Temperamentul reprezintă componenta instinctivă a modului în care reacționează copilul tău.
Publicitate
La nașterea unui copil, familia adesea caută trăsături familiale: „are ochii tatălui”, „barba bunicului patern” sau „culoarea părului bunicii materne”.
Uneori, cineva ar putea remaca: „plânge tare, parcă ar avea plămânii unchiului tenor”.
Puțini realizează că, în acest mic organism, se moștenește ceva mult mai definitoriu care va deveni curând evident: temperamentul unuia dintre părinți.
Temperamentul este, într-adevăr, ereditar și se leagă de procesele fiziologice ale sistemului limfatic și de acțiunea endocrină a anumitor hormoni. Acesta definește modul „brut” sau „subtil” în care bebelușul „dorește” lucruri, un mod de reacție neînvățat și adesea similar cu cel al unui membru al familiei.
Acesta este strâns legat de capacitatea de adaptare și dispoziția generală a copilului, de a fi „intens” sau „relaxat”, „activ” sau „pasiv”, fiind direct influențat de sistemul nervos.
Citește și Tata sau mama? Cine transmite inteligența copilului?
Oamenii de știință estimează că 20 până la 60% din temperament este determinat de genetică. Cu toate acestea, temperamentul nu are un model clar de moștenire și nu există gene specifice care să determine trăsături specifice de caracter.
În schimb, multe (poate mii) de variații genetice comune (sau polimorfisme) se combină pentru a influența caracteristicile individuale ale temperamentului. Alte modificări ADN care nu modifică secvențele ADN (modificări epigenetice) sunt, de asemenea, probabil să contribuie la temperament.
Studii ample au identificat mai multe gene care joacă un rol în temperament. Multe dintre aceste gene sunt implicate în comunicarea dintre celulele creierului.
Anumite variații genetice pot contribui la anumite trăsături legate de temperament.
De exemplu, variantele din genele DRD2 și DRD4 au fost legate de dorința de a căuta noi experiențe, iar variantele din gena KATNAL2 sunt asociate cu autodisciplina și cultivarea. Variantele care afectează genele PCDH15 și WSCD2 sunt asociate cu sociabilitatea, în timp ce unele variante ale genei MAOA pot fi legate de introversie, în special în anumite medii. Variante ale mai multor gene, cum ar fi SLC6A4, AGBL2, BAIAP2, CELF4, L3MBTL2, LINGO2, XKR6, ZC3H7B, OLFM4, MEF2C și TMEM161B, contribuie la anxietate sau depresie.
Factorii de mediu joacă, de asemenea, un rol în temperament, influențând activitatea genetică. La copiii crescuți într-un mediu advers, cum ar fi abuzul și violența în copilărie, pot fi activate genele care cresc riscul de caracteristici ale temperamentului impulsiv. Cu toate acestea, un copil care crește într-un mediu pozitiv, de exemplu, o casă sigură și iubitoare, e posibil să aibă un temperament mai calm.
SURSA FOTO: freepik.com @wosunan
Te-ai putea întreba: „Suntem oare predestinați de la naștere? Copilul meu va moșteni temperamentul dificil al soacrei mele?”
Nu este motiv de îngrijorare!
Pe măsură ce copilul tău interacționează cu mediul înconjurător, începe să-și formeze caracterul, o componentă influențată puternic de mediu, cultură și educația pe care o vei asigura. Caracterul este influențat de stilul familial, prieteni și școală.
Caracterul include și capacitatea de a controla temperamentul, manifestând comportamente acceptate social. Modul în care părinții își educă copilul influențează dezvoltarea caracterului și, împreună cu temperamentul, formează ceea ce numim personalitate.
Dacă te gândești acum la temperamentul socrului tău și al soțului tău, această analogie ar putea avea mai mult sens. Ambii pot fi volatili, acizi sau, dimpotrivă, glumeți și relaxați. Cu toate acestea, fiecare dintre ei a avut părinți diferiți și a crescut în circumstanțe distincte care le-au nuanțat aceste trăsături în moduri diferite, făcându-le similare, dar nu identice.
SURSA FOTO: freepik.com @vgstockstudio
Recunoașterea că anumite trăsături ale copiilor noștri sunt ereditare ne poate ajuta să evităm luptele inutile împotriva stilului lor personal și să înțelegem că ei procesează informațiile diferit.
Este important să conștientizăm că nu există temperamente „bune” sau „rele”, ci aceste etichete sunt adesea atribuite de părinți în funcție de provocările pe care le întâmpină cu propriii copii.
Dacă recunosc că al meu copil este sensibil și nu încerc să îl forțez să fie dur și agresiv, așa cum s-ar putea să cred că ar trebui, voi descoperi o personalitate remarcabilă care își va folosi temperamentul pentru a se adapta lumii în modul său unic și a fi fericit.
De asemenea, dacă am un copil care este intens și direct, ar trebui să accept modul în care se exprimă, în loc să încerc să îl modelez.
Aceasta nu înseamnă că nu ar trebui să-i corectăm când greșesc, ci doar că nu putem aștepta sau forța un anumit tip de reacție.
Adesea ne recunoaștem în copiii noștri, și nu întotdeauna în aspectele care ne plac la propriul nostru temperament; acesta poate fi însă un moment bun pentru creștere în familie. Este important să acceptăm moștenirea genetică pe care o aducem, inclusiv trăsăturile de temperament și fizice cu care ne-am putea lupta.
Părinții care sunt mulțumiți de propria personalitate sunt mai bine plasați să crească copii care sunt la rândul lor mulțumiți de sine.
Rolul tău ca părinte este să stabilești limite, să insufli valori, să fii consecvent și, cel mai important, să accepți temperamentul moștenit al copilului.
Prin respectarea și valorizarea individualității fiecărui copil, poți cultiva încrederea și o stimă de sine sănătoasă, pe care la rândul lor o pot transmite mai departe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil