În primii ani de viață, copilul trebuie încă să învețe să facă față propriilor emoții, care adesea îi copleșesc sensibilitatea.
Principalul punct de referință este reprezentat de figura maternă cu care micuțul împărtășește toate primele experiențe.
De obicei se întâmplă ca, atunci când mama impune o interdicție, copilul să se simtă frustrat și să reacționeze iritându-se și acuzând-o că este „urâtă”, chiar dacă acest cuvânt este folosit într-un mod absolut nepotrivit.
Expresia „Mamă, ești urâtă” nu reprezintă o judecată reală asupra valorii persoanei, dar este singura modalitate la care are copilul de a-și exprima dezamăgirea.
A face o acuzație de acest fel nu este altceva decât o cerere de ajutor, motivată de un set de sentimente conflictuale.
Înainte de vârsta de patru ani, copiii nu sunt capabili să-și gestioneze sfera psiho-emoțională și, prin urmare, atunci când are loc un eveniment destabilizator (cum ar fi o respingere), se creează un „bloc emoțional” care modifică realitatea.
Ținând cont că până și capacitatea lingvistică și expresivă, la această vârstă, este încă inadecvată și că de foarte multe ori cuvintele sunt folosite fără o legătură logică, se poate înțelege că acuzația de „a fi urât” nu este reală.
Condiția fundamentală pentru a rezolva problema acestei acuzații false și a ajuta copilul să se lămurească este să nu se pună la același nivel cu el, ci să rămână superior.
Cu toate acestea, motivele interzicerii trebuie explicate clar și ferm, deoarece copilul are dreptul să știe de ce nu are voie să acționeze într-un anumit mod.
Interdicțiile nemotivate sunt trăite ca mici acte de violență care contribuie la declanșarea unor comportamente rebele reactive, inclusiv cele verbale.
Mesajul pe care părintele trebuie să-l transmită este că el este cel care dictează regulile cărora trebuie să se supună copilul întrucât nu are încă instrumentele pentru a decide independent. Trebuie precizat că fiecare intervenție a mamei are ca scop protejarea și îndrumarea micuțului în gestionarea vieții sale.
Consecvența este întotdeauna necesară pentru a câștiga încrederea deplină a copilului; din acest motiv mama trebuie să stabilească reguli care nu trebuie neglijate, amintindu-și că o concesie unică devine de obicei o regulă pentru copil.
Impunerea unei interdicții pentru ceva ce fusese permis anterior nu face altceva decât să încurce ideile și mai ales să dezlănțuie agresivitatea.
În această situație copilul se află în mare dificultate deoarece a pierdut orice punct de referință și se simte aproape forțat să-și insulte mama.
Dacă copilul, căruia i-a fost interzis să folosească anumite cuvinte, le aude din gura părinților, poate rămâne extrem de confuz și destabilizat.
Consecvența înseamnă și mai presus de toate să dai un exemplu bun, deoarece faptele contează întotdeauna mai mult decât multe cuvinte.
Citește și:
Este esențial să le oferim copiilor limite și reguli. Dar impunerea unei bune discipline este una dintre cele mai dificile sarcini ale oricărui părinte. Suzanne Valliéres, în cartea sa „Arta de a comunica cu copiii”, a dezvoltat legea celor 5 „C” pentru a spune „NU” copiilor în mod eficient.
Pentru a crește bine, un copil are nevoie de reguli și limite. De altfel, dacă un copil este obișnuit să aibă mereu de toate, pe măsură ce crește va avea mari probleme de adaptare la societate, începând de la mediul școlar, alcătuit din îndatoriri și angajamente.
Citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil