Sigmund Freud, părintele psihanalizei, a lăsat o moștenire profundă în înțelegerea minții umane. Printre cele mai importante contribuții ale sale se numără mecanismele de apărare și modelul tripartit al psihicului: id-ul, ego-ul și superego-ul. Aceste idei rămân esențiale în psihologie și sunt integrate chiar și în terapiile moderne.
Freud a identificat mecanismele de apărare ca fiind strategiile inconștiente prin care mintea noastră se protejează de emoții, gânduri sau realități incomode.
Aceste mecanisme sunt esențiale pentru a face față stresului, dar utilizarea lor excesivă poate duce la probleme emoționale.
Potrivit unui psihoterapeut, cunoscut pe rețelele de socializare pentru sfaturile sale în domeniul parentingului, mecanismele de apărare sunt 6 la număr:
”Mecanisme de apărare ale lui Sigmund Freud sunt modalitățile prin care ne protejăm de gândurile sau sentimentele noastre cu care nu vrem să ne confruntăm.
Așa că iată șase mecanisme de apărare. Numărul unu, represiunea. Asta înseamnă să îngropi sentimente dureroase ca și cum ai uita un eveniment traumatic.
Numărul doi, proiecție. Acest lucru înseamnă să dai vina pe altcineva pentru sentimentele pe care de fapt le ai. De exemplu, acuzând un prieten că este gelos când de fapt ești tu cel care simte astfel.
Numărul trei, negarea. Acesta este refuzul de a accepta realitatea, precum insistența că totul este în regulă în relația ta atunci când este evident că se destramă.
Numărul patru, raționalizarea. Aceasta este explicând eșuarea pentru a evita sentimentul de vină. De exemplu, spunând „Nici măcar nu voiam acea slujbă oricum”, după ce ai fost respins pentru o promovare pentru care ai muncit atât de mult.
Numărul cinci, deplasarea. Aceasta îți reorientează atenția către faptul că nu ești pregătit să fii persoana pe care vrei să o fii.
Numărul șase, redirecționarea. Acest lucru înseamnă să-ți îndrepți emoțiile către o țintă mai sigură, cum ar fi să strigi la partenerul tău pentru că ești furios pe șeful tău. Probabil poți să îți amintești de câteva ori când ai făcut asta”, a spus psihoterapeutul.
Jeffrey- Therapy To The Point/ Captură video YouTube
După cum am văzut, Freud a identificat mai multe astfel de mecanisme, iar înțelegerea lor poate ajuta părinții și educatorii să înțeleagă mai bine comportamentele copiilor și să le răspundă într-un mod care sprijină dezvoltarea emoțională sănătoasă.
#Represiunea
Copiii pot experimenta represiunea atunci când au trăit un eveniment traumatic sau au emoții intense pe care nu sunt pregătiți să le conștientizeze. În loc să le confrunte, ei pot „uita” acele evenimente.
De exemplu, un copil care a fost martor la un accident ar putea să își blocheze amintirile pentru a evita durerea.
În educație, recunoașterea acestui mecanism poate ajuta educatorii să creeze un mediu sigur, unde copiii se simt încurajați să își exprime sentimentele și să proceseze experiențele dificile.
Foto: Freepik @bilahata
#Proiecția
Copiii, în special în etapele timpurii ale dezvoltării lor emoționale, pot projeta propriile emoții asupra altora.
De exemplu, un copil care se simte furios poate acuză un alt copil că este supărat pe el, deși de fapt este el însuși supărat.
Educatorii și părinții pot folosi acest mecanism pentru a-i ajuta pe copii să recunoască și să-și înțeleagă propriile emoții. În loc să acuze sau să pedepsească, ei pot încuraja discuții deschise pentru a ajuta copilul să înțeleagă sursa sentimentelor sale.
#Negarea
Negarea poate apărea atunci când un copil refuză să accepte realitatea unei situații. De exemplu, un copil care nu își dorește să își părăsească părintele într-un loc necunoscut poate spune că totul este bine, chiar dacă este evident că este speriat.
În educație, este important ca părinții și educatorii să fie atenți la semnele de negare și să ajute copiii să se confrunte cu realitatea, într-un mod blând și gradual, fără a le impune prea multă presiune.
#Raționalizarea
Raționalizarea este atunci când un copil își justifică comportamentele pentru a evita sentimentul de vinovăție.
De exemplu, dacă un copil nu reușește să învețe pentru un examen, poate spune „Oricum nu mi-a plăcut materia, nu era importantă.”
În educație, este important să îi învățăm pe copii să își asume responsabilitatea pentru acțiunile lor, dar și să îi ajutăm să înțeleagă că eșecurile sunt o parte normală a procesului de învățare. În loc de raționalizări, este mai eficient să încurajăm reflecția și autoanaliza.
#Deplasarea
Copiii pot să își descarce furia sau frustrarea pe cei din jur, în loc să le exprime în mod direct sursa problemei.
De exemplu, un copil care a fost certat de un profesor poate veni acasă și să fie agresiv cu frații săi. Educatorii și părinții pot interveni pentru a învăța copiii cum să-și gestioneze emoțiile și cum să identifice sursa frustrării. Acest lucru ajută la prevenirea comportamentului agresiv și încurajează o comunicare deschisă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil