Încrederea în sine este una dintre cele mai valoroase daruri pe care un copil le poate primi de la părinții săi. Ea nu se dezvoltă de la sine, ci este construită cu grijă, iubire și respect.
Din păcate, există situații în care această temelie este subminată chiar de cei care ar trebui să fie sprijinul principal al copilului: părinții. Psihologul Andreea Șipoteanu Constantinescu explică acest fenomen într-un mod care provoacă introspecție:
„Copiii care au parte de critică non-stop, de părinți care le vânează greșelile și, ba, mai mult, îi pedepsesc pentru ele... Iar atunci când sunt în preajma părinților, acești copii se simt slabi, se simt neputincioși și pierduți. Pentru că tocmai cele mai importante persoane din viața lor i-au făcut să se simtă astfel.”
Fiecare copil face greșeli – este o parte firească a procesului de învățare. Totuși, atunci când părinții aleg să critice constant aceste greșeli sau să sublinieze neajunsurile copilului, mesajul transmis devine unul toxic: „Nu ești suficient de bun.” Acest tip de comportament nu doar că subminează încrederea în sine, ci îl face pe copil să simtă că valoarea sa este condiționată de perfecțiune.
Mai grav, atunci când critica se combină cu pedeapsa fizică sau cu umilința, consecințele emoționale pot fi devastatoare. Psihologul subliniază că, în astfel de cazuri, copilul își pierde respectul pentru propriul corp și pentru propria persoană:
„Atunci când copilul este lovit, el crește cu convingerea că corpul lui nu este important. Și uite așa, nu te poți conecta cu părintele, pentru că ce să vezi? Atunci când îți este drag de ceva, de o casă, de o mașină, de un telefon, nu-l bați și nu-l distrugi. Și te porți frumos și ai grijă de el. Așa ar trebui să se întâmple și cu un copil.”
Aceste gesturi de respingere creează o prăpastie între copil și părinte, făcând imposibilă construirea unei relații bazate pe iubire și respect.
Un copil care simte că este constant criticat sau respins va începe să creadă că vina este a lui. Această percepție îl poate determina să adopte comportamente pasive, să devină retras sau să evite să atragă atenția asupra sa. Psihologul explică acest mecanism de autoapărare:
„Copilul care suferă de respingere va crede că dacă nu face prea mult zgomot și se face nevăzut, va fi mai ușor de iubit și de acceptat. Se simte singur, neînțeles, neiubit, simte că nu valorează nimic și că părerea lui nu ar trebui luată în considerare.”
Această stare de singurătate emoțională poate persista până la maturitate, afectând modul în care copilul se raportează la sine și la ceilalți. Lipsa încrederii în sine devine un obstacol major în atingerea potențialului personal.
O relație sănătoasă părinte-copil este construită pe respect reciproc și pe recunoașterea valorii copilului ca individ. Deși poate părea evident, mulți părinți uită că micuții sunt, înainte de toate, persoane demne de respect.
„Copiii sunt persoane demne de respect și asta trebuie să înceapă de la părinți,” subliniază psihologul. A respecta un copil nu înseamnă doar să îi asculți părerile, ci să îi validezi emoțiile, să îi oferi sprijin și să îl încurajezi să exploreze lumea fără teama de a greși.
De asemenea, este esențial ca părinții să își controleze tendințele de a umili copilul, fie din furie, fie dintr-un sentiment eronat de superioritate. Umilința, deși poate părea inofensivă pentru adult, are efecte profunde asupra copilului:
„Dacă până și părintele ajunge să-și umilească copilul, ce așteptări să mai ai de la ceilalți? Poate pentru tine ca părinte este amuzant, mai ales dacă împărtășești și cu ceilalți. Însă află că cel mic se simte dezgustat de el însuși.”
Susținerea încrederii unui copil începe prin recunoașterea faptului că greșelile sunt oportunități de învățare, nu momente de pedeapsă. În loc să critice, părinții pot încuraja copilul să reflecteze asupra acțiunilor sale și să găsească soluții constructive.
Dragostea necondiționată este un alt element cheie. Copiii trebuie să știe că sunt iubiți indiferent de greșelile pe care le fac. Acest lucru nu înseamnă că părinții ar trebui să ignore comportamentele negative, ci că disciplina poate fi aplicată cu blândețe și respect.
În cele din urmă, construirea unei relații bazate pe comunicare deschisă și empatie ajută copilul să se simtă în siguranță și valorizat. Părinții ar trebui să fie modele de respect și să le ofere copiilor un exemplu pozitiv de cum să se comporte cu ceilalți.
Încrederea unui copil este fragilă, dar cu sprijinul potrivit, ea poate deveni un pilon puternic al personalității sale. Critica excesivă, umilința și lipsa de respect îl pot face să se simtă nevăzut și neiubit, iar aceste răni emoționale pot avea consecințe pe termen lung.
Așa cum spune psihologul Andreea Șipoteanu Constantinescu, copiii sunt persoane demne de respect, iar acest respect trebuie să înceapă de acasă. Prin iubire, răbdare și încurajare, părinții pot ajuta copilul să-și construiască o încredere solidă în sine și să crească într-un adult echilibrat și fericit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil