „copilul meu nu acceptă cuvântul 'nu'”. De fapt, asta înseamnă că copilul este nemulțumit de acest „nu”. Cine ar fi încântat? Nu este necesar ca celor mici să le placă limitele. Putem oferi empatie atunci când aceștia sunt triști sau furioși din cauza unei limite. Această empatie post-limită este o parte importantă a procesului.
Întrebarea 10: Ce a mers bine? Ce am învățat? Pot să-mi ofer autocompasiune dacă lucrurile nu au mers perfect?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil