Copiii de azi par din ce în ce mai puțin dispuși să accepte frustrarea ca parte a procesului de învățare. Această tendință este rezultatul unei asocieri greșite: frustrarea este percepută ca pericol sau nedreptate, în loc să fie înțeleasă ca un pas esențial în dezvoltarea intelectuală.
Experta în educație și parenting, Oana Moraru, a discutat acest fenomen în cadrul podcastului Părinți Cuminți, oferind o perspectivă asupra rolului părinților în modelarea unei mentalități reziliente.
„Avem generații din ce în ce mai puțin dispuse să stea în atenție pentru că asociază frustrarea cu pericolul sau nedreptatea”, susține experta.
SURSA FOTO: freepik.com @frimages
Oana Moraru subliniază că, atunci când un copil se confruntă cu o provocare, părinții au tendința de a interveni prea repede pentru a reduce disconfortul copilului. Această reacție, deși instinctivă și bine intenționată, poate împiedica dezvoltarea unei atitudini de perseverență.
„Rolul meu de părinte este să-i arăt așa: atunci când scriem o compunere sau desenăm bețișoarele, deschidem cu toții o ușă și intrăm într-un spațiu al învățării, iar ușa de ieșire e la distanță mare.
Și eu voi sta aici și voi simți durere în mână, neputință, nesiguranță, supărare că nu mă joc, voi simți toate emoțiile inconfortabile care dau mamei mele panică pentru că ea e cablată de când sunt bebeluș să mă salveze de câte ori dau semne de neliniște sau ajutor.
Dar eu aici trebuie să mă opresc, să zic «stop» și gândește-te! «Este copilul meu într-o situație de pericol?» «Trebuie să reacționez din zona asta de mamifer care îl salvează dictată de genele mele sau este exact rolul meu de părinte să rămân cu el în spațiul învățării și să-i arăt?»”, subliniază experta.
SURSA FOTO: freepik.com @volodymyr-t
Copiii care reușesc academic și dezvoltă o atitudine de învățăcei perseverenți au în spate părinți care au reușit să schimbe perspectiva asupra dificultăților. În loc să privească un exercițiu complicat ca pe o sursă de frustrare, acești părinți îi învață pe copii să vadă greul ca pe o oportunitate de creștere.
„Copiii care ajung buni învățăcei, care iau note bune, care lucrează, care perseverează sunt copiii care au avut astfel de părinți. Care au spus: «Hmmm, ia să vedem, e greu puzzle-ul ăsta, e incredibil de greu! O, și ai 1000 de piese, nu știu ce m-aș face!»
Și pot să-i comunic dacă e mai mare. Și când îi comunic îi recablez tot creierul. În loc să-l fac să se întristeze că este greu, mai degrabă învârt moneda pe cealaltă parte și îl condiționez să se bucure când îi este greu”, mai spune Oana Moraru.
Din perspectiva Oanei Moraru, una dintre cele mai importante lecții pe care un părinte le poate oferi copilului său este să-l ajute să accepte frustrarea și dificultatea ca părți naturale ale procesului de învățare.
Copiii care internalizează această lecție devin mai motivați, mai răbdători și mai încrezători în propriile forțe.
„Eu le spun copiilor: «este greu? Hmm, rămân în spațiul învățării, înseamnă. Când simți tensiune și dificultate asta înseamnă că-ți crește intelectul, înseamnă că neuronii ăia se caută unii pe alții să se îmbrățișeze și să se formeze conexiuni».
Sunt alături de tine, recunosc că-ți este greu, dar cu cât ai să te chiunui mai mult, să te frustrezi, chiar să trântești cu bucățile de puzzle, eu rămân cu tine aici - «Pfuu, ce greu e!», dacă vreau, trântesc și eu - dar tot rămân cu tine în camera asta, nu deschid nicio ușiță”, conchide experta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil