Dorința ne face să simțim o lipsă, ne face să simțim ceea ce avem nevoie, ceea ce ne dorim, ne pregătește pentru așteptare.
De prea multe ori, în schimb, pierdem frumusețea de a dori mai întâi și încercăm să obținem totul imediat, nereușind să transmitem această valoare nici măcar celor mici.
Cu toate acestea, dorințele sunt tocmai motorul care ne permite să găsim energia și puterea pentru a alimenta proiectele și a cuceri ceea ce contează cu adevărat pentru noi.
Adesea, cuvintele nevoie și vreau sunt folosite interschimbabil, ca și cum ar însemna același lucru, dar nu reprezintă același lucru.
Termenul nevoie „cu o valoare generică, indică lipsa a ceva. Mai frecvent, necesitatea de a procura ceea ce lipsește pentru atingerea unui scop anume, sau ceea ce este considerat util pentru realizarea unei stări de bine material sau moral” (Dicționar Treccani).
Nevoia este ceva care pleacă de la corp și ia naștere dintr-un impuls intern, se activează plecând de la ceea ce lipsește și împinge să implementeze o acțiune anume pentru a o obține, generând plăcere dacă rezultatul este atins sau frustrare dacă nu este posibil.
Termenul de dorință, pe de altă parte, „este un sentiment intens care ne determină să încercăm să ajungem, să posedăm sau să realizăm ceea ce poate satisface o nevoie. Poate indica un sentiment constant de lipsă a ceva care este considerat necesar pentru bunăstarea noastră” (Dicționar Treccani).
Dorința indică așadar o experiență, un proces care tinde către ceva: nu rămâne nemișcat, așteptând, ci simte o împingere care te pune pe drum într-o anumită direcție.
Dacă această distincție nu este clară pentru adulți, ne putem imagina cât de și mai greu este să o înțelegi pentru cei mici.
Au nevoie de timp pentru a învăța să facă distincția între nevoi și dorințe și, pentru a face acest lucru, au nevoie de îndrumarea și ajutorul părinților, care îi pot obișnui treptat să înțeleagă și să experimenteze valoarea așteptării.
Deși sunt diferite, nevoile și dorințele au un element important în comun: frustrarea pe care o trăim atunci când nu este posibil să le satisfaci.
Este o experiență pe care fiziologic fiecare dintre noi, chiar și cei mici, o putem trăi: trăirea ei adecvată permite copilului mai întâi și apoi treptat adolescenților și adulților să o cunoască și să o prelucreze.
De multe ori poate fi obositor pentru un adult să tolereze frustrarea trăită de copil: intră în joc multe emoții și sentimente diferite, inclusiv regretul, vinovăția sau, de exemplu, jena atunci când se confruntă cu alte persoane, iar acest lucru duce la satisfacerea în primul rând a dorinței celuilalt. moment pentru a-și recupera liniștea.
Satisfacerea fiecărei dorințe însă, deși duce la un rezultat imediat, nu este cea mai eficientă strategie pe termen lung: pe de o parte, copiii învață că această metodă funcționează pentru a obține ceea ce își doresc, pe de altă parte, se transmite. lor, indirect, mesajul că nu au abilitățile și abilitățile de a cuceri ceva în mod independent.
Învățarea să tolereze frustrarea, treptat și cu metode și timpi diferite în funcție de vârsta copiilor, vă permite, prin urmare, să începeți să construiți bazele rezistenței lor, făcându-i mai eficienți în depășirea adversității, îmbunătățindu-și capacitatea de adaptare și dezvoltarea propriilor resurse.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil