Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, rugăminte către profesori și părinți: ”Este imposibil să nu vedeți”

Data publicării:
Foto: Cottombro Sudio/ Pexels
Foto: Cottombro Sudio/ Pexels

În lumina numeroaselor evenimente de știri și a exemplelor de lipsuri grave de simț civic al căror protagoniști sunt tinerii noștri, este legitim să reflectăm asupra utilității predării disciplinelor juridice în școli de astăzi.



Promovarea alfabetizării juridice de bază în școli, așa s-ar traduce cu alte cuvinte apelul făcut de ministrul Justiției, Alina Ghorgiu care a spus că e nevoie de educație juridică în școli, că “partea de prevenție trebuie făcută mult mai bine”. Pe de altă parte aceasta a subliniat că profesorii și elevii în egală măsură trebuie să cunoască procedurile în cazurile de violență și consum de droguri. 

Elevii nu fac diferența între o glumă și o faptă penală

“Partea de prevenție trebuie făcută mult mai bine, dar în același timp trebuie să și învățăm aceste proceduri, pentru că e simplu să spui nu avem proceduri, nu avem cadru legal, nu avem nimic, când în realitate, trebuie să informăm și pe elevi, trebuie să se informeze și cadrele didactice mult mai bine”, a spus ministra Justiției în cadrul unei dezbateri organizate în comisia de învățământ a Senatului, marți, 26 martie. 

Alina Gorghiu a mai insistat ca profesorii și părinții să semnaleze cazurile suspecte de consum de droguri:

“Rog părinții, rog bunicii, profesorii, rog cadrele didactice ca pe lângă faptele de violență pe care le raportează, să încerce să raporteze și aceste fapte de consum de droguri. Este imposibil să nu vedeți când un copil are ochi injectați. Este imposibil să nu vedeți când un copil în școală este ultra-agitat sau violent. Vă rog să nu vă temeți de reacția părinților”, a spus Gorghiu.

”E nevoie de această educație juridică făcută de profesioniști pentru că elevul trebuie să aibă într-adevăr pe cine să întrebe și de unde să primească răspunsul corect. Și am să vă spun cu privire la acest subiect că de unde am fost în toate școlile din România foarte mulți elevi nu fac diferența între, așa cum spunea reprezentantul părinților, între o faptă făcută în glumă de multe ori și o faptă penală. Gândiți-vă de câte ori și-au distribuit poze cu conținut porno elevii pe grupurile de whatsapp, gândindu-se că fac o glumă. Uneori conștientizează că e o glumă proastă, dar acest lucru reprezintă o faptă penală. 

2. Alina Gorg... (agerpres_17165141_31162700.jpg)

Descriere foto: Alina Gorghiu, ministrul Justiției/ Sursa Agerpres

Gândiți-vă de câte ori în școlile din România se consumă droguri, din păcate. Ei cred că este un lucru care ține de bonton, de anturaj. E e drăguț să fim împreună și să facem lucruri care sunt interzise, dar în realitate, acest lucru este o faptă penală”, a concluzionat ministrul Justiției. 

Cifre îngrijorătoare: “Nu putem să ascundem lucrurile” 

Pe de altă parte, ministrul Educației, Ligia Deca, a precizat că în anul școlar trecut 2022-2023 au fost peste 12 mii de elevi sancționați pentru fapte de violență și 88 de profesori.

Ligia Deca spune despre situațiile de violență din școli că “nu putem să ascundem lucrurile” și că “există diferențe foarte mari de înțelegere” privind situațiile care trebuie raportate.

2. Fotografie... (pexels-mikhail-nilov-7929446_73645200.jpg)

Foto: Mikhail Nilov/ Pexels

Potrivit publicației Edupedu, cazuri despre violența în școli apar tot mai des în spațiul public. Cele mai recente sunt cazul unui elev de clasa a VIII-a din Mureș care a făcut gesturi obscene în clasă și apoi a agresat-o pe dirigintă. Elevul a fost reținut 24 de ore și nu are voie să intre în școală timp de 5 zile, a decis Consiliul de Administrație. În acest caz, directoarea Liceului a spus într-o scrisoare către părinți că elevul nu este prima abatere a acelui elev, și că deși a urmat cadrul legal și a făcut reclamații la poliție și la protecția copilului, elevul i-a spus: “Nu-mi pasă, că și-aşa n-ai ce să-mi faci nici tu, nici poliția”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Elena Didila | Categorie: Recomandari si sfaturi




Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite

pixel