David Popovici a concurat astăzi în finala probei de 100 de metri liber la Jocurile Olimpice de la Paris. Luni seara, el a obținut deja o medalie de aur la proba de 200 de metri liber.
Publicitate
David Popovici a obținut medalia de bronz la 100 m liber!
Chinezul Zhanle Pan a câştigat aurul cu un nou record mondial 46 sec 40/100. Argintul a revenit fostului campion olimpic australian Kyle Chalmers, în 47 sec 48/100, iar bronzul lui David Popovici, 47 sec 49/100.
David Popovici a fost la o sutime de Chalmers, dar şi la o sutime de secundă de maghiarul Nandor Nemeth, clasat pe locul patru.
David Popovici a intrat în finală cu al cincilea timp din semifinale (47 sec 66/100). Înotătorul român a fost al şaptelea în finala la 100 m liber în 2021, la JO de la Tokyo, când avea doar 16 ani.
David Popovici a fost recordman mondial la 100 m liber (46 sec 86/100), dar chinezul Zhanle Pan a fost cel care l-a deposedat de acest record (46 sec 80/100), iar sâmbătă, la ştafetă, stabilise şi un nou record olimpic (46 sec 92/100), informează Agerpres.
Acum două zile, înotătorul român David Popovici a obținut medalia de aur în proba de 200 de metri liber la Jocurile Olimpice de la Paris, după o cursă plină de suspans și emoții. Această victorie remarcabilă îl consacră drept primul campion olimpic la înot masculin din România.
Tânărul de 19 ani a terminat cursa în 1 minut, 44 de secunde și 72 de sutimi, marcând astfel primul său titlu olimpic. În semn de generozitate și solidaritate, Popovici a donat una dintre medaliile sale istorice de la Campionatul Mondial de la Budapesta din 2022, pentru a fi topită și transformată în peste 100 de fundițe aurii, simbolizând lupta împotriva cancerului la copii.
Născut pe 15 septembrie 2004 în București, David Popovici are o înălțime de 1,90 metri și cântărește 80 de kilograme. El a început să practice înotul la vârsta de patru ani, la bazinul „Lia Manoliu”, la recomandarea unui medic ortoped pentru a corecta scolioza în stadiu incipient.
La doar 9 ani, David a început să se antreneze serios la Aqua Team București sub îndrumarea lui Adrian Rădulescu, fost înotător și doctor în performanță atletică, specializat în înot. Anul 2022 a fost unul de excepție pentru tânărul sportiv, cucerind 13 medalii la patru competiții majore, dintre care 11 au fost de aur.
Elisabeta Lipă, fosta canotoare română, a transmis în această seară un mesaj emoționant pe pagina sa de Facebook.
„Magicul David Popovici a cucerit a doua medalie la Jocurile Olimpice, de data asta medalia de bronz la 100 metri liber!
După aurul olimpic la 200 metri liber, astă seară, sportivul nostru a intrat în cursă și a câștigat bronzul, luptând admirabil în “proba regină” a înotului.
Mulțumim, David, ai făcut mândră o națiune întreagă!
Felicitări ție, antrenorului Adrian Rădulescu, preparatorului fizic Dragoș Luscan, părinților tăi, Federației Române de Natație și Pentatlon Modern FRNPM și clubului CS Dinamo București!”, a transmis Elisabeta Lipă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.