Ce înțelegem de fapt prin capricii și crize de furie? Nu există copil care șă nu manifeste în dezvoltarea sa aceste crize de furii aparent fără niciun motiv real la bază - sau cel puțin așa credem noi, părinții. În realitate, fiecare moft, fiecare capriciu care nu se îndeplinește și căruia îi urmează o criză de furie autentică și de multe ori jenantă pentru părinți, are la bază un motiv solid, o cauză justă cel puțin din punctul de vedere al copilului. De aceea putem spune că, de fapt, capriciile acestora sunt de fapt un mesaj codificat. Dacă vei reuși să îl decodifici, în mare parte problema va fi rezolvată.
Publicitate
Dar cum? Cum să decodifici criza sau cauzele care se ascund în spatele unui comportament aparent egoist al copilului nostru? Despre acest lucru ne-am propus să discutăm în articolul ce urmează.
Mai înainte de toate:
Furia la copii este o reacție emoțională intensă și adesea incontrolabilă, care apare ca răspuns la frustrare, stres, sau alte emoții puternice. Copiii pot manifesta furia prin comportamente variate, cum ar fi țipatul, lovitul, plânsul, sau refuzul de a coopera.
Plânsul disperat al copilului la supermarket, țipetele de nestăpânit, aruncându-se la pământ în stradă, neascultând de cererile adultului.... vi se pare familiar? Dacă da, acest articol este pentru voi.
În fața intensității acestor comportamente, nu ne putem gândi că sunt doar nesupunere sau ciudă, așa cum sunt numite uneori. Comportamentul lor este prea puternic și intens pentru a nu reprezenta ceva mai profund.
Crizele de furie, de fapt, sunt o încercare de a exprima disconfort în aici și acum, pe care copilul nu îl poate gestiona.
Prin urmare, folosește mijloacele și instrumentele de care dispune, de exemplu, plânsul, izbucnirile de furie, aruncatul la pământ, pentru a trimite cereri de ajutor părintelui, care deseori tinde să mențină o abordare rațională și să interpreteze unele comportamente ca fiind lipsite de sens.
Fotografie de la Pavel Danilyuk/ Pexels
Am putea compara crizele de furie cu o păpușă Matrioșka, în care un lucru pare că îl ascunde la nesfârșit pe celălalt, adică un comportament ascunde o nevoie presantă care se comunică în cadrul unei relații în care nivelurile de comunicare sunt profund diferite.
Există nivelul de raționalitate a adultului și nivelul de emotivitate a copilului, între care se creează o neînțelegere de comunicare.
Dacă ne gândim bine, de fapt, crizele de furie apar întotdeauna când există un alt interlocutor, fie că e părintele sau un oricare adult.
Un copil nu are cum să facă furie „pentru că acesta este caracterul lui” , cu atât mai puțin când este singur.
Pentru ca o criză de furie să fie structurată, este necesară co-prezența copilului și a unui adult căruia copilul este și se simte încredințat.
Într-un anumit sens, crizele de furie sunt și un simptom al încrederii pe care copiii o au în părinții lor pentru a putea primi semnale și a le înțelege. Părintele este testat de către copil în identificarea nevoii subiacente în acea manifestare de disconfort.
De exemplu: copilul devine agitat, nervos și pare că nu îi mai convine nimic. În această situație este posibil ca copilul să încerce să exprime o nevoie fiziologică, cum ar fi foamea sau oboseala, care cu siguranță pot duce la o funcționare defectuoasă a creierului și sunt puternici generatori de stres. Tu ca părinte trebuie să știi să decodifici mesajul trimis de copil și să îi asiguri nevoia de bază.
Fotografie de la Alexander Dummer/ Pexels
Dacă mai sus am dat un exemplu de nevoie fiziologică - foame, somn, frig - ei bine, la fel se întâmplă și cu nevoile psihologice.
De exemplu: nevoia de a ne simți iubit, căutând confirmarea afecțiunii și a atenției într-un moment de mare schimbare, precum venirea unei surori mai mici sau întoarcerea părintelui la muncă.
Prin urmare, conceperea acestor comportamente ca o păpușă matrioșcă și ca o cerere de ajutor ne ajută să înțelegem că crizele de furie nu există.
Mai degrabă, există comportamente greu de gestionat, momente de frică și furie fără control, luarea de poziții sau căutarea limitelor, în care adulții sunt chemați să întâmpine, să conțină, să reinterpreteze astfel de comportamente privindu-le ca pe o încercare de comunicare (deși nu foarte eficient) a copiilor din cauza unei nevoi nesatisfăcute.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil