Prof. univ. dr. Carol Căpiță, istoric și specialist în educație care predă la Universitatea din București, a fost astăzi invitatul jurnalistei Oana Stănciulescu în cadrul emisiunii #Rezist.
„Mă uit pe rețelele de socializare și văd că e o concluzie trasă de o mare parte din societate: nu se mai face învățământ ca înainte de `89. De ce s-a rămas cu impresia că atunci se făcea învățământ și acum nu se face. E adevărat?”, a întrebat Oana Stănciulescu.
Răspunsul prof. univ. dr. Carol Căpiță a fost clar și nuanțat: „Nu întru totul! O să pornesc de la experiența personală. Eu știam foarte clar că dacă nu pun burta pe carte, eșuez într-o fabrică. Pentru mulți alți tineri din generația mea, asta însemna fabrica sau câmpul muncii, agricultura”.
Profesorul subliniază un fenomen cunoscut în psihologia socială: idealizarea trecutului.
„În primul rând, este un mecanism uman compensatoriu, inventarea epocii de aur. Întotdeauna, trecutul e idealizat. Și de multe ori uităm că-l idealizăm pentru că eram tineri și nu aveam reumatisme și alte probleme”, a explicat istoricul.
Un alt punct cheie adus în discuție de prof. univ. dr. Căpiță este motivația pentru învățare în perioada respectivă.
„În al doilea rând, motivația învățării și a performanței era una mult mai serioasă. Chiar dacă la nivelul subconștientului cu toții știam că trebuie să tragem fiindcă avem o șansă. Exista un model de succes care se concentra pe persoanele care demonstrau un anumit nivel de cultură”.
Un alt aspect important este influența culturii și a timpului liber asupra educației.
„Mai era și altceva și, vă spun sincer, în condițiile în care aveai programul de televiziune de 2 ore, puneai mâna și citeai. Cu asta ne umpleam timpul.
Recunosc, tot timpul discutam, cel puțin în facultate, despre ce am mai citit, ce am mai făcut. Erau forme de menținere a culturii”, mai spune profesorul.
„Pe partea cealaltă, ce nu era bine?”, întreabă profesorul Căpiță. „Era dramatica ruptură între ce se întâmpla la noi și ce se întâmpla în Occident ca evoluție intelectuală, ca evoluție a științei, ca reflecție teoretică despre diferite domenii”.
În perioada comunistă, accesul la informații și idei noi era strict controlat, iar interzicerea anumitor domenii de studiu reprezenta una dintre metodele prin care regimul încerca să mențină controlul asupra cunoașterii.
„Vă dau un exemplu: cuvântul `antropologie` era un cuvânt foarte cumplicat în epocă. Exista un curs de antropologie la Academia de Arte, dedicat strict reprezentării corpului uman, și Antropologie Fizică la Facultatea de Medicină. Dar, în zona științelor socio-umane, antropologia era un cuvânt interzis. Fiindcă antropologia, ca tip de tehnică de lucru intelectual, era singurul element care putea arunca în aer marxismul și materialismul dialectic. Și nu aveai voie. (...)”, a povestit prof. univ. dr. Carol Căpiță.
După 1989, odată cu căderea regimului comunist și deschiderea spre lumea occidentală, generația care a trăit sub aceste restricții a fost confruntată cu un „șoc enorm”.
„După `89, generația mea a avut un șoc enorm în momentul în care a avut ocazia să vadă ce se întâmpla în Occident și toți anii pierduți. Noi încă la nivel academic acuzăm această ruptură. (...) Suntem foarte, foarte departe!”, a mai spus istoricul.
URMĂRIȚI EMISIUNEA INTEGRAL:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil