Hrana este o nevoie fiziologică, dar are și multe alte valori: psihologice, relaționale, sociale, culturale, emoționale. Prin experiențele relaționale și „culoarea lor emoțională”, se structurează și creierul copilului nenăscut și al nou-născutului. Din acest motiv, la aceasta contribuie și alimentația încă din sarcină, cu valoarea ei ca experiență relațională.
Viața noastră este în mod constant caracterizată de emoții. Fiecare eveniment este caracterizat de o nuanță emoțională, fiecare eveniment generează emoții care creează asocieri pozitive sau negative de durată între un fapt și, într-adevăr, o emoție.
La fel și experiența alimentară. Până la punctul în care de multe ori mâncăm ca „remediu” pentru o formă de neplăcere sau stare negativă.
În primul rând copiii învață prin exemplu. Ei observă și învață mai ales din ceea ce văd, mult mai mult decât din ceea ce li se spune și se învață cu cuvinte.
Câți copii/adolescenti știm care au același mod de a merge, de a vorbi sau de a se comporta ca părintele? De câte ori ne frapează această asemănare de familie?
Acest lucru nu este întâmplător, ci este ceea ce în psihologie se numește „învățare model”.
În al doilea rând copilul este foarte în ton cu adultul de referință și la nivel emoțional și, prin urmare, va capta și va absorbi toate emoțiile pe care adultul le are la acel moment al mesei.
Un adult care este constant anxios, îngrijorat, iritat, demoralizat, fricos atunci când hrănește copilul va avea un efect negativ asupra abordării și relației copilului cu alimentele; dimpotrivă, un adult senin, încrezător, primitor și respectuos (fără așteptări iluzorii despre ceea ce se va întâmpla la masă) îl ajută pe copil să se simtă liber și deschis la experiența cu mâncarea.
Așa cum s-a spus mai sus, părintele este un model și un exemplu pentru copil. Dacă un părinte are o anumită atitudine (renunță la mâncare, este selectiv, nu mănâncă legume, sau bea cola la fiecare masă, etc...) este foarte probabil ca copilul să o invețe și el.
De asemenea, copilul nu trebuie să se simtă presat să mănânce. Noi, oamenii, când ne simțim forțați spre ceva, reacționăm cu supărare, neîncredere, evadare. Forțarea, insistarea, șantajul, pedepsirea sunt toate atitudini care creează copilului emoții negative, care vor fi apoi asociate cu mâncarea și orele de masă. A fi un exemplu și a lăsa pe cineva liber să experimenteze cu încredere și respect este cheia educației alimentare a copilului.
Nu trebuie să fii un bucătar expert. Chiar și doar o roșie, o pastă, lucruri foarte simple gătite împreună într-o atmosferă veselă și de descoperire întăresc relația pozitivă a copilului cu mâncarea, prin împărtășirea momentelor pozitive cu adultul.
Prin dialog, claritate, comunicare; este pe cât posibil de important să creăm partajarea modelului educațional, tot în ceea ce privește tema alimentației.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil