Mesajul eronat pe care îl trimiți copiilor atunci când le spui ”Eu AM învățat”

Data publicării:
Foto: Freepik @@lookstudio
Foto: Freepik @@lookstudio

”Mamă, tu de ce nu te duci la școală?”: Ți-a adresat vreodată copilul tău această întrebare?



Adesea, părinții le spun copiilor că învățarea se termină odată cu finalizarea studiilor și că succesul în viață este direct legat de acumularea de diplome și certificări.

Urania Cremene, expertă în parenting, aduce în discuție această percepție într-un episod recent al podcastului Smart Job, subliniind că această abordare este nu doar greșită, ci și potențial dăunătoare pentru dezvoltarea copiilor.

O percepție eronată asupra învățării

Cremene explică faptul că mulți părinți le transmit copiilor ideea că învățarea este limitată la perioada școlară, iar odată ce au terminat studiile, nu mai este necesar să învețe. „Există această convingere că învățare = educație formală, adică școală, grădiniță, 1-8, liceu, facultate, masterate, doctorate, nu contează la ce nivel se duce fiecare, dar asta este învățarea. De aceea le și spunem copiilor de multe ori, Vezi toate cărțile acestea din bibliotecă? Eu le-am citit. Acum e rândul tău să înveți, da? Să te duci la școală. Copiii ne întreabă: ”Dar tu de ce nu înveți, mama sau tata?”. ”Eu am învățat destul. Uite ce diplome am”, spune Cremene.

Această atitudine îi determină pe copii să vadă învățarea ca pe o obligație limitată la perioada școlară.

În momentul în care copilul începe să nu se mai bucure de școală sau întâmpină dificultăți, poate dezvolta o aversiune față de învățare în general, asociind-o strict cu mediul formal de educație. Astfel, se creează o falsă dihotomie între educația formală și învățarea ca proces continuu.

Învățarea continuă

Cremene subliniază că învățarea nu se oprește la finalul studiilor, ci continuă pe tot parcursul vieții, prin experiențele zilnice. „Trimitem copiilor aceste mesaje că școala înseamnă învățare și că de îndată ce termin școala, ai terminat învățarea. Ori, din perspectiva mea, asta este o convingere, nu numai eronată, dar care dăunează foarte mult copiilor”, afirmă ea.

În realitate, învățăm în fiecare moment al vieții noastre, din diverse experiențe: interacțiuni sociale, activități de zi cu zi, cărți, filme sau chiar din greșelile pe care le facem. Această abordare a învățării ca proces continuu și multifuncțional îi încurajează pe copii să fie curioși și să exploreze lumea dincolo de sala de clasă.

Pentru că dacă nu le place la școală, și sunt șanse mari să nu le placă, din vari motive, putem discuta o oră despre asta, ajung să nu le mai placă învățarea.

”Ori învățarea este cu totul altceva. Învățăm din toate experiențele noastre, în fiecare zi, din fiecare carte, din fiecare film, din fiecare interacțiune, putem învăța. Iar acum, pentru copiii noștri, de la cele mai fragede vârste chiar, învățarea nu mai este egal educație formală. Sunt la un click distanță față de cam orice vor să știe”,  adaugă Cremene, evidențiind că procesul de învățare s-a diversificat și a devenit mult mai accesibil.

Cum să cultivăm o mentalitate de învățare continuă la copii?

Pentru a crește copii care își păstrează curiozitatea și dorința de a învăța pe tot parcursul vieții, este esențial ca părinții să adopte o atitudine diferită față de educație. Iată câteva sugestii pentru a cultiva o mentalitate de învățare continuă:

1. Foto: Free... (mesajul-eronat-pe-care-il-trimiti-copiilor-atunci-cand-le-spui-e2809deu-am-invatate2809d_60450400.jpg)

Foto: Freepik @freepik

Învățați copiii că pot descoperi lucruri noi nu doar din manuale, ci și din activități practice, jocuri și interacțiuni cu ceilalți. Fie că merg într-o excursie, gătesc împreună cu familia sau construiesc un proiect, fiecare activitate este o oportunitate de învățare.

Dacă părinții își manifestă curiozitatea și dorința de a învăța lucruri noi, copiii vor urma acest exemplu. În loc să spunem „eu am învățat destul”, putem arăta că suntem mereu dornici să aflăm mai multe, fie că este vorba de a citi o carte nouă, de a învăța o limbă străină sau de a explora o nouă abilitate.

Atunci când copilul pune întrebări, încurajați-l să caute răspunsuri, chiar dacă nu le știm noi înșine. Acest lucru îi va arăta că învățarea este un proces colaborativ și continuu, nu doar o serie de lecții predate într-o clasă.

În loc să punem accentul exclusiv pe obținerea de diplome, ar trebui să ne concentrăm pe dezvoltarea competențelor de viață și pe încurajarea pasiunilor copiilor. Astfel, copiii vor înțelege că educația este un mijloc de a-și dezvolta abilitățile și de a explora lumea, nu doar o etapă de bifat în drumul către o carieră.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Elena Didila | Categorie: Dezvoltare intelectuala





pixel