Clișeele pe care le auzim în copilărie pot avea un impact semnificativ asupra modului în care ne percepem și ne trăim viața de adulți. Paul Olteanu, fondatorul unuia dintre cele mai apreciate podcasturi din România, coach, trainer, specialist în neuroștiință, fondatorul Mind Architect, a vorbit la Radio Zu despre clișeele auzite în copilărie și impactul lor în viața de adult.
„E o cercetare de cultură organizațională: Cum credem noi românii că așteaptă organizațiile noastre ca noi să gândim. A fost făcută pe 1470 de oameni din 150 de companii la nivel național. Chestia aceasta măsoară mai multe tipare de gândire, convingeri, credințe pe care le avem despre lume și viață. Din toate tiparele de gândire posibile pe care le măsoară cercetarea asta, 12 în total, în cultura din mediul business de la noi din țară, tiparul numărul 1 este stilul competitiv. În esență, este despre nevoia noastră psihologică de a ne simți în siguranță când suntem mai buni decât alții. (...) Un loc în care ni se instalează în minte, și nu mă refer strict la oamenii din mediul profesional, ci nouă românilor: când luam o notă de 10 când eram copii, cam care era printre primele întrebări pe care le auzeați de la părinți? Cât a luat Gigel, colegul de bancă? și așa mai departe. Ce învață creierul nostru acolo, mai ales dacă întrebarea nu venea pe un ton blând, e că eu nu sunt în siguranță cu mama sau tata decât dacă sunt pe locul 1. Chestia asta repetată 12 ani, că nu se întâmpla o singură dată la o singură materie, se întâmpla pe o perioadă lungă de timp, ne imprimă tiparul acesta de gândire competitiv care în viața adultă se manifestă că simțim nevoia să fim înaintea altora (...) Dacă stima ta de sine este puternic dependentă de cum stai în relație cu alții ești osândit la tot felul de stări nasoale: anxietate, stres și așa mai departe”, a precizat Paul Olteanu în podcastul citat.
„Avem un creier emoțional vechi de sute de milioane de ani pe care l-am botezat elefantul care învață prin repetiție și asociere și învață scheme simple. Adică părintele când punea întrebarea `cât a luat colegul?` sau `ce n-ai știut?` nu-și dorea să creeze în noi o stare de anxietate sau să ne bântuie cu treaba asta tot restul vieții într-un fel sau altul. Părinții acum, de pildă când iau copiii o notă mai mică decât ne dorim, în loc să îi scoată în evidență ce a făcut prost, ar putea să spună `e în regulă pentru început nota asta, dar ce ai putea să faci ca data viitoare să iasă și mai bine?` E concurs tu cu tine, nu tu cu colegii de clasă”, a adăugat specialistul în neuroștiință.
Fraze precum „Tu să taci când vorbesc cu tine” sau „Cât stai sub acoperișul meu faci cum îți zic eu” sunt foarte des întâlnite în cultura românească. Acestea reflectă o dinamică de putere în relațiile interpersonale și au un impact semnificativ asupra dezvoltării noastre emoționale și comportamentale încă din copilărie. La nivelul inconștientului emoțional, aceste clișee ne transmit că atunci când ajungi să ai autoritate sau putere asupra altor persoane, este justificat să o utilizezi fără a fi contestat.
„Sunt fraze des întâlnite la noi românii. Pe noi în esență ne învață, iar la nivelul inconștient emoțional, e că dacă ajungi să ai putere asupra altora e legitim să o folosești, iar ceilalți nu au dreptul de apel. Este o condiționare socială foarte timpurie. Apropo de asta e și de creativitate, inovație sau originalitate. Dacă aveai o perspectivă diferită la limba română de cea pe care o aveau clasicii din cărțile alea de comentarii pe care trebuia să le memorăm, primul lucru pe care îl trăiai era o formă de persecuție dacă nu citai din cartea aia. Într-o perioadă în care creierul nostru e foarte expus și vulnerabil la mesaje din exterior, genul acesta de replici sapă șanțuri foarte adânci. (...) Dacă am crescut cu genul acesta de expresii, pe lângă faptul că o să abuzăm de putere, mai apare și o înclinație să fim pasiv-agresiv cu autoritatea. Nouă în România ne e destul de greu să ascultăm fără să comentăm, fără să avem o părere, pentru că în copilărie părerile noastre nu erau ceva la care eram invitați. Trebuia mereu să reproduci părerea altcuiva sau să o cenzurezi pe a ta și asta ne dă o doză mare de frustrare în viața adultă”, a spus Paul Olteanu.
Paul Olteanu. FOTO: captură video YouTube @George Buhnici
„Cui nu-i place, nu mănâncă”. Transmite ideea că în viață există puține negocieri sau compromisuri. Dacă această frază era frecventă și ni se spunea adesea „nu-ți convine, poți să pleci” sau „nu-ți place, nu mânca”, învățam, fără să realizăm, că nu are sens să argumentăm sau să discutăm cu cineva care are o opinie diferită de-a noastră.
„Această expresie se traduce că în viață nu prea sunt negocieri. Adică dacă ți se spuneau des `nu-ți convine, poți să pleci`, `nu-ți place, nu mânca`, ce învățăm acolo inconștient este că atunci când cineva are o părere diferită de a ta nu prea are sens să începi să argumentezi. Nu puteai să spui `ok, aș vrea mămăligă, dar nu pot să o mănânc numai cu smântână, fără brânză?`”, a mai spus Olteanu.
„N-ai de ce să plângi! Termină cu prostiile!” Expresiile de genul pot avea un impact semnificativ asupra modului în care percepem și gestionăm emoțiile în viața de adult. În copilărie, atunci când trăiam o pierdere, de multe ori nu primeam suport emoțional adecvat.
„Dacă în copilărie trăiai o pierdere, plângeai după un fes, o mănușă, omul de zăpadă dărâmat de vecini sau altceva, în loc să fii luat în brațe să ți se spună `e ok să plângi dacă ești trist, știu că e nasol să pierzi ceva la care ai muncit mult sau știu că iubeai fesul ăla, dar în viață mai pierdem lucruri. Important e să fim mai atenți data viitoare`. Foarte frecvent auzeam replicile `nu mai fi supărat!`, `îți iau altul`, `ce rezolvi cu plânsul?` etc. În creier ni se instalează o linie de cod, o credință emoțională, cum că nu e ok să trăim emoția respectivă, nu e ok să simțim tristețe. Sunt mulți oameni în viața adultă, asta e doar pe exemplul tristeții, dar putem să o ducem în multe alte părți, care atunci când trăiesc pierderi, în loc să apară emoția asta conștientă de tristețe, sănătoasă, firească, apare furia. Pentru că ei au învățat foarte devreme că nu e ok să simți tristețe și elefantul s-a uitat la emoția care era disponibilă la îngrijitor. Dacă părintele, când eu trăiam tristețe, mi-a arătat furie înseamnă că probabil aia e emoția legitimă pe care eu ar trebui să o trăiesc. În România avem înclinația asta să ținem multă emoție în noi, care ne îmbolnăvește fizic”, a mai precizat Paul Olteanu.
„Mai bine nu te făceam!” poate avea un impact puternic asupra copiilor și poate crea răni emoționale adânci.
„E complicat în momentul în care suntem mici dacă auzim lucruri de felul acesta. Este o temă mai amplă, de traumă. Lucrul care merită înțeles e că: cuvintele nu sunt doar cuvinte. În momentul în care folosim cuvinte și schimbăm energie unul cu celălalt, cuvintele prost alese pot lăsa urme adânci. Optimism vorbind, chiar și o replică de genul acesta o putem repara în viața adultă chiar dacă e cu impact puternic. E nevoie de multe experiențe de viață care să ne demonstreze contrariul și anume că suntem doriți, că există oameni care ne vor alături, că există persoane care ne iubesc și ne acceptă așa cum suntem”, a mai transmis Paul Olteanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil