„Nu mai vreau la școală!” Oana Moraru, despre ce se ascunde în spatele refuzului copilului: „Elevul trece prin tot felul de ape într-o zi, iar mami și tati pun un bolovan în spatele lui”

Pentru copiii care știu că părinții lor așteaptă ca școala să fie un loc distractiv, plăcut și perfect adaptat nevoilor lor de moment, refuzul de a merge la școală devine un instrument de testare a părintelui. Mai mult decât un simplu refuz, este o modalitate prin care cei mici încearcă să vadă dacă părinții sunt dispuși să recunoască dificultățile naturale din viața școlară și emoțiile negative care vin la pachet cu acestea.

„Copiii care spun că nu mai vor la școală testează, de fapt, disponibilitatea noastră de a înțelege că și lor le este greu, chiar și în cele mai blânde contexte”, explică Moraru.

Aceștia vor să vadă dacă adulții din viața lor sunt pregătiți să accepte că fericirea constantă este un mit și că mersul la școală, deși dificil uneori, este o activitate necesară și nenegociabilă.

Citește și Generația captivă între „like” și „învățare”. Avertismentul Oanei Moraru: „Profesorii nu sunt aplicații! Trebuie să lupte continuu împotriva valului de părinți care vor activități «wow»”

Școala, un mediu solicitant pentru copii

Oana Moraru subliniază, în podcastul Părinți Cuminți, dificultatea cu care se confruntă copiii în mediul școlar, indiferent de tipul de instituție. Față de adulți, care au parte de o rutină stabilă, copiii sunt expuși zilnic la fețe noi, profesori diferiți și așteptări mereu în schimbare. 

„La școală e tare greu pentru copii. E tare greu la orice tip de școală. Față de noi, adulții, care mergem la același birou, ne conectăm cu aceeași oameni, intrăm în aceeași rutină, ei văd chipuri noi în fiecare zi, profesori noi, așteptări noi, fiecare om are cu totul și cu totul altă energie (...)

Copilul trece prin tot felul de ape într-o zi. Asta pune foarte mare presiune. Când vine și spune că nu mai vrea la școală, vrea să fie auzit că îi este și lui greu și înțeles. (...)”, a explicat experta.

Vezi și Când își ascultă copiii profesorul? „Rețeta autorității, în intervalul 5-9 ani”, explicată de Oana Moraru

Jocul șantajului: când refuzul școlar devine o „carte”

Moraru avertizează că refuzul copiilor de a merge la școală poate deveni o formă de manipulare sau „șantaj”. Ea explică faptul că unii copii folosesc acest comportament pentru a atrage atenția părinților, mai ales atunci când aceștia au așteptarea ca viața școlară să fie o experiență continuă de fericire și distracție.

„Uneori, copiii spun că nu vor la școală pentru că știu că asta îi activează cel mai mult pe părinți și este o carte pe care o joacă pentru a obține cel mai grav și interesant șantaj. (...)

Când spun `nu vreau la școală`, e pentru că mami și tati au așteptarea ca ei să fie fericiți la școală sau să se distreze la școală. Și când au o perioadă mai grea la școală sau când a intrat în fața rândului un coleg, e stres pentru mintea lui care e încă ancorată în magic și în mitic și în arhetip - `de ce mi-a luat-o ăsta în față?` - de astea de copii pe care noi nici nu le mai ghicim”, a mai spus Oana Moraru. 

SURSA FOTO: freepik.com @lallastudio

Așteptări nerealiste și presiunea asupra copilului

Moraru critică așteptările multor părinți, care își doresc ca micuții lor să fie fericiți și entuziasmați în fiecare zi de școală. Însă această presiune suplimentară poate pune o „povară” pe umerii copiilor, care simt că eșuează dacă nu se conformează așteptărilor părinților.

„Mami are așteptarea ca el să fie fericit la școală, o așteptare complet nerealistă care setează foarte mari poveri pe umerii copiilor - `du-te și distrează-te`, `să te bucuri, să fii fericit`, `să înveți lucruri noi`. Când copilul e lăsat cu mesajul acesta, e lăsat cu un bolovan în spate. Adică, el nu simte că părintele lui acceptă cu ușurință și răbdare și ancorare în sine realitatea că viața de la școală, cel puțin 50%, e dificilă, e plină de provocări, de sentimente de respingere, de inadecvare, de neliniște, din care toți creștem pentru că fără ele n-am putea să ne dăm seama cine suntem. 

Și, atunci, el vine un pic neliniștit de la școală și joacă butonul pe care mama a apăsat inconștient: `nu mă simt bine la școală, nu mă distrez, nu mai merg la școală`. Mami sună la școală: ce s-a întâmplat, copilul meu nu mai vrea să se ducă la școală? Și ea folosește cartea asta de șantaj. 

După atâția ani de manager de școală, eu nu las niciodată discuția să pornească de la `copilul meu nu mai vrea să meargă la școală`. Pentru că e o carte pe care mama o joacă la rândul ei ca un copil cu mine. Nu e discutabil dacă merge sau nu la școală!” a mai adăugat experta.

Cum să răspundem ca părinți: empatie și fermitate

Mesajul cheie pe care Oana Moraru îl transmite este că, deși părinții trebuie să fie empatici și să înțeleagă dificultățile prin care trec copiii lor, mersul la școală nu este negociabil. Părinții trebuie să rămână fermi, dar să se conecteze emoțional cu copiii lor înainte de a corecta comportamentele problematice.

„Tu îi spui copilului tău așa: `înțeleg că ți-e greu, dar nu negociem!` Trebuie să fii, ca părinte, foarte empatic. Ca să corectezi, trebuie întâi să te conectezi cu copilul”, a precizat experta. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.