Există vreun părinte care să nu se fi confruntat cu momentul clasic în care copilul răspunde ferm și categoric cu „Nu vreau!”? Fie că este vorba de a merge la culcare, de a-și face temele sau de a-și pune jacheta înainte de a ieși afară, refuzul este o reacție comună în rândul copiilor.
Pentru noi, părinții, astfel de situații când copilul se încăpățânează și spune NU VREAU este o provocare frustrantă.
În ajutor ne vin specialiștii de la Universitatea Harvard care s-au pus să studieze acest comportament și care au identificat soluții eficiente pentru a ajuta părinții să își facă copiii să colaboreze fără conflicte.
Refuzul și opoziția sunt comportamente naturale în procesul de dezvoltare al copiilor, în special în perioada de formare a identității și autonomiei. Încă de la vârsta de 2-3 ani, copiii încep să își exprime dorința de independență și control.
Prin spunerea unui „Nu!” hotărât, ei testează limitele și încearcă să înțeleagă unde se încheie autoritatea părinților și unde începe autonomia lor.
Potrivit cercetătorilor de la Harvard, acest refuz nu este doar o formă de rebeliune, ci un mod prin care copiii învață să își exprime nevoile, dorințele și emoțiile.
Refuzul face parte din procesul de dezvoltare emoțională și socială, iar modul în care părinții gestionează aceste momente poate influența relația copilului cu autoritatea și colaborarea pe termen lung.
Conform cercetătorilor, abordarea unei atitudini empatice și conectate emoțional este cheia pentru a depăși refuzul copilului.
Astfel, specialiștii de la Harvard au propus câteva strategii care pot ajuta la facilitarea colaborării:
Unul dintre cei mai importanți pași este să creezi o legătură emoțională cu copilul înainte de a-i cere să facă ceva. În loc să treci direct la cerințe, începe prin a te conecta la starea lui emoțională. Acest lucru presupune să îți arăți interesul față de ceea ce simte copilul și să validezi emoțiile sale.
De exemplu, dacă îi ceri să facă ordine în cameră și el răspunde cu „Nu vreau!”, poți spune: „Văd că nu îți place să faci curățenie acum. Te înțeleg. Și mie îmi vine greu uneori. Ce-ar fi să facem împreună?”.
Validarea emoțiilor copilului îl face să se simtă auzit și înțeles, ceea ce creează o deschidere mai mare pentru colaborare.
Copiii răspund mult mai bine la alegeri decât la comenzi autoritare. În loc să îi spui direct ce să facă, oferă-i opțiuni din care să aleagă.
De exemplu, în loc să spui „Pune-ți jacheta acum!”, poți încerca: „Vrei să îți pui jacheta roșie sau cea albastră?”. În acest fel, copilul simte că are un anumit control asupra situației și va fi mai dispus să coopereze.
Potrivit cercetătorilor de la Harvard, oferirea de opțiuni nu doar că reduce opoziția, ci și ajută copilul să își dezvolte capacitatea de a lua decizii.
Foto: Freepik @freepick
Modul în care formulezi cerințele poate avea un impact enorm asupra modului în care copilul răspunde. În loc să te concentrezi pe ceea ce copilul nu ar trebui să facă, încearcă să folosești un limbaj pozitiv.
De exemplu, în loc să spui „Nu mai face dezordine!”, poți spune „Hai să păstrăm camera ordonată, ca să avem mai mult spațiu pentru joacă.”
Un alt exemplu: dacă copilul refuză să își facă temele, poți încerca să transformi activitatea într-o provocare pozitivă. „Ce-ar fi să vedem cât de repede poți termina acest exercițiu? Îți cronometrez timpul!”. Acest tip de limbaj nu doar că stimulează colaborarea, dar transformă activitatea într-una interesantă și provocatoare.
Cercetările sugerează că implicarea copilului în procesul de luare a deciziilor îi oferă sentimentul de apartenență și responsabilitate.
În loc să îi impui anumite sarcini, invită-l să participe la rezolvarea problemelor împreună cu tine. De exemplu, dacă refuză să își facă temele, poți întreba: „Cum crezi că am putea organiza timpul, astfel încât să ai timp și pentru joacă, dar și pentru teme? Ce idee ai?”.
Acest lucru nu doar că îi va oferi sentimentul de autonomie, dar va dezvolta și abilități de rezolvare a problemelor și de colaborare.
O strategie eficientă propusă de experții de la Harvard este folosirea structurii „când-atunci” pentru a încuraja copilul să colaboreze.
În loc să impui pedepse sau să aștepți conflicte, explică-i copilului cum funcționează lucrurile într-un mod natural.
De exemplu: „Când îți termini temele, atunci poți să te joci cu prietenii tăi.”
Acest tip de formulare ajută copilul să înțeleagă că există o legătură directă între acțiunile sale și rezultatele pe care le dorește. În loc să simtă că este forțat să facă ceva, el vede o logică clară și o consecință pozitivă pentru colaborare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil