Moartea unei persoane dragi produce suferință extrem de intensă și de durată în viața unui copil și poate repreznta un factor de risc în dezvoltarea ulterioară a acestuia.
Din cauza doliului, condiția fundamentală pentru dezvoltarea unui atașament sigur, prezența constantă a părintelui, este ruptă. Acest lucru are un impact important asupra dezvoltării unui sentiment de securitate personală, deoarece copilul nu și-a stabilit încă un sentiment autonom de sine independent de protecția părintelui.
Când un copil este mic, moartea părintelui este întotdeauna traumatizantă. Se întâmplă de obicei din cauza unei boli, a unui accident, a unei sinucideri.
Pe lângă faptul că reacționează la moartea părintelui, copilul poate dezvolta anxietate față de părintele supraviețuitor.
Chiar și decesele suferite de părinți (deci indirecte pentru copil) influențează relația de atașament și din acest motiv părinții trebuie sprijiniți în proces pentru ca relația să se stabilească corect.
Decesul traumatic poate duce la tulburare de stres post-traumatic. Copiii expuși la deces precoce prezintă adesea depresie, ADHD, tulburări de opoziție și tulburări de conduită.
Printre factorii de risc pentru dezvoltarea PTSD se numără:
- Severitatea evenimentului
- Gradul de expunere și durata
- Reacția părintelui
- Prezența unor traume anterioare sau a dificultăților relaționale.
Dintre factorii de protecție:
- Atitudinea adulților
- Prezența unui atașament sigur
- Atitudinea părinților
Foto: Cottombro Studio/ Pexels
Nu este ușor să stabilim granița dintre durerea „normală” și durerea traumatică, deoarece aceste două procese sunt conectate unul cu celălalt. Ceea ce le diferențiază depinde de diferite circumstanțe interne și externe.
Printre circumstanțele externe se numără:
- Modul în care a avut loc moartea
- Ce fel de cunoștințe are copilul în legătură cu asta
- Dacă copilul a asistat la moarte
- Modul în care vestea a fost comunicată copilului
- Calitatea sprijinului pe care copilul îl primește de la adulți
Printre circumstanțele interne se numără:
- Nivelul de dezvoltare al copilului
- Abilitățile cognitive ale copilului
- Resursele lui emoționale
Din păcate, există multe clișee cu privire la suferința copilului în caz de doliu și la modul în care să-l întreținem. Prin urmare, este foarte important să știi exact ce să faci și ce să nu faci pentru a-l ajuta.
Dintre acestea, cele mai frecvente sunt gândirea că copiii nu suferă de pierderi, că se recuperează foarte ușor sau, dimpotrivă, că sunt marcați pentru totdeauna de acest eveniment. Că sunt prea tineri ca să înțeleagă, că trebuie ținuți în întuneric despre ceea ce se întâmplă pentru a nu-i face să sufere.
Copiii experimentează sentimente foarte intense și neprogresive, adică nu urmează faze ca adulții. Acest lucru se datorează dezvoltării cognitive diferite și prezenței unor mecanisme de apărare mai mari care îl determină pe copil să se detașeze mai repede pentru a nu suferi prea mult.
Foto: Cottombro Studio/ Pexels
Cele mai frecvente sentimente includ tristețea, anxietatea (manifestată cu comportament hiperactiv, agitat sau agresiv), vinovăția, furia, vulnerabilitatea și nesiguranța, izolarea, problemele de conduită, tulburările de somn, tulburările de atenție, tulburările de concentrare, regresia, simptomele psihosomatice.
Nu subestimați durerea copilului care, deși poate fi exprimată diferit față de adult, este puternică și trebuie susținută.
Vârsta copilului afectează nivelul de înțelegere a morții, prin urmare reacțiile pot fi și ele diferite.
Când în familie se întâmplă ceva la fel de traumatizant precum un deces, este imposibil să ascunzi realitatea sau să amâni comunicarea acesteia.
Copilul înțelege imediat ce se întâmplă dintr-o serie întreagă de semnale:
- expresia de pe fețele părinților
- schimbări în obiceiurile zilnice ale familiei (de la vorbitul încet sau oprirea în prezența lor)
Cele mai deranjante efecte în aceste situații sunt senzația de a nu înțelege ce se întâmplă. Acest lucru creează copilului multă confuzie și nesiguranță, pe care va încerca să le gestioneze prin interpretări personale, evident disfuncționale față de realitate. Temerile privesc inițial de obicei gândul că a provocat evenimentul, că același lucru i se poate întâmpla lui sau mamei/tatălui său și mai ales gândul cine va avea grijă de el.
Comunicați știrile în mod corespunzător: pentru a-l ajuta pe copil să înțeleagă și să-l liniștească de temerile sale este important să vorbiți imediat cu el.
- Folosiți un limbaj simplu și ușor de înțeles pentru copil, dar clar și lipsit de ambiguitate, astfel încât să nu se creeze așteptări nerealiste.
- De asemenea, trebuie să fii disponibil pentru a reexplica faptele de mai multe ori, fără a adăuga detalii irelevante și încercând să răspunzi doar la întrebările copilului cu exemple concrete și veridice.
- Nu folosi metafore sau minciuni despre ceea ce s-a întâmplat în încercarea de a face comunicarea mai puțin dureroasă, în realitate aceasta are doar efectul de a crea confuzie și neîncredere în copil.
- Acordați atenție limbajului corpului, care trebuie să fie în concordanță cu ceea ce spuneți și să comunicați mult mai mult decât cuvintele în sine.
Adultul trebuie să comunice copilului trei informații fundamentale:
1. Părintele decedat nu va mai fi niciodată cu copilul.
2. Nu este vorba despre abandon
3. Nu se va mai întoarce niciodată
De asemenea, va trebui să-l asigurați pe copil că nu este vina lui că s-a întâmplat acest lucru și că nu li se va întâmpla ni lor sau părintelui supraviețuitor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil